Proiectul “Produs în Bucovina”, sabotat încă de la înfiinţare

28/02/18 ora:9:25am

Un individ care şi-a asumat menirea de a deschide magazine “Produs în Bucovina” în mai toate oraşele ţării a delapidat cu 3 miliarde de lei vechi asocierea a 40 de firme – crema afacerilor bucovinene -, înainte de a inaugura primul magazin de profil, la Iaşi produs in bucovina

Astăzi, pe rolul Tribunalului judeţean este programat pen­tru judecare un dosar pro­ve­nit de la Judecătoria Su­cea­va, privind măsuri şi excepţii dispuse de judecătorul de Ca­meră Preliminară ce îl privesc pe un inculpat numit Constantin Ghiţă Ciot. Dosarul în care acesta a fost trimis în ju­decată, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de delapidare, nu ar fi atras atât de mult atenţia opiniei publice dacă prejudiciul ar fi vizat o firmă din su­me­denia de firme ce se stră­­duiesc să funcţioneze în sistemul economic românesc. Special în activitatea infrac­ţională a lui Constantin Ghiţă Ciot este că acesta, după ce «şi-a făcut mâna» la firme cu ştaif în judeţul nostru, ce îşi desfăşoară activitatea în do­me­niul construcţiilor ori comercializării materialelor de construcţie, de unde a fost dat afară pentru comiterea de fap­te incompatibile cu calitatea de angajat, a ajuns acum câţiva ani “omul providenţial” pentru nou înfiinţată asociere de firme “Produs în Buco­vina”, cu care preşedintele de la acea vreme al Consiliului Judeţean, Gheorghe Flutur, din nou preşedinte de Consi­liu Judeţean în actualul mandat, îşi propunea, la unison cu peste 40 de producători din judeţul Suceava, să rupă gura târgurilor din întreaga ţară şi de peste hotare. Intr-un fel sau altul, desemnat să se ocupe de înfiinţarea de magazine “Produs în Bucovina” în principalele oraşe ale ţării a fost Constantin Ghiţă Ciot din Mihoveni – comuna Scheia.

Alexandru Scheul, preşe­­dinte la un anumit moment al Asociaţiei “Produs în Buco­vina”, îşi aminteşte că a aflat de la colegii lui din asociaţie că s-a găsit persoana cea mai po­trivită pentru a prelua aceas­tă responsabilitate – de extindere a afacerii în toată ţara.

“Nu ştiam cine este, eram plecat din ţară când am fost sunat de colegii mei să-mi spună că a fost găsită persoana cea mai potrivită pen­tru această activitate şi m-am bizuit pe ochiul lor format”, a spus Alexandru Scheul, patronul binecunoscutei companii din industria cărnii – Killer Horodnic. Lui Ghiţă Ciot i s-a acordat toată încrederea, prima lui responsabilitate fiind aceea de a în­­­fiinţa un magazin “Produs în Bucovina” în Iaşi. Cu o viteză foarte mare, conform probelor depuse de procurori în actul de trimitere în judecată a acestuia, Ciot a păgubit Asociaţia formată din peste 40 de firme cu aproximativ 3 miliarde de lei vechi, cât ai zice peşte. Bani luaţi din casierie fără justificare legală, precum şi o sumedenie de alte modalităţi  despre care patronii reuniţi în Asociaţia “Produs în Buco­vina” nici nu aveau habar. Si-au dat seama că lucrurile sunt încurcate după ce la o verificare contabilă s-a descoperit că Ghiţă Ciot nu poate justifi­ca cheltuirea unei sume foar­­te mari, iar magazinul din Iaşi nu era nicidecum pus pe picioare.

S-a ajuns la un proces penal, încă o firmă şi-a adus aminte că “afaceristul ­mi­nu­ne” a prejudiciat şi contabilita­tea acesteia şi s-au depus plân­geri la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. După cercetările efectuate de procurori, dosarul a fost tri­mis spre judecare la Ju­decă­toria Suceava în primăvara anului trecut. Conform preve­derilor noului Cod de procedu­ră penală, dosarul s-a odih­­­­nit în camera preliminară până când la sfârşitul anului trecut Judecătoria Suceava a dat un răspuns în defavoarea inclupatului: “Respinge ca neîntemeiate excepţiile pri­vind legalitatea administrării probelor şi efectuării actelor de urmărire penală formulate de către inculpatul Ciot Constantin Ghiţă.(…) Constată legalitatea sesizării Judecătoriei Suceava cu rechizitoriul din data de 18.09.2017 al Parchetului de pe lângă Judecătoria Su­cea­va privind pe inculpatul Ciot Constantin Ghiţă, trimis în judecată pentru săvârşirea a trei infracţiuni de delapidare, şi pe inculpata Balaţchi Da­niela Monica, trimisă în ju­decată pentru săvârşirea unei infracţiuni de complicitate la delapidare şi două infrac­ţiuni de delapidare.  Dispune în­ce­perea judecăţii cauzei privind pe inculpaţi, persoa­ne vătămate fiind HEIDELBERGCEMENT ROMÂNIA S.A. şi “Produs în Bucovina” SRL Horodnic de Jos. Cu drept de contestaţie în termen de 3 zile de la comunicare. Pronun­ţată în şedinţa camerei de con­siliu în data de 10.01.2018”. (Neculai ROSCA)

1 Comentariu pe acest subiect. Spune-ti parerea!

  1. Gigel 28/02/2018 la ora 9:42 -

    O mare vrajeala! Cand angajezi pe cineva ceri un CV, niste referinte, niste recomandari etc. Scuze de genul nu am stiut nu tin!
    Si eu cand tocmesc pe unul sa-mi sape gradina tot ma interesez sa nu fie vreun betiv!