Thursday , March 28 2024

Protocol de colaborare între ITM Suceava și zece licee din județ privind sănătatea și securitatea în muncă

Inspectoratul Teritorial de Muncă Suceava continuă proiectul „Valențe culturale ale securității și sănătății în muncă” pentru formarea unei culturi de prevenire în rândul tinerilor din licee și școli profesionale, proiect care se derulează până în iunie 2019. Astfel, ITM Suceava a reînnoit protocolul de colaborare cu Colegiul Silvic Bucovina Câmpulung Moldovenesc, Colegiul „Alexandru cel Bun” Gura Humorului, Colegiul „Mihai Băcescu” Fălticeni, Colegiul „Dimitrie Cantemir” Suceava, Colegiul Tehnic de Industrie Alimentară Suceava, Colegiul „Vasile Lovinescu” Fălticeni, Liceul „Mihai Eminescu” Dumbrăveni, Colegiul „Samuil Isopescu” Suceava, Liceul Tehnologic nr. 1 Câmpulung Moldovenesc și Colegiul Tehnic „Petru Mușat” Suceava.

Cursurile se vor desfășura pe durata a 20 săptămâni, câte o oră pe săptămână sau câte două ore la două săptămâni. Inspectorii de muncă vor organiza vizite, acestea având ca obiectiv consolidarea cunoștințelor acumulate. În cadrul proiectului se va desfășura, în perioada 1 – 16 aprilie 2019, concursul „Ştiu și aplic” (etapa județeană) urmând ca în perioada 20 – 30 mai 2019 să aibă loc etapa națională.

„Din cauza condițiilor sociale în care trăiesc, tinerii români, după împlinirea vârstei de 16 ani și chiar mai devreme, caută locuri de muncă, iar cei mai mulți prestează munci sezoniere în timpul vacanțelor de vară. Ei acceptă foarte ușor să lucreze fără forme legale și să presteze munci nepotrivite cu insuficienta lor maturitate fizică și mentală. Astfel se expun riscului de accidentare deoarece tinerețea îi îndeamnă să practice meserii riscante și/sau solicitante din punct de vedere al securității și sănătății în muncă, împiedicându-i de cele mai multe ori să-și recunoască limitele. Capacitatea de a recunoaște pericolele potențiale, precum și munca în condiții de securitate solicită simț practic, dar și putere de observație, instruire și experiență. Fiind nou veniți în câmpul muncii, este posibil ca tinerilor să le lipsească experiența și, adesea, maturitatea fizică și psihologică”, se menționează într-un comunicat al ITM Suceava. (D.P.)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …