Friday , March 29 2024

Rechizitoriul lotului Dîmbu – Bărbuţă – Babiuc, în faza redactării

dimbu2 [800x600]

Purtătorul de cuvânt al DNA, Livia Săplăcan, a confirmat că cercetările în dosarul în care urmează să fie trimişi în judecată Dumitru Dîmbu, Bogdan Bărbuţă şi Costel Babiuc sunt finalizate, iar rechizitoriul ce va fi trimis spre judecare la Curtea de Apel Cluj este în fază de redactare, fiind o chestiune de zile trimiterea celor trei în judecată 

Purtătorul de cuvânt al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Livia Săplăcan a declarat ieri că rechizitoriul în baza căruia vor fi trimişi în judecată fostul şef al secţiei de cercetări penale de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava, Dumitru Dîmbu, fostul judecător de la Rădăuţi, Bogdan Bărbuţă şi omul de afaceri rădăuţean Costel Babiuc este în fază de redactare, cercetările procurorilor anticorupţie bucureşteni fiind finalizate. Astfel, este o chestiune de zile până în momentul în care actul de trimitere în judecată a celor trei actori principali din dosar, presupunându-se că alături de aceştia vor fi şi alţii, numele cele mai vehiculate în cadrul acestui dosar fiind Daniela Prandea, judecătoare de asemenea la Judecătoria Rădăuţi, concubina lui Bogdan Bărbuţă dar şi cel al fostului şef al Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, Mihai Prelipceanu. Acestora li s-a alăturat, pe ultima sută de metri însuşi primarul municipiului Rădăuţi, Aurel Olărean, aflat la fel ca cei trei primi enunţaţi în stare de arest preventiv, apreciindu-se că el va fi trimis în judecată într-un recizitoriu comun cu aceştia, de vreme ce a fost inculpat în acelaşi dosar iar cererea de strămutare a cauzei de la Curtea de Apel Suceava, unde ar fi trebuit să se efectueze judecata de fond la Curtea de apel Cluj, solicitată de procurorii DNA şi obţinută la ~nalta Curte de Casaţie şi Justiţie îi vizează pe toţi cei patru principali protagonişti.
De menţionat că, chiar în ziua de 23 septembrie, când la ~nalta Curte de Casaţie şi Justiţie se judeca cererea de strămutare a dosarului la o altă instanţă, la Curtea de Apel Bucureşti era fixat un alt termen de judecată – o nouă solicitare a lui Dumitru Dîmbu de înlocuire a măsurii de arestare preventivă cu una fără lipsire de libertate. ~n acea zi, judecătorii CA Bucureşti au decis amânarea cauzei faţă de lipsa dosarului de urmărire penală şi s-a dispus revenirea cu o adresă către DNA, pentru înaintarea respectivului dosar. S-a stabilit ca atare un nou termen de judecată, pentru ieri, 30 septembrie a.c. La închiderea ediţiei nu aveam cunoştinţă care a fost soluţia dată la această nouă solicitare, dar este de aşteptat ca Dumitru Dîmbu să nu beneficieze de un tratament separat faţă de ceilalţi coinculpaţi, care nu au depus astfel de cereri şi cărora, la fel ca şi lui Dîmbu, le-a fost prelungit mandatul de arestare pentru a patra lună consecutiv, până pe 20 octombrie a.c. De menţionat că fostului procuror i-a mai fost respinsă o cerere de acest gen, formulată în data de 9 septembrie a.c., atât de Curtea de Apel Bucureşti, cât şi, ulterior, de Curtea Supremă.
Cât priveşte strămutarea dosarului la CA Cluj, s-a arătat cu altă ocazie că solicitarea a venit din partea DNA pe considerentul că fiind vorba de inculpaţi care anterior au avut o puternică influenţă în rândul magistraţilor suceveni, acestora din urmă le-ar fi fost greu să judece obiectiv cauza.
infracţiunile pentru care sunt ţinuţi în arest cei patru suceveni
Dumitru Dîmbu, Bogdan Bărbuţă şi Constantin Babiuc au fost încarceraţi în date de 22 iunie a.c. când au fost reţinuţi şi apoi arestaţi la cererea procurorilor DNA Bucureşti. In 18 iulie, Curtea de Apel Bucureşti a fost de acord cu procurorii DNA şi a decis prelungirea arestării pentru încă o lună a lui Dîmbu, Bărbuţă şi Babiuc, mandatele de arestare emise pe numele celor trei fiind valabile până pe 21 august a.c.. Ulterior, Curtea de Apel Bucureşti a confirmat păstrarea în arest a acestora încă o lună, până pe 20 septembrie, la cererea DNA. Acum două zile Înalta Curtea de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţia înaintată de inculpaţi, dar pentru că la Curtea de Apel Bucureşti s-a decis de fiecare dată păstrarea în arest a inculpaţilor Dîmbu, Bărbuţă şi Babiuc, la care s-a adăugat la mijlocul lunii septembrie şi primarul Aurel Olărean, reţinut pentru abuz în serviciu, şantaj şi complicitate la şantaj, în complexul dosar vizând afaceri necurate cu clădiri şi terenuri din municipiul Rădăuţi şi împrejurimi, în care au calitate de inculpaţi cu mai multă vechime Dumitru Dîmbu, Bogdan Bărbuţă şi Costel Babiuc. Dumitru Dîmbu a fost arestat fiind suspect de săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, complicitate la şantaj, cinci infracţiuni de favorizarea făptuitorului dintre care una în formă continuată şi instigare la compromiterea intereselor justiţiei. Fostul magistrat de la Judecătoria Rădăuţi, Bogdan Bărbuţă a fost arestat pentru infracţiuni de trafic de influenţă şi luare de mită, la care se adugă infracţiuni de fals şi şantaj, precum şi favorizarea făpuitorului. Cât îl priveşte pe afaceristul rădăuţean Constantin Babiuc, el este acuzat de complicitate la abuz în serviciu cu obţinerea de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul, în formă continuată – 69 acte materiale, şantaj, dare de mită, cumpărare de influenţă, influenţarea declaraţiilor şi instigare la mărturie mincinoasă. (Neculai ROSCA)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …

One comment

  1. si sa nu uitam ca in acest dosar are calitatea de inculpat si celebrul deja fost comisar Prelipcean Mihai, pentru infractiuni conexe actelor de justitie,parca asa era ,nu??