Friday , April 19 2024

PSD Suceava: “Îi reamintim d-lui. Flutur că județul Suceava ocupă locul 1 pe țară, primind de la Guvernul României cea mai mare sumă destinată  finanțării proiectelor aprobate prin PNDL II”

PSD Suceava a transmis duminică un comunicat de presă în care răspunde acuzelor liderului PNL Suceava Gheorghe Flutur.

“Dornic de a fi din nou, pe prima pagină a mass mediei,  șeful liberalilor suceveni, al cărui nume  îl vom pomeni în prezentul comunicat, de mai multe ori, chiar dacă vom intra în polemici lipsite de sens și substanță, declară de la tribuna sa liberală, că „PSD condamnă județul Suceava la izolare și subdezvoltare”, înfierând cu  mânie proletar-liberală Guvernul PSD- ALDE și  parlamentarii PSD de Suceava, că nu ar fi votat amendamentele opoziției, asta în condițiile în care în ultimii doi ani, în județul nostru, guvernarea PSD a făcut investiții majore, unele finalizate, altele în curs de desfășurare, aducând fonduri de ordinul miliardelor pentru dezvoltarea acestei zone, această tendință păstrându-se și în noul an bugetar.

Domnia sa consideră că respingerea amendamentelor parlamentarilor PNL de Suceava este cel mai grav lucru care se putea întâmpla județului nostru, fără a face, în schimb, nicio remarcă cu privire la oportunitatea sau realismul amendamentelor propuse de către colegii săi. Totodată se teme că județul nu are o finanțare suficientă în 2019, dar uită de sutele de proiecte care deja sunt în derulare și  că finanțarea acestora continuă și în acest an, până la finalizarea lor.

Dnul Flutur, așa cum îl cunoaștem cu toții a început spectacolul electoral, spectacol care îl are ca regizor pe, nimeni altul decât ,președintele statului, șeful de facto al liberalilor, Klaus Johannis, iar ca actori în roluri secundare, parlamentarii PNL. Scopul: colectarea de voturi pentru  pușculița PNL…

Îi reamintim dlui Flutur și îi vom reaminti, ori de câte ori va fi cazul, că județul Suceava ocupă locul 1 pe țară, primind de la Guvernul României cea mai mare sumă destinată  finanțării proiectelor aprobate prin PNDL II,  de aproximativ 840 milioane de lei, că la această sumă s-au adaugat alți 82 milioane lei, care vor finanța proiecte (drumuri, extinderi rețele electrice) în alte 18 unități administrativ teritoriale. De asemenea, îl invităm pe șeful liberalilor suceveni, ca atunci când se deplasează  la București , pentru a participa la întâlnirile organizate de șefii săi liberali, să facă un popas la Compania Națională de Investiții pentru a se informa și … va constata că județul Suceava, se află din nou pe primul loc în țară, fiind promovate un număr de 170 de investiții.

Dar să revenim și să informăm, de data aceasta  corect, cetățenii județului Suceava și eventual pe cei care se fac că nu înțeleg . Iată cifre câteva cifre care ,după  părerea noastră, sunt grăitoare:

• Pentru șoseaua de centură a municipiului  Suceava a fost alocată suma de 61,2 milioane de lei. Suma alocată este suficientă pentru finalizarea obiectivului, termen de finalizare anul 2019,

• Pentru șoseaua de centură a municipiului Rădăuți au fost alocate 35,3 milioane lei.Valoarea totală a investiției este de 189 milioane lei, iar termenul de finalizare este anul 2020,

• Pentru șoseaua de centură a municipilui Fălticeni, a fost alocată suma de 1milion de lei pentru refacerea studiului de fezabilitate.

În ceea ce privește “Pârtia de schi”de la Câmpulung, trebuie menționat un lucru clar: pentru a putea continua investițiile, la cel de-al doilea tronson al pârtiei Rarăul, dnul Gheorghe Flutur ar fi trebuit să intreprindă demersurile legale, de scoatere a terenului din zona protejată, aflat în situl Natura 2000 Rarău-Giumalău. Lucru care nu s-a intamplat.Ne punem întrebarea evident retorică: oare este vinovat Guvernul PSD că nu au fost făcute aceste demersuri ?

Despre importanța alimentării cu gaze naturale îi vorbim lui Gheorghe Fultur din 2004. Oare căt tupeu trebuie să ai, să afirmi că PSD se opune alimentării cu gaze naturale a localităților din județul Suceava, când domnia sa pe vremea cînd era Ministru al Agriculturii și Pădurilor a oprit cu bună știință, proiectul aflat atunci in derulare, prin neacordarea avizului de traversare a  fondului forestier de la Câmpulung către Vatra Dornei? Prin acea decizie, Gheorghe Flutur a condamnat zona de munte la subdezvoltare și a privat locuitorii, acestei zone minunate, de  conditii de trai civilizate compatibile cu anul în care ne aflăm.

În continuare am dori să informăm locuitorii acestui județ și evident pe politicianul liberal că în județul Suceava, la ora actuală,  sunt în derulare un număr de 786 de proiecte cu o valoare de 2,14 miliarde de lei, din care cea mai mare sumă, de 223,6 milioane de lei sunt derulate tocmai de Consiliul Județean Suceava. Astfel, în momentul de față avem în desfășurare un număr de 130 de proiecte europene cu o valoare de 576, 8 milioane de lei, din fonduri naționale sunt finanțate alte 484 de proiecte cu o valoare totală de 1,35 de miliarde de lei, iar alte 172 de proiecte, cu o valoare de 220,4 milioane de lei sunt finanțate de la bugetele locale. Toate aceste finanțări sunt asigurate de guvernarea PSD, probabil acesta fiind și principalul motiv pentru care domnia sa nu are ochi pentru investițiile respective, considerându-le în mod evident mai puțin importante decât utopiile colegilor săi liberali.

Ca să îl liniștim pe liberalul sucevean care face obiectul acestui comunicat, îl anunțăm că în clipa de față, toate localitățile județului Suceava au în derulare, împreună, sute de investiții, cele mai multe fiind pentru reabilitarea unităților de învățământ, urmate fiind de modernizarea drumurilor,  precum și de investițiile în rețele de apă, canalizare și stații de tratare a apei, obiective sanitare, culturale etc.

Dacă nu ne crede pe noi, îl rugăm să pună mâna pe telefon și să vorbească cu fiecare primar PNL-ist  din subordinea sa, pentru a se informa în legătură cu sumele care au fost alocate unităților administrative pe care aceștia le conduc și îl rugăm ca ulterior, după ce află sumele, să facă o comparație cu sumele care au fost alocate pe vremea când, PDL-ul domniei sale, era la putere și să informeze alegătorii suceveni, pe cifre, când a fost administrația publică locală mai bine finanțată. Atunci sau acum?

Încheiem acest comunicat, invitându-i pe suceveni să nu ia în serios ieșirea publică a acestui PDL-ist convertit peste noapte în PNL-ist, pentru că, după cum bine știm, ce se naște din pisică, șoarece mănâncă iar ce se naște din PDL, cu bunăstarea românilor se joacă”, se arată în comunicatul de presă transmis, ieri, de Departamentul de comunicare PSD Suceava.

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …

One comment

  1. PSD+UDMR+ALDE = CIUMA ROSIE!