Thursday , April 18 2024

Rectificări bugetare aprobate de Consiliul Judeţean Suceava

consiliul judetean


Primăria oraşului Frasin va primi 300.000 de lei din Fondul de rezervă aflat la dispoziţia Consiliului Judeţean Suceava. Un proiect de hotărâre a fost iniţiat, ieri, în CJ Suceava de preşedintele Cătălin Nechifor, pentru plata unei părţi din datoria faţă de compania de electricitate „E.On”. Asta în condiţiile în care, compania a oprit furnizarea energiei electrice din cauza restanţelor Primăriei Frasin, la şcolile şi la alte spaţii publice din localitate.
Tot în şedinţa de ieri şi tot pe ordinea suplimentară a fost aprobat şi un proiect de hotărâre în baza căruia s-au dat în jur de 40 de mii de lei pentru Primăria oraşului Broşteni. De data aceasta, suma alocată a fost pentru lucrări la acoperişul unui bloc ce a fost afectat de un incendiu.
Iniţiativa alocării banilor din Fondul de rezervă pentru oraşele Frasin şi Broşteni i-a aparţinut lui Cătălin Nechifor.
Tot în şedinţa de ieri, dar pe ordinea de zi, a fost pus un proiect şi aprobat în unanimitate, prin care CJ Suceava va aloca aproximativ 21.000 de lei pentru decontarea navetei a 108 cadre didactice de la unităţile de învăţământ special. Fondurile vor acoperi perioada aprilie – iunie 2014. Menţionăm că în judeţul Suceava sunt şapte unităţi de învăţământ special, aflate în subordinea CJ. (Dan PRICOPE)

Vezi si

S-a reluat furnizarea căldurii în municipiul Suceava

Din seara de 16 aprilie a fost reluată furnizarea căldurii în sistemul centralizat de termoficare …