Thursday , March 28 2024

PSD Suceava nu are candidat pe lista naţională de la europarlamentare

alegeri-europarlamentare-650x250 [800x600]

Surse din PSD au acreditat, ieri, ideea că lista candidaţilor la alegerile europarlamentare ar putea fi deschisă de Corina Creţu u de la Suceava nu este niciun candidat, cel puţin pe primele 15 locuri, considerate a fi eligibile de către social democraţi

 
PSD Suceava nu are niciun candidat pe care să îl susţină la alegerile europarlamentare, cel puţin pe un loc eligibil. Bătălia este atât de mare încât din judeţul Suceava nu a încăput pe lista naţională niciun social democrat. Faptul că PSD Suceava a avut trei candidaţi la primele două alegeri europarlamentare – 2007 şi 2009 – pare să fi fost considerat suficient. Astfel, Suceava mai stă o tură şi poate peste cinci ani reuşeşte să trimită, din partea PSD, un europarlamentar la Bruxelles. Nici preşedintele organizaţiei judeţene Suceava a PSD, Cătălin Ioan Nechifor şi nici preşedintele executiv, senatorul Ovidiu Liviu Donţu nu au fost de găsit ieri, probabil ocupaţi să negocieze pe la Bucureşti.
De fapt, singurul europarlamentar al PSD care va fi mai apropiat de Suceava este Daciana Sârbu, soţia premierului Victor Ponta, acesta din urmă având rude din părţile Bucovinei. Nu este glumă, ci purul adevăr: niciun alt sucevean de la PSD nu a fost considerat vrednic să meargă pe un loc eligibil la Bruxelles.
In schimb, pe surse a apărut lista candidaţilor PSD la alegerile europarlamentare, listă care ar putea fi deschisă de actualul eurodeputat Corina Creţu, după cum au precizat cei de la Agerpres care citează, la rândul lor, surse din partid. Social – democraţii mizează pe obţinerea a maxim 15 mandate în Parlamentul European, ceea ce nu ar fi neapărat o noutate pentru că estimări de 14 – 15 mandate au fost de vreo lună încoace.
Indiferent dacă va fi sau nu deschisă de Corina Creţu, lista PSD pentru alegerile europarlamentare nu include niciun nume al vreunui sucevean sau măcar al cuiva care să fi plecat din Suceava şi să se fi realizat politic pe la Bucureşti. Pe poziţiile eligibile se află Dan Nica, ministrul Comunicaţiilor, dar şi o parte dintre actualii eurodeputaţi – Daciana Sârbu, Cătălin Ivan, care este susţinut şi de Tineretul Social Democrat (TSD), Victor Boştinaru, Ioan Mircea Paşcu, Viorica Dăncilă şi Claudiu Ciprian Tănăsescu.
O noutate ar fi posibilitatea ca pe lista PSD pentru europarlamentare să se regăsească şi senatorul Ecaterina Andronescu. Si numele lui Mircea Geoană a fost vehiculat, dar sursele citate spun că acesta şi-ar dori mai degrabă o funcţie de comisar european, de aceea este posibil ca el să nu intre în cursa pentru PE. Dacă Ecaterina Andronescu şi Mircea Geoană ar candida, totuşi, pe lista PSD la europarlamentare, atunci înseamnă că deja 10 din 15 locuri considerate de PSD eligibile au fost „arvunite”.
De asemenea, lista va fi completată şi cu numele candidaţilor PC şi UNPR care au repartizat câte un loc eligibil. Indiferent cine va fi, cu siguranţă nu este din Suceava. Mai rămân, între trei şi cinci locuri eligibile, în funcţie de prezenţa sau nu pe listă a Ecaterinei Andronescu şi a lui Mircea Geoană.
Azi, în cadrul reuniunii Comitetului Executiv al PSD, vor fi analizate şi propunerile avansate de TSD – Călin Buzgău, Ioana Pop Cazacu, Andi Cristea, Claudia Tapandel, Gabriel Oniga, Emilian Pavel şi Alexandru Rotaru. Si preşedintele PES activists România, Victor Negrescu, îşi doreşte să se regăsească pe lista candidaţilor PSD, acesta strângând semnături în sprijinul candidaturii sale.
Lista finală a candidaţilor PSD – UNPR – PC urmează a fi aprobată în cadrul reuniunii Comitetului Executiv. Preşedintele PSD, Victor Ponta, a declarat recent că social-democraţii mizează pe obţinerea unui procent de 35% la alegerile care se vor desfăşura în luna mai. Asta i-ar îndreptăţi să spere, cu tot cu redistribuiri, la 15 mandate de europarlamentar. României îi vor reveni, în legislatura 2014 – 2020, 32 de poziţii de eurodeputat, adică cu un mandat mai puţin decât în prezent. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …