Românii din Ucraina, prinși la mijloc în conflictul dintre bisericile Ucrainei și cea a Rusiei

Sutele de mii de români din Ucraina care trăiesc de veacuri în zonele care, în prezent, fac parte din regiunile administrative ucrainene Cernăuți, Transcarpatia, Odessa sunt prinși la mijloc în conflictul dintre două biserici ucrainene – una care și-a proclamat autocefalia și o biserică autonomă a Ucrainei (singura recunoscută canonic până nu demult) și care ține de Patriarhia Moscovei.

Patriarhul Kievului, Filaret Denisenko a menționat că doar în unele cazuri clericii vor putea oficia slujbele în alte limbi și că regula generală va fi că după crearea unei singure biserici ortodoxe în Ucraina slujbele religioase vor fi oficiate în mare parte în limba ucraineană. „Slujbele religioase trebuiesc oficiate din principiu în limba ucraineană. Şi predica preotului – la fel în ucraineană. Totodată vom accepta limba slavonă, cât și predicile în limba rusă. Adică nu vor exista presiuni în ceea ce privește limba liturgică”, a spus Filaret, citat de “Libertatea cuvântului”. Nu este o veste prea îmbucurătoare pentru românii din Ucraina care de mai multă vreme au mers la biserică ascultând cu drag cântări și cuvântări în limba maternă.

Trebuie de precizat că în regiunea Cernăuți sunt 440 de parohii ortodoxe, dintre care 126 sunt parohii românești. În regiune mai sunt și șapte mânăstiri românești.

Majoritatea etnicilor români din Ucraina – probabil pe fondul situației conform căreia anterior lui 1990 pe teritoriul URSS nu era decât o singură biserică prigonită și infiltrată de kaghebiști – continuă să rămână fideli eparhiilor din Biserica Ortodoxă Ucraineană subordonată Patriarhiei Moscovei. Asta chiar dacă până nu demult Întâistătătorul acestei biserici, Mitropolitul Onufrie nu a avut mereu o atitudine benefică față de etnicii români pe care – în perioada cât a fost mitropolit la Cernăuți – nu i-a privit cu ochi buni. Între timp, situația s-a schimbat semnificativ și ambele părți par a face concesii.

Pe de o parte, cei care țin de Patriarhia Moscovei acceptă să vină și să slujească la tot mai multe biserici românești, unele din acestea fiind vechi de sute de ani și sunt chiar dovezi pure ale românismului în zonă. Ba chiar și la lăcașurile noi construite se acceptă ca pe pietrele de la târnosire să fie trecute în limba română, cu caractere latine diverse formule specifice cultului creștin ortodox.

Departe de a fi singurul, dar probabil cel mai recent exemplu este, zilele trecute, la Biserica Nașterii Maicii Domnului din satul Mogoșești, raionul Herța, lăcaș de cult care a îmbrăcat haine de sărbătoare la împlinirea a 200 de ani de la zidire. La cele două secole de la ridicarea lăcașului de închinăciune, credincioșii au avut bucuria să-l aibă în mijlocul lor pe ÎPS Meletie, Mitropolitul Cernăuților și Bucovinei, precum și pe ÎPS Longhin, Arhiepiscopul de Banceni. La sfânta slujbă, oficiată de un sobor de preoți din cele patru raioane locuite preponderent de români (după cum notează publicația cernăuțeană de limbă română “Libertatea cuvântului”, referindu-se pro-babil la raioanele Adâncata, Herța, Noua Suliță și Storojineț), au participat un număr însemnat de cre-dincioși, din comunitate și din împrejurimi, precum și credincioși care sunt legați duhovnicește de acest sfânt locaș. Biserica cu hramul Nașterea Maicii Domnului din Parohia Mogoșești a fost ridicată în anul 1818 la inițiativa boierului Ştefan Holban.

Pe de altă parte, înainte ca Patriarhia Ecumenică să dea undă verde a ceea ce va fi viitoarea acordare a tomosului de autocefalie pentru biserica ucraineană, Patriarhul (la acea dată catalogat schismatic) Filaret Denisenko încerca o apropiere de România spunând că Moscova nu a procedat canonic când a înființat Mitropolia Moldovei (pe teritoriul Republicii Moldova) deoarece a intrat pe teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Române. Demersul lui Filaret Denisenko a rămas fără un ecou – cel puțin la nivel oficial – iar între timp au apărut atacuri la adresa celuilalt întâistătător al bisericii ucrainene (recunoscută de Moscova) și care a fost mitropolit la Cernăuți pentru o perioadă: ÎPS Onufrie. S-a făcut trimitere la faptul că acesta ar fi urmat să aibă o întâlnire secretă în Brest (Belarus) cu patriarhul Moscovei și a renunțat pe ultima sută de metri. De asemenea, Filaret Denisenko a scos armele și a arătat spre „un  preot din Bucovina” care ar fi informatorul lui Putin.

