Thursday , April 25 2024

Şase suceveni au fost diagnosticați cu gripă în cursul săptămânii trecute

În ultima săptămână s-a înregistrat o ușoară scădere a numărului sucevenilor care au ajuns la medic din cauza infecțiilor respiratorii, pneumonii și gripă, numărul total al pacienților fiind 2.697, față de 2.761, câți au fost în săptămâna precedentă.

În perioada 4-10  martie, șase suceveni au fost diagnosticați cu afecțiuni clinice compatibile cu gripa, iar trei dintre pacienți au prezentat forme grave ale bolii și au fost internați la secția de Boli Infecțioase a spitalului sucevean. Patru dintre pacienții cu gripă sunt copii cu vârsta cuprinsă între patru și 15 ani. În cursul săptămânii precedente au mai fost diagnosticați cu gripă și doi copii cu vârsta cuprinsă între doi și patru ani și un nou-născut cu vârsta de până într-un an.

În aceeași perioadă, la nivelul județului Suceava s-au înregistrat și 2.127 de cazuri de îmbolnăviri prin infecții acute ale căilor respiratorii superioare, și acestea fiind în scădere față de săptămâna precedentă, când s-au înregistrat 2.256 de cazuri. Cele mai multe cazuri au fost înregistrate la copiii cu vârste între cinci și 14 ani, respectiv 772 de cazuri, în scădere față de săptămâna precedentă, când s-au înregistrat 813 cazuri. În rândul persoanelor cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani au fost diagnosticați 450 de suceveni. La copiii cu vârsta cuprinsă între doi și patru ani au fost 382 de cazuri de îmbolnăviri. În rândul nou-născuților, cu vârsta până într-un an, au fost 211 cazuri, iar în rândul persoanelor cu vârste cuprinse între 50 și 64 de ani au fost 181 de cazuri. Cele mai puține cazuri de infecții ale căilor respiratorii au fost înregistrate în rândul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani, și anume 125 de îmbolnăviri. Dintre pacienții diagnosticați cu infecții acute ale căilor respiratorii superioare, 43 au fost internați pentru tratament de specialitate.

În cursul săptămânii trecute, la nivelul județului Suceava s-au mai înregistrat și 570 de cazuri de pneumonii, aici înregistrându-se o creștere dacă ne raportăm la cifrele anterioare, când 476 de suceveni au fost diagnosticați cu pneumonie. 119 pacienți au necesitat spitalizare. Cele mai multe îmbolnăviri s-au înregistrat în rândul copiilor cu vârsta cuprinsă între cinci și 14 ani, și anume 122 de cazuri, urmând persoanele cu vârsta cuprinsă între 15 și 49 de ani, cu 102 cazuri. Tot atâtea cazuri s-au înregistrat și în rândul persoanelor cu vârsta de peste 65 de ani. Printre copiii cu vârsta cuprinsă între doi și patru ani au fost 99 de cazuri de gripă, adăugându-se alte 83 de cazuri printre persoanele cu vârsta cuprinsă între 50-64 de ani. Cele mai puține cazuri de pneumonie au fost în rândul nou-născuților, cu vârsta de până într-un an, și anume 62 de cazuri. (C.R.)

 

Vezi si

Lăcrămioara Perijoc şi-a asigurat o medalie la Europenele de box la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc și-a asigurat o medalie la Campionatele Europene de box de la …