Friday , March 29 2024

PSD Suceava a încheiat în glorie sezonul de transferuri

Cu cel puţin 16 primari, potrivit altor surse ar fi 18, care au trecut la PSD până ieri, acesta a ajuns din nou primul partid din judeţ ca număr de primari, aproape jumătate din primarii din judeţul nostru fiind social democraţi. Tot primul a ajuns PSD să fie, pe fondul migraţiei politice, în Consiliul Judeţean, doar în Consiliul Local este pe picior de egalitate cu PDL-ul, în condiţiile în care PSD a câştigat un mandat, iar PDL a pierdut trei. Peste o sută de consilieri locali din toate oraşele şi comunele din judeţ au trecut la PSD, câţiva optând pentru „calea de mijloc”, adică pretinsa independenţă

 
psd


Cel mai bun sezon de transferuri din ultimii ani a umplut golurile pe care PSD poate le mai avea prin unele organizaţii din judeţul Suceava. Finalul celor 45 de zile de suspendare a legii care prevede că aleşii locali ce schimbă partidul îşi pierd mandatul a adus un plus de primari şi consilieri locali, ba chiar şi judeţeni pentru PSD. Primarii de care PDL nu a avut tăria să scape deşi era arhicunoscut că îşi trădau pe rupte partidul, au trecut legal de PSD. Si încă mai era loc, dar din câte se pare nu s-au „calificat” toţi pentru PSD. PNL a rămas cu câţiva primari ce nu au fost susceptibili niciodată de trădare. Restul a trădat partidul pe rupte, fără niciun fel de reţinere, mai ales că vreo câţiva erau „trimişi în misiune” de PSD în perioada USL-ului.
Primii primari suceveni ai PDL care s-au înscris în PSD sunt: Maria Cojocaru – oraşul Dolhasca, Violeta Zenovia Tăran – comuna Berchişeşti şi Petru Nistor – comuna Mălini. Toţi fuseseră membri vechi în PSD şi au plecat din acest partid pe când Gheorghe Flutur era „pe cai mari” în judeţ. Cum au simţit că vremurile nu mai ţin cu Flutur, au făcut mai tot timpul jocurile PSD. PDL s-a încăpăţânat să îi ţină în partid, măcar oficial, dar cu prima ocazie au plecat fără să stea mult pe gânduri. A urmat Marinel Bălan – oraşul Frasin, Artimon Ionesi – comuna Frătăuţii Vechi, Daniel Olariu – comuna Hânţeşti, Dumitru Nimiţan – comuna Ciprian Porumbescu, Mihai Senic – comuna Stroieşti şi Dănuţ Gavriliuc – comuna Vereşti. Unii din ei mai fuseseră membri ai PSD şi încercaseră, totuşi, să obţină rezultate bune şi pentru PDL, fără să se dea pe faţă că ar trăda noul partid, de exemplu Mihai Senic. Nu acelaşi lucru se poate spune despre Daniel Olariu.
Primarii PNL care au trecut la PSD sunt Gheorghe Fron – comuna Cornu Luncii, Vasile Petroaie – comuna Drăgoieşti, Ioan Oros – comuna Ostra, Ioan Onufrei – comuna Marginea, Ion Vasiliu – comuna Preuteşti, Dorin Rusu – comuna Crucea şi Gheorghe Streangă – Frătăuţii Noi. Despre Gheorghe Fron şi Ioan Onufrei se poate spune că erau, de fapt, pesedişti trimişi în PNL pe fondul unor conjuncturi politice pe când cele două partide erau în USL.
De menţionat că surse din PDL şi PSD susţin că numărul primarilor suceveni care au schimbat partidul ar putea fi de 18 şi trebuie perfectate nişte acte. Au fost şi alţi primari care au mers pe calea de mijloc, adică declararea unei aşa numite independenţe. In această categorie intră primarii PDL ai municipiilor Suceava, Rădăuţi, Vatra Dornei, respectiv Ion Lungu, Aurel Olărean şi Ilie Boncheş. Tot independent s-a declarat şi primarul PNL al comunei Dumbrăveni.
Reamintim că după alegerile locale din 2012, în judeţul Suceava PDL a obţinut 59 de mandate de primar, PSD – 38, PNL 13, iar patru localităţi au fost câştigate de candidaţi independenţi. Ieri, în baza Ordonanţei Dragnea, PSD Suceava avea 54 de primari, posibil chiar 56, PDL a rămas cu 47 de primari, la PNL au rămas cinci primari: oraşul Broşeni, municipiul Câmpulung Moldovenesc, comuna Fundu Moldovei, oraşul Gura Humorului şi oraşul Siret, iar primari independenţi sunt în număr de opt.
Si configuraţia politică a Consiliului Judeţean Suceava s-a schimbat. Cel puţin o treime dintre aleşii judeţeni şi-a schimbat partidul profitând de ordonanţa pentru legiferarea traseismului politic. Consilierii PNL Cristina Teodorovici şi Brânduşel Nichitean au semnat adeziuni la PSD, la fel ca şi Adrian Ispeciuc de la PP-DD. Astfel, PSD a ajuns să aibă 12 mandate cu tot cu cel al vicepreşedintelui Alexandru Rădulescu şi al treisprezecelea vot în deliberativ vine de la preşedintele CJ, Cătălin Nechifor. Patru consilieri PNL s-au declarat independenţi: Ioan Piticari, Tiberiu Beldiman, Gheorghe Ghişovan şi Raul Gabriel Rotaru. Tot independenţi au devenit şi patru democrat – liberal: Mihai Creţeanu, Cristian Cuciureanu, Mihai Voloşeniuc şi Paul Boncheş. In acest fel, PSD devine principalul partid din CJ, cu 13 mandate, faţă de PDL care a rămas cu 11 mandate. PPDD a rămas fără consilier judeţean după ce şi Mihai Artene şi Petru Preutescu au devenit independenţi.
La alegerile locale din 2012, în Consiliul Local Suceava PDL a obţinut zece mandate, PSD şi PNL câte şase, iar un mandat a fost obţinut de PPDD. Acum, grupul ACL a rămas cu zece dintre 16 consilieri, în condiţiile în care trei din şase liberali au plecat din PNL: Andrei Păduraru la PSD, iar Vasile Mocanu şi Corneliu Vornicu independenţi până la înfiinţarea în acte a PLR. Dintre consilierii PDL, Daniel Ungurian, Costel Tătăranu şi Liviu Cîrlan s-au declarat independenţi. Tot independent s-a declarat şi consilierul local Adrian Arămescu.
La nivel de judeţ, PSD contabilizează peste o sută de noi consilieri locali, conform unor surse fiind vorba de circa 136, sub rezerva clarificării unor acte. Sunt unele localităţi unde PSD nu a ratat nimic: la Coşna a plecat viceprimarul PNL cu cei doi consilieri locali, la Dărmăneşti a plecat consilierul care era şi preşedintele PNL din localitate cu tot cu organizaţie, la Drăgoieşt, Marginea şi Cornu Luncii odată cu plecarea din PNL a primarilor au plecat şi consilierii locali liberali la PSD – unsprezece în total, iar exemplele pot continua cu comunele Ostra şi Preuteşti unde plecarea primarilor a antrenat şi plecări de consilieri. Niciunul din primarii şi viceprimarii PSD nu a trecut la alt partid, iar pierderile de consilieri cum ar fi unul la Vereşti care a plecat la PNL după ce primarul PDL a trecut la PSD sunt nişte pierderi mai mult simbolice, neafectând profund balanţa achiziţiilor de la alte partide. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …

2 comments

  1. Daca Ponta nu o sa castige alegerile prezidentiale, toti acesti traseisti politici o sa paraseasca PSD-ul, asa cum parasesc sobolanii corabia, inainte sa se scufunde.

  2. Ce caracter la traseisti dar unii bat recordul. Printre ei se afla cred dr Creteanu Mihai! Ala cu MUJICUL Ionescu!
    Un traseist de prima mana!Mereu vrea sa fie in fata.Asa a fost invatat! Si ca el sunt multi. Pacat!