În tot acest timp, românii din Ucraina stau în espectativă și continuă să meargă la slujbe la bisericile pe care le frecventau de obicei. Ierarhii diverselor biserici din Ucraina se bat pe credincioși așa cum marile corporații se luptă pentru câștigarea piețelor de desfacere. La Odessa, ÎPS Onufrie a primit sprijinul patriarhului Alexandriei care i-a îndemnat pe credincioși să rămână în biserica recunoscută canonic (cea care ține de Patriarhia Moscovei). Fiind de față și episcopul de Ismail (zonă în care trăiesc peste o sută de mii de români – în mare parte ei definindu-se ca „moldoveni”) este posibil ca mesajul acestuia să fi ajuns piața să fie câștigată de apropiații Patriarhiei Mosco­vei, însă nu există o certitudine deplină nici în acest sens. Mai ales că este de așteptat ca astăzi sau în zilele următoare, pe fondul unui sinod anunțat de Biserica Ortodoxă Rusă, să fie luate anumite măsuri surprinzătoare.

Tomosul autocefaliei nu a fost dat, anumite condiții nu au fost îndeplinite, iar problemele mari abia acum încep

Patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului a recunoscut joi, 11 octombrie 2018, autocefalia Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Presa ucraineană a făcut, în mare parte, trimitere la Patriarhia Kievului, numai că decizia luată de Sinodul Patriarhiei Ecumenice, la capătul a două zile de discuții la Istanbul, nu face trimitere expresă la doar Patriarhia Kievului, ci într-un comunicat difuzat la finalului Sfântului Sinod, Patriarhatul Constantinopolului a anunțat „reînnoirea deciziei deja luate conform căreia Patriarhia Ecumenică va proceda la acordarea autocefaliei Bisericii Ucrainei”.

Pe de altă parte, Patriarhia Constantinopolului i-a reintegrat în Biserica Ortodoxă pe ambii lideri – catalogați până nu demult a fi schismatici – ambelor biserici ucrainene care au încercat desprinderea de Moscova. După cum corect traduce portalul lacasuriortodoxe.ro comunicatul Patriarhiei Ecumenice, atât Patriarhul Filaret Denisenko (liderul Bisericii Ortodoxe Ucrainene – Patriarhia Kievului), cât și liderul Bisericii Ortodoxe Autocefale Ucrainene, Mitropolitul (după alte surse doar Arhiepiscop) Macarie Maletych au fost reintegrați în Biserica Ortodoxă, de către Patriarhia de Constantinopol, în cadrul recentei sesiuni a Sfântului Sinod, care a avut loc pe 11 octombrie 2018.

„Să accepte și să revizuiască cererile lui Filaret Denisenko, Makarie Maletych și ale credincioșilor lor, care s-au aflat în schismă nu din motive dogmatice, în conformitate cu prerogativele canonice ale Patriarhului de Constantinopol de a primi astfel de petiții din partea ierarhilor și altor clerici din toate Bisericile Autocefale. Astfel, cei menționați mai sus au fost restabiliți canonic la rangul lor ierarhic sau preoțesc, iar credincioșii lor au fost restaurați în comuniune cu Biserica”, este traducerea fidelă, făcută de către https://lacasuriortodoxe.ro, a textului comunicatului Patriarhiei Ecumenice.

În același timp, presa ucraineană notează că Sfântului Sinod al Patriarhiei Ecumenice ar fi recunoscut anexarea Mitropoliei Kievului de către Biserica Ortodoxă Rusă la 1686, ca fiind una ilegală. Concluzia este una aproape de adevăr, dar parcurgând textul comunicatului (în aceeași traducere a celor de la https://lacasuriortodoxe.ro) rezultă că ar putea fi, cel puțin pe viitor, unele dezbateri juridice extrem de interesante: „Revocă validitatea Scrisorii Sinodale din 1686, eliberată în circumstanțele epocii, prin care i-a fost dat, după iconomie, dreptul Patriarhului Moscovei de a numi Mitropolit pentru Kiev, pentru ca acesta să fie ales de adunarea clerico-laică a eparhiei sale, proclamând și afirmând dependența sa canonică față de Biserica Mamă a Constantinopolului”.

