Thursday , March 28 2024

Proiectul sensurilor unice în Suceava va fi aplicat abia când se va finaliza centura oraşului

Terminarea şoselei ocolitoare şi construcţia podului peste râul Suceava ar trebui să fie prioritare, apoi aplicate sensurile unice pe bulevardele principale ale oraşului, susţine primarul Lungu. Consiliul Local a aprobat studiul de trafic care prevedea crearea unui inel cu sens unic în zona centrală a oraşului, dar aplicarea sa a fost amânată până la o dată fermă, bătută-n cuie: fix a doua zi după Paştele Cailor  primaru la sedinta

În şedinţa de ieri, consilierii locali suceveni au aprobat documen­taţia introducerii sensului unic pe bu­levarde, dar nu şi oportunitatea apli­cării din această vară a măsurilor, aşa cum anunţase primarul Lungu în conferinţă de presă cu mai bine de o lună în urmă.

Primarul Sucevei a fost, de altfel, unul dintre susţinătorii acestei idei în care studiul de trafic în sine să fie aprobat, dar aplicarea sa să fie amânată. În şedinţa de ieri a adus noi argumente faţă de cele invocate cu două zile în urmă, în conferinţa de presă. Astfel, dacă miercuri Ion Lungu făcea trimitere la faptul că populaţia nu este pregătită, consilieri liberali nu vor vota din considerente electorale şi măsurile luate în zona comercială au mai descongestionat circulaţia, în şedinţa de joi primarul a mai spus că sunt cel puţin două argumente în plus care trebuie invocate. Primul a fost lipsa unei centuri ocolitoare a municipiului reşedinţă de judeţ, edilul făcând precizarea că, din informaţiile pe care le are, într-un an de zile s-ar finaliza lucrările la şoseaua ocolitoare (tronsonul de la Scheia la Moara). De altfel, în timpul şedinţei, consilierul local Angela Zarojanu a spus că, în ceea ce o priveşte, nu crede că în absenţa unei rezol­vări cu privire la traficul greu ar fi de dorit să fie introdus siste­mul de circulaţie pe sensuri unice.

Un alt argument adus de primar în sensul amânării implemen­­tării, nu şi adop­­­­tării strategiei de circulaţie pe sensuri unice este cel legat de construcţia unui nou pod peste râul Suceava. Referitor la acesta din urmă, Ion Lungu a făcut apel la consilierii locali să fie de acord cu un viitor proiect de hotărâre de rectificare a bugetului local. Acest proiect ar urma să fie introdus pe ordinea de zi a unei şedinţe care va avea loc în lunile următoare, după finalizarea stu­diu­lui de fezabilitate. Intenţia pri­­­­­­marului este ca după de va fi terminat studiul de fezabilitate să fie scoasă la licitaţie proiectarea şi execuţia lucrării, iar în speranţa că nu vor fi probleme deosebite cu analiza ofertelor şi eventualele contestaţii, să poată fi dat ordinul de începere a lucrărilor chiar de anul viitor.

După lungi dezbateri, marcate chiar şi de contradicţii flagrante între unii consilieri, proiectul a trecut cu 12 voturi „pentru” (PNL+PMP) şi 10 abţineri (PSD+ALDE).

De menţionat că, iniţial, PSD transmisese semnale cum că va vota împotriva proiectului. Schimbarea de ­ati­­tu­dine a primarului în sensul că vrea doar să adopte strategia, dar implementarea să o lase pentru o perioadă următoare, a lăsat Opoziţia în ofsaid.

Pe fondul unor disensiuni cu ­li­beralul Adrian Arămescu – preşedintele de şedinţă -, social-democratul Vasile Mocanu s-a exprimat foarte nervos că „puteţi face borş cu studiul … nu vom vota un document care va sta în fişet”.

Primarul Ion Lungu s-a văzut ne­voit să intervină, împăciuitor, şi să spună că studiul respectiv nu este unul care va sta în seif sau în dulap fără a fi aplicat deoarece va avea valabilitate şi în viitor, atunci când – pro­babil pe fondul creşterii nu­­mă­rului de maşini – va fi necesară trecerea la sensuri unice. De asemenea, Ion Lungu a ţinut să facă referire şi la nişte acuzaţii cum că nu s-au pus în aplicare alte studii de trafic, ară­tând că unul dintre acestea a fost aplicat prin introducerea de sensuri unice pe 20 de străzi (majoritatea în Burdujeni) şi prin faptul că s-a dat undă verde construirii a două parcări subterane în centrul Sucevei, iar alt stu­diu de trafic a fost aplicat în con­diţiile implementării soluţiei de descongestionare a traficului în zona comercială a râului Suceava. (Dan PRICOPE)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …

One comment

  1. adica niciodata