Friday , March 29 2024

Rapid Suceava este cotată cu şansa a doua în partida de astăzi cu Farul

Rapid [800x600]

Conform caselor de pariuri, echipa suceveană are o cotă de 2.75 pentru o eventuală victorie la Constanţa. “Sperăm să dăm aceste calcule peste cap. Am venit la Constanţa să câştigăm toate cele trei puncte”, a anunţat antrenorul Bogdan Tudoreanu . Meciul de astăzi dintre Farul Constanţa şi Rapid Suceava, contând pentru prima etapă a Ligii a II-a, va începe cu o întârzire de zece minute în semn de protest faţă de Federaţia Română de Fotbal

Suprinzător! Rapid Suceava pleacă cu şansa a doua în meciul pe care îl dispută astăzi, cu începere de la ora 11.00, pe terenul formaţiei Farul Constanţa, în cadrul primei etape din noul sezon al Ligii a II-a.
Conform caselor de pariuri, echipa antrenată de Bogdan Tudoreanu are o cotă de 2.75 pentru o eventuală victorie pe malul mării. De partea cealaltă, un succes al constănţenilor este cotat cu 2.30, în vreme ce rezultatul de egalitate are şi cea mai consistentă cotă: 3.20.
“Sperăm să dăm aceste calcule peste cap. Am venit la Constanţa să câştigăm toate cele trei puncte, chiar dacă suntem conştienţi că ne aşteaptă un meci greu, în compania unei echipe a Farului complet schimbată în pauza de vară, cu 17 jucători noi în lot. Eu mizez însă pe experienţa jucătorilor noştri”, a spus antrenorul Bogdan Tudoreanu.
Echipa suceveană a plecat spre litoral cu două zile înainte de meci, iar ieri a efectuat un ultim antrenament pe stadionul din Năvodari. Ted va miza la jocul de astăzi pe un lot de 18 jucători, în care se regăsesc inclusiv Tiron şi Marinkovic, ultimul alăturându-se aseară lotului. Au fost lăsaţi acasă doar Spătar, Gheorghiciuc şi Sumanariu, ultimul fiind suspendat din cauza cartonaşului roşu încasat în Cupa României.
3 lucruri interesante despre meciul Farul – Rapid
1. Tradiţia nu consemnează nicio remiză în cele şase meciuri directe disputate până acum între Farul şi Rapid. “Ceferiştii” au câştigat de fiecare dată împotriva “marinarilor” pe Areni, iar în deplasare, pe malul mării, au o victorie şi două înfrângeri în faţa celor de la Farul.
2. Farul este condusă de Marian Pană, cel care a antrenat în perioada 2007-2009 formaţia Cetatea Suceava, cu care a reuşit o promovare în Liga a II-a. Trei jucători din actualul lot la Rapidului l-au avut pe Marian Pană antrenor: Roheţki, Negru şi Plecanciuc (Reşita).
3. Farul este cea mai titrată echipă din seria întâi a Ligii a II-a. Infiinţată în 1958, gruparea constănţeană a evoluat vreme de 40 de ani la nivelul primei ligi din România. In 2005, Farul a disputat finala Cupei României, iar un an mai târziu a ajuns până în finala Cupei UEFA Intertoto. Mihai Guriţă, actualul antrenor secund al Rapidului, a îmbrăcat vreme de cinci sezoane tricoul celor de la Farul Constanţa.
Meciul de astăzi începe cu un protest al cluburilor
Meciurile programate astăzi, în prima etapă a Ligii a II-a, vor începe cu o întârziere de zece minute, în semn de protest pentru că Federaţia Română de Fotbal tot amână semnarea convenţiei anuale care ar fi trebuit încheiată cu LPF2, privind organizarea ediţiei de campionat 2014/15. „Este o hotărâre luată în unanimitate de colegii mei din eşalonul secund ca acest protest să înceapă încă din prima etapă. Iniţial, vor fi zece minute întârziere, iar apoi, dacă Federaţia nu va da curs cererilor noastre, se vor aplica şi alte măsuri de protest. Nu vom înceta demersul nostru până când Federaţia nu va semna această convenţie“, a anunţat preşedintele LPF2, Auraş Braşoveanu.
Programul complet al primei etape:
Săgeata Năvodari – ACS Berceni
CF Brăila – CS Baloteşti
FCM Dorohoi – Unirea Slobozia
Farul Constanţa – Rapid Suceava
Gloria Buzău – SC Bacău
FC Voluntari – Academica Piteşti

Meciul de astăzi de la Dorohoi îl are ca observator pe Ciprian Anton.

Promovează una, retrogradează direct două echipe
Noua ediţie de campionat a Ligii a II-a va conţine un sezon regulat, cu 22 de etape, după care primele şase clasate se vor califica în play-off, iar ultimele şase în play-out, cu menţiunea că echipele vor lua cu ele toate puncte acumulate în sezonul regulat. Prima clasată în play-off va promova în Liga I, în vreme ce ocupantele ultimelor două locuri în play-out, 11 şi 12, vor retrograda. De asemenea, va mai lua drumul Ligii a III-a o echipă, care va fi stabilită în urma unui baraj disputat între formaţiile de pe locul 10 în cele două serii. (Dănuţ CHIDOVET)

Vezi si

Primarul Dumitru Gulei a prezentat lista proiectelor prin fonduri nerambursabile derulate în comuna Ipotești în ultimii patru ani

Valoarea totală a investițiilor se ridică la aproape 95 de milioane de lei, din care …