Practic, nu este exclus ca, în curând, să asistăm, de fapt, doar la o simplă schimbare de stăpânire între Patriarhia Moscovei și cea Ecumenică, cu toate că diferențe notabile există întrucât Patriarhia Moscovei nu este dispusă să ofere decât autonomie pentru biserica ucraineană, în vreme ce Patriarhia Ecumenică a arătat că „reînnoiește decizia, deja adoptată, ca Patriarhia Ecumenică să procedeze la acordarea Autocefaliei Bisericii Ucrainei”. Prin urmare, încă nu a fost acordată această autocefalie, ci aceasta este pasul următor sau poate într-o perspectivă chiar pe termen mediu.

Analiza celor cinci puncte ale comunicatului Patriarhiei Ecumenice

Binevoința celor de la Patriarhia Ecumenică a fost arătată prin ridicarea anatemelor pentru cei doi lideri ai bisericilor ucrainene care au vrut desprinderea de Moscova, precum și pentru adepții celor două biserici. Dacă pentru ucrainenii care susțin una din cele două biserici care vor desprinderea de Moscova, vestea bună a fost transmisă la punctul 1 al comunicatului – reînnoirea deciziei de a acorda autocefalie – iar într-o măsură care are valențe subiective de la o persoană la alta o altă veste bună ar fi cea de la punctul 3 al comunicatului Patriarhiei Ecumenice legată de ridicarea anatemelor pentru Filaret Denisenko, Makarie Maletych și ale credincioșilor lor, pentru politicieni anti-ruși și pentru cei care susțin o desprindere cât mai rapidă de Moscova vestea bună este la punctul 4 în care, printr-o abordare destul de curajoasă altminteri, Patriarhia Ecumenică merge până acolo încât Revocă o decizie luată cu 332 de ani în urmă și prin care Moscovei i s-a dat dreptul de a numi mitropoliți la Kiev.

De fapt, cheia în toată această construcție o constituie punctele 2 și 5 din comunicat, asupra cărora media ucraineană nu a avut niciun fel de reacție. „Restabilirea, în acest moment, a Stavropighiei Patriarhiei Ecumenice din Kiev, una dintre numeroasele sale stavropighii din Ucraina care au existat dintotdeauna acolo”, este textul de la punctul 2 al comunicatului Patriarhiei Ecumenice cu privire la deciziile Sinodului. Stavropighia („cruce înfiptă” într-o traducere cuvânt cu cuvânt din greacă) desemnează acea sau acele „mănăstire(i) aflată(e) sub ascultarea directă a patriarhului din Constantinopol, a întâi-stătătorului Bisericii, și independentă față de ierarhia locului”. Practic, stavropighiile reprezintă un cap de pod pe care o anumită eparhie care deține, cel puțin din punct de vedere moral dacă nu chiar canonic, o anumită autoritate îl face pe teritoriul canonic al altei eparhii.

Într-o abordare istorică, încă de la creștinarea Rusiei Kievene pe teritoriul de azi al Ucrainei și pe teritoriile aflate azi în zona de vest a Rusiei au fost menționate unele stavropighii. Pe măsură ce Imperiul Roman de Răsărit (cunoscut publicului larg cu de-numirea de „bizantin”) și-a pierdut din autoritate și, implicit, din teritorii, Patriarhiei de la Constantinopol i-a fost tot mai greu să aibă o legătură strânsă cu stavropighiile. Mai ales că între timp și Rusia Kieveană a dispărut de pe scena istoriei iar Kievul și-a schimbat stăpânii ceva mai des decât Constantinopolul. Până în secolul XVII situația devenise tot mai incertă, însă odată cu creșterea puterii Rusiei (de data asta constituită în jurul Cnezatului și, odată cu Ivan cel Groaznic, al țaratului Moscovei) și cu includerea Kievului în granițele sale (prin aranjamente diplomatice cu uniunea polono-lituaniană), șansele Patriarhiei Constantinopolului de a mai avea vreo stavropighie pe teritoriul țarilor erau cel mult simbolice. Prin urmare, o victorie cu adevărat semnificativă este tocmai această „stavropighie”. Desigur că autoritățile ucrainene vor trebui să facă într-un mod cât mai urgent posibil concretizarea acestei măsuri, ceea ce ar însemna cedarea unor lavre, mănăstiri importante de pe teritoriul care ar putea fi considerat canonic al Kievului în jurisdicția Constantinopolului. Aceasta este, de fapt, condiția ca Patriarhia Ecumenică să redacteze și tomosul autocefaliei (este de discutat încă pentru care din cele două biserici ucrainene pentru a căror lideri și credincioși s-au ridicat anatemele).

Tentația politicienilor ucraineni va fi aceea ca stavropighia să includă doar sau preponderent mănăstiri care țin încă de autoritatea Patriarhiei Moscovei și nu prea vor să audă de autoritatea vreunei Patriarhii de la Kiev (celebrele lavre ucrainene de la Pecerska, Poceaev și Sviatogorsk au anunțat cu trei săptămâni în urmă că se opun autocefaliei bisericii ucrainene) iar asta ar duce nu doar la escaladarea tensiunilor între ruși și ucraineni, ci și la mutarea tensiunilor pe o scenă mai largă în care să fie atrasă mai puternic Patriarhia Ecumenică și, mai departe, susținătorii acesteia și susținătorii Patriarhiei Moscovei.

Conștienți, probabil, de acest risc, cei de la Patriarhia Ecumenică au și formulat, la punctul 5 al comunicatului transmis mediei, că „Face apel la toate părțile implicate, pentru a evita însușirea de biserici, mănăstiri și alte proprietăți, precum și orice alt act de violență și de răzbunare, încât să domnească pacea și iubirea lui Hristos”. Este însă foarte probabil că logica acestui al cincilea punct comunicat de către Sinodul Patriarhiei Ecumenice ține și de retorica belicoasă între Moscova și Kiev (nu doar între Patriarhii, ci și între decidenții politici) și în care primii bat monedă pe crearea unor tensiuni între credincioși (poziția adoptată de lavrele sus amintite este de referință pentru Moscova) iar ceilalți pe „clarificări de patrimoniu” care nu înseamnă altceva decât confiscării de biserici și de alte bunuri ce țin de parohiile ce vor să aibă comuniune cu Patriarhia Moscovei.

Nu este exclus ca și dacă reactivarea în cadrul Ucrainei a vreunei stavropighii a Patriarhiei Ecumenice să se producă repede, să întârzie tomosul pentru autocefalie dacă vor apărea violențe sau dacă nu se clarifică aspecte cu privire la cele două biserici proclamat autocefale din Ucraina (BOU-PK și BOAU) și teritoriului canonic.

De aceea, nesocotirea importanței punctului 2 și mai ales a punctului 5 din comunicatul Patriarhiei ecumenice ar constitui, de fapt, o greșeală mai mare chiar decât conflictul care în mod evident a trecut de faza simplelor amenințări între Patriarhia Moscovei și cea Ecumenică.

Pericolul deposedării de proprietăți al bisericilor

Nu întâmplător, Sinodul Bisericii Ortodoxe din Ucraina (Patriarhia Moscovei), a cărei reuniune a avut loc pe 25 septembrie 2018, în Lavra Peșterilor din Kiev, sub președinția Preafericitului Părinte Mitropolit Onufrie al Kievului și al Întregii Ucraine, a făcut apel la renunțarea la proiectele de legi neconstituționale supuse examinării de către Rada Supremă a Ucrainei (Raport nr. 18).

Sinodul solicită tuturor persoanelor care lucrează la punerea în aplicare a proiectelor de lege nr 4128 (privind modificarea jurisdicției comunităților religioase), nr 4511 (privind statutul special al organizațiilor religioase) și nr 5309 (privind schimbarea numelor organizațiilor religioase), să renunțe la aceste inițiative legislative anti-clericale și anti-ucrainene.

Inițiativele legislative menționate mai sus „sunt destinate lichidării juridice a Bisericii Ortodoxe Ucrainene prin furt violent prin schimbarea numelui, interferența ilegală în organele de conducere și expropriere (sfinte moaște și obiecte sfinte, biserici și mănăstiri)”.

Documentele emise după întâlnirea Sinodului subliniază că Biserica Ortodoxă Ucraineană este o asociație religioasă înregistrată, care operează în conformitate cu legislația ucraineană. Presiunile de a-și schimba numele ar fi ilegale și ar putea fi descrise drept ingerințe în afacerile interne ale Bisericii.

Sinodul Bisericii Ortodoxe Ucrainene, de asemenea, i-a avertizat pe membrii Radei Supreme (parlamentul unicameral al Ucrainei) care doresc să lanseze aceste proiecte de legi neconstituționale, că adoptarea lor ar diviza populația și milioane de cetățeni străini ucraineni în propria lor țară. El a cerut renunțarea la aceste inițiative anticlerice, după cum informează Departamentul de Relații Externe al Patriarhiei Moscovei, care citează, la rândul său, publicatia web “Patriarchia.ru”, cu referire directă la site-ul web al Departamentului Sinodal al Relațiilor Bisericești cu Societatea și Mass-media.  (Dan PRICOPE)