Friday , April 19 2024

Rapidul a câştigat la Brăila şi este revelaţia începutului de campionat în Liga a II-a

Fotbal. Braila - Rapid [800x600]

Echipa suceveană s-a impus sâmbătă, pe terenul celor de la CF Brăila, cu scorul de 2-0 şi a urcat pe locul secund în clasamentul Seriei I a Ligii a II-a, după disputarea primelor trei etape de campionat. Matei a marcat ambele goluri ale “ceferiştilor”, primul din penalty, iar cel de-al doilea în urma unei gafe a defensivei brăilene . “Ii felicit pe băieţi pentru victorie. Nu a fost un joc deloc uşor pentru noi, dar totul a mers conform planului”, a spus antrenorul Bogdan Tudoreanu . 

Rapid Suceava este revelaţia începutului de campionat în Liga a II-a. Echipa antrenată de Bogdan Tudoreanu a câştigat sâmbătă, cu scorul de 2-0, pe terenul celor de la CF Brăila şi a urcat pe locul secund în clasamentului seriei întâi cu 7 puncte acumulate în primele trei etape.
“Ceferiştii” au început prudent întâlnirea din lunca Dunării, cu un singur atacant de meserie în formula de start, Marinkovic, astfel că oaspeţii au contat prea puţin în ofensivă în primele 45 de minute. Sfrijan şi-a încercat primul tirul, în minutul 5, dar a trimis slab şi Mitrea nu a avut emoţii. La poarta opusă, Roheţki a avut mult mai mult de muncă. Mai întâi a reţinut în doi timpi un şut afara careului expediat de Dima, iar a apoi a respins în corner, de la colţul scurt, la execuţia lui L. Ivan. Pe finalul reprizei, Frunză a avut trei şuturi de la distanţă, dar de fiecare dată mingea a trecut puţin pe lângă ţintă. 0-0 la pauză.
Bogdan Tudoreanu a mutat inspirat la pauză. A oprit la vestiare unul dintre mijlocaşi, pe Apostol, pentru a trimite pe gazon un vârf autentic, pe Matei. Sucevenii au început curajos repriza secundă, iar la două minute de la reluarea jocului, Ghiocel l-a faultat în marginea careului pe Sfrijan, iar centralul ploieştean Ovidiu Oprea a dictat penalty. Nou-intratul Matei şi-a aşezat mingea la punctul cu var de la 11 metri şi “l-a trimis după ţigări” pe portarul Mitrea. 1-0 pentru Rapid.
Brăilenii au încercat să reacţioneze imediat, dar Dima a finalizat imprecis din opt metri o centrare venită din corner. Gazdele au găsit spaţiul porţii în minutul 59, dar s-au lovit de intervenţia lui Roheţki, care a scos din vinclu un şut de la circa 20 de metri trimis de Frunză.
Contrar cursului jocului, rapidiştii au dat lovitura în minutul 62, când Semeghin a trimis lung în careului brăilean, Bâgu a recentrat cu capul pe linia careului mic, Ghiocel a luftat pe lângă minge, şi acelaşi Matei a reuşit dubla, înţepând balonul pe lângă portarul Mitrea pentru 2-0.
Gazdele au repus mingea la centrul terenului şi au continuat să atace, având o mare şansă de a reduce din diferenţă în minutul 64, când Nicoliţă a pătruns printre fundaşii suceveni, a şutat de la 12 metri, dar Roheţki a evitat golul cu un reflex senzaţional. Odată cu trecerea timpului, brăilenii şi-au pierdut luciditatea, ex-rădăuţeanul Agbleta, Ndigwe şi nou-intratul Onofraş şutând din toate poziţiile, fără efecte pe tabelă de marcaj. In minutele de prelungire, scăpat pe contraatac, Matei putea duce scorul la proporţii de forfait, dar şutul trimis de atacantul “ceferiştilor” a fost respins cu piciorul de Mitrea.
Rapid Suceava s-a impus în final cu scorul de 2-0 şi bifează astfel prima victorie în cinci întâlniri directe jucate pe terenul Brăilei, la finalul unui meci în care apărarea compactă, intervenţiile lui Roheţki, pragmatismul în ofensivă şi, pe alocuri, norocul, au făcut dife-renţa.
CF Brăila: Mitrea – Petean, Olenic, Ghiocel, Stănciulescu – Dima (’56 Iordache), L. Ivan (‘66 Onofraş), Frunză, Spătaru – Agbleta, Nicoliţă (‘77 Ndigwe). Antrenor: Alin Pânzaru
Rapid Suceava: Roheţki – D. Bălan, Velescu, Plecanciuc, Semeghin – Cerlincă (‘77 Gheorghiciuc), Apostol (‘46 Matei), Sfrijan, Sumanariu, Bâgu – Marinkovic (‘84 Ferariu). Antrenor: Bogdan Tudoreanu.
Apărarea a fost cheia succesului în opinia lui Tudoreanu
Antrenorul sucevean Bogdan Tudoreanu a explicat la final care au fost cheile succesului de sâmbătă de la Brăila. “Ii felicit pe băieţi pentru victorie. Nu a fost un joc deloc uşor pentru noi, dar totul a mers conform planului. Am început cu un singur vârf pentru că aveam nevoie de un mijlocaş în plus care să facă marcaj om la om la Frunză, cel care le coordonează întreg jocul brăilenilor. La pauză, avem doi mijlocaşi cu cartonaş galben şi nu am vrut să riscăm vreo eliminare, aşa că l-am introdus pe Matei puţin mai repede în teren. Am dat repede gol în repriza secundă, iar apoi am stat foarte bine în apărare. Am mai spus-o: avem una dintre cele mai experimentate apărări din Liga a II-a şi asta s-a văzut şi la Brăila”, a spus Bogdan Tudoreanu.
Tehnicianul sucevean speră ca victoria de la Brăila, a doua din campionat, să aducă cât mai mulţi suporteri pe stadionul Areni la următorul meci de acasă al Rapidului, cel de sâmbătă, contra liderului clasamentului Săgeata Năvodari. “Sper ca sâmbătă să jucăm cu cât mai mulţi spectatori în tribune. Săgeata Năvodari este cea mai bună echipă din seria noastră, dar nu-i un adversar de speriat. In acest moment, şi noi sunt o echipă greu de bătut”, a precizat Tudoreanu.
Rezultatele etapei a III-a:
CS Baloteşti – ACS Berceni 3-3
Săgeata Năvodari – Unirea Slobozia 1-0
CF Brăila – Rapid Suceava 0-2
FCM Dorohoi – ASC Bacău 0-2
Farul Constanţa – Academica Piteşti 1-1
Gloria Buzău – FC Voluntari 1-0

(Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …