Saturday , April 20 2024

Pronunţarea în dosarul FBORB, aşteptată pentru sfârşitul lunii

Paduri Bucovina

Până pe 23 octombrie, mai pot fi aduse la Curtea de Apel Cluj completări la concluziile scrise depuse ieri de Fondul Bisericesc şi Direcţia Silvică Suceava u lupta pentru pădurile Bucovinei nu se sfârşeşte, însă indiferent care va fi soluţia dată de magistraţii clujeni, aceasta va putea fi atacată cu recurs la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie 

Cum se anticipa deja, procesul de revendicare a celor 166.000 de hectare de pădure de către Fundaţia Fondul Bisericesc Ortodox Român din Bucovina (FBORB) este pe final la Curtea de Apel Cluj. La termenul de ieri au fost depuse concluzii scrise de către cele două părţi – FBORB şi Direcţia Silvică Suceava, magistraţii clujeni acceptând că pot fi aduse completări la aceste concluzii scrise până pe 23 octombrie urmând ca ulterior, în termen de 6 – 7 zile să se dea pronunţarea în acest dosar a cărui judecare durează de mai bine de 13 ani, fiind pe masa judecătorilor din trei judeţe la care se adaugă cei de la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie din capitală, care vor trebui să dea şi soluţia finală după pronunţarea de la Cluj. Pentru că, indiferent cine va avea câştig de cauză la instanţa din Ardeal, partea cealaltă va ataca în mod sigur cu recurs hotărârea pronunţată, ce se va judeca tot la ICCJ în Bucureşti.
In data de 17 septembrie, când a avul loc primul termen după suspendarea de zece luni a procesului, Curtea de Apel Cluj a decis să nu se mai efectueze expertiza dispusă anterior, rejudecarea cerută de ICCJ urmând să se facă pe baza probelor existente la dosar. FBORB a refuzat să plătească jumătatea din contravaloarea expertizei dispuse de aceeaşi instanţă în urmă cu mai bine de un an, în condiţiile în care statul român, al cărui reprezentant este Direcţia Silvică Suceava a îndeplinit obligaţia dispusă de Curtea de Apel Cluj, plătind jumătate din expertiză – 12 miliarde de lei vechi. In aceste condiţii, instanţa a hotărât să decadă din proba cu expertiză FBORB, iar Direcţia Silvică Suceava urmează să îşi recupereze banii plătiţi în contul expertizei. Incă din 17 septembrie, avocatul FBORB Vasile Tudor era sigur că în 9 octombrie 2013 va fi ultimul termen de judecată la CA Cluj, dar până la pronunţare va mai dura cel puţin două săptămâni, dată fiind complexitatea dosarului, interval în care vor trebui depuse şi concluziile scrise. Instanţa clujeană a confirmat aşteptările avocatului Tudor.
ICCJ a dispus, după zece luni de suspendare a procesului de la Cluj ca această instanţă să hotărască singură dacă va fi sau nu nevoie de expertiza recomandată de instanţa supremă asupra terenurilor şi celorlalte bunuri solicitate de fundaţie. Curtea de Apel Cluj a decis la termenul din 9 noiembrie 2012, suspendarea procesului dintre Fundaţia Fondul Bisericesc Român al Bucovinei (FBORB) şi Direcţia Sivică Suceava, având ca obiect revendicarea imobiliară formulată de cea dintâi. Doleanţa fundaţiei este cea cunoscută – preluarea în proprietate a unei suprafeţe de 166.000 de hectare de pădure pe raza judeţului Suceava, cu toată infrastructura adiacentă. Procesul durează din anul 2000. S-a judecat în primă instanţă la Tribunalul Suceava, unde i s-a dat câştig de cauză fundaţiei, a fost strămutat la Curtea de Apel Timişoara unde, de asemenea, FBORB a câştigat. Dosarul a ajuns, în toamna anului 2011 la Inalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Judecătorii instanţei supreme au decis trimiterea cauzei spre rejudecare, la Curtea de Apel Cluj. La jumătatea anului trecut, instanţa clujeană, ţinând cont de recomandarea ICCJ vizând efectuarea unei expertize care să certifice realitatea din teren, a dispus în consecinţă.
Lucrurile s-au complicat însă atunci când, urmând a fi desemnat un expert în domeniu, s-a hotărât ca plata cheltuielilor de expertiză să fie suportate în mod egal de cele două părţi implicate în proces – Direcţia Silvică Suceava, care apără interesul statului român şi fundaţia FBORB care luptă pentru preluarea în proprietate privată a proprietăţilor sus – amintite, sub girul Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor. Direcţia Silvică Suceava nu numai că a acceptat expertiza cerută de instanţă, dar a şi plătit jumătate din avansul cerut – 12 miliarde de lei vechi. Fundaţia FBORB nu a vrut însă să plătească partea ce i se cuvine din avansul la expertiză. (Neculai ROSCA)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …