Saturday , April 20 2024

Protest pe Aeroportul Salcea, dupa anularea zborului de marti spre Roma (Video)

Mai mulți suceveni care ar fi trebuit să zboare marti spre Roma refuză să părăsească aeroportul. Cursa Suceava – Roma a fost anulată, deoarece la aterizare, aeronava a atins niște păsări

Mai mulți suceveni care ar fi trebuit să zboare către Roma, cu o cursă WizzAir, au protestat marti dupa-amiaza pe Aeroportul Salcea, după ce zborul a fost anulat. Se pare că la aterizare, aeronava ar fi lovit niște păsări și conform legislației în vigoare, nu  poate decola până când o echipă specializată în acest sens, nu verifică dacă totul este în ordine.

Chiar dacă reprezentanții companiei aeriene au explicat ce a stat la baza deciziei de amânare și au oferit soluții pentru ca pasagerii să poată zbura de pe aeroporturile din Iași, Cluj sau București, o parte dintre ei s-au arătat de neclintit și au refuzat să părăsească aerogara, susținând că vor avion din Suceava. Ba mai mult, aceștia au primit câte un voucher în valoare de doi euro pentru a putea achiziționa din aeroport o sticlă de apă, dar susțin că nimeni nu le-a dat nimic, nici măcar apă. Cei care au acceptat să-și continue călătoria spre Roma, din alt aeroport, au din partea companiei aeriene, transport asigurat și cazare la hotel până la ora și data zborului, fiind locuri la cursele de joi și vineri.

„Aeronava trebuia să decoleze la orele 14.20, dar la aterizare, când a venit, a avut contact cu două păsări. A avut un birdstrike, a rulat la platformă și pilotul a luat decizia de a urma procedura companiei. În cazurile de genul ăsta, conform procedurii, se adresează punctului tehnic cel mai apropiat, la noi la cel mai apropiat este la Iași, pentru a veni echipa tehnică să evalueze și să dea drumul la aeronavă, deși aceasta nu are absolut nimic, are o mică pată de sânge, unde a avut contact, dar dacă asta e procedura, asta e procedura. Între timp, nu cunosc motivele, au anulat zborul și au luat măsura ca pasagerii să fie redirecționați pe Otopeni, Cluj și Iași, în cursul zilei de astăzi sau mâine sau să le dea banii înapoi, în funcție de opțiunea pe care o alege fiecare pasager. Asta este procedura standard, care se cunoaște încă de atunci când pasagerul își cumpără biletul de la compania WizzAir. O parte dintre pasageri acuză faptul că nu au fost informați cu ce se întâmplă cu ei, chiar dacă, colegele de la firma de handling anunță în permanență prin microfoane, dar nu numai, au fost în mijlocul și sunt chiar și acum două colege între pasageri, acuză faptul că nu li se dă apă, în ciuda faptului că li s-a dat și câte un voucher de doi euro pentru apă și ce și-or mai lua ei acolo, conform procedurii, repet, este procedura companiei. La ora actuală, de ce au anulat sau nu trimit o altă aeronavă este strict problema transportatorului aerian, nu pot să vă dau relații pentru că nici nu am. O parte dintre pasageri sunt recalcitranți, strigă <<vrem avion, vrem avion!>>, chipurile un fel de grevă, sunt solidari pe aici. Doi colegi de la politie sunt acolo între ei și cu doi colegi de la firma de handling. Din păcate, este o situație neplăcută dar doar atât putem face”, a explicat Ioan Măriuța, directorul Aeroportului “Ştefan cel Mare” din Suceava. (Cristina RUŞTI)

Foto/VIDEO – FACEBOOK, Alin DEEP

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …

2 comments

  1. Ce treaba are aeronava low cost cu pasarile..habar nu ai ce vorbesti Adrian RD .nu te baga in seama degeaba ..

  2. In astfel de situații, prioritară este siguranța pasagerilor. Când zbori cu o companie aeriana low cost, nu poți avea pretenții prea mari.