Saturday , April 20 2024

Sens unic, pe toată strada Curtea Domnească, după asfaltare

Deocamdată, nu este stabilit însă sensul în care se va circula, cert fiind doar faptul că strada va fi asfaltată integral, pavelele aflate acum pe o porţiune din aceasta urmând a fi folosite în alte zone din oraş 

sens unic

Una din străzile pe care municipalitatea suceveană le-a introdus în programul de asfaltare din acest an este Curtea Domnească. Primarul Ion Lungu a precizat, ieri, în conferinţă de presă, că „după finalizarea lucrărilor de asfaltare, pe strada respectivă se va circula într-un singur sens” (pe o parte din stradă se circulă de ani de zile doar pe un sinur sens – n.red.). Întrebat din ce direcţie se va putea circula, regulamentar, pe strada Curtea Domnească, edilul a răspuns că, deocamdată, nu este stabilit 100%, dar că acest lucru va fi clarificat odată ce se va pune în aplicare studiul de trafic din municipiul Suceava, referitor la circulaţia rutieră pe arterele principale. Referitor la strada Curtea Domnească, Ion Lungu a reiterat faptul că asfaltarea se va face în întregime, adică şi pe zona carosabilă unde, în prezent, sunt pavele. Despre acestea, Ion Lungu a precizat că vor fi scoase pentru a fi folosite la pavarea altor trotuare din oraş. (D.P.)

 

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …