Tuesday , April 16 2024

Proiectul amenajării a 4.000 locuri de parcare îîn Suceava poate fi aprobat, după modificarea legislației administrației publice

„În al 12-lea ceas, simbolic, sper eu ca și cei de la PSD să fie alături de suceveni, chiar dacă nu mai e nevoie de votul lor și să voteze acest proiect, un proiect care a fost blocat de nenumărate ori cu diferite pretexte: fie Registrul Spațiilor Verzi, fie că unele locuri nu sunt bune și se poate reabilita spațiul verde”, a spus viceprimarul municipiului Suceava, Lucian Harșovschi. Conform acestuia, după finalizarea lucrărilor de amenajare a locurilor de parcare, ce vor dura 24 sau 36 de luni, acele parcele vor intra în domeniul public al municipiului, astfel încât să nu poată fi retrocedate, vândute sau revendicate

Proiectul amenajării a peste 4.000 de locuri de parcare în municipiul Suceava va fi reluat de către conducerea Primăriei municipiului Suceava în sensul repunerii pe ordinea de zi a unei ședințe a Consiliului Local Suceava în vederea aprobării. Un anunț în acest sens a fost făcut de viceprimarul Lucian Harșovschi potrivit căruia după modificarea Codului Administrativ nu va mai fi nevoie de voturile consilie­rilor social democrați care de doi ani au blocat adoptarea respectivului proiect. „În această lună vom putea aproba acest proiect de reabilitare a tuturor locurilor de parcare din municipiul Suceava pentru că s-a modificat Codul Administrativ și nu mai e nevoie de două treimi. Majoritatea formată în jurul PNL din Consiliul Local va putea vota acest proiect în această lună”, a spus Lucian Harșovschi. În sprijinul afirmațiilor sale, Lucian Harșovschi a dat exemplul unei parcări cu 96 de locuri din zona birourilor notariale și de avocatură, de peste drum de Policli­nica Areni, despre care a afirmat că nu poate fi amenajată pentru că cei din PSD nu au votat în favoarea modernizării și că mașinile sunt parcate în diverse zone pe spații neamenajate.

Prin urmare, majoritatea constituită în jurul PNL (10 mandate din 23) și PMP (2 mandate din 23) din Consiliul Local, eventual susținerea conjucturală din partea ALDE (3 mandate din 23), va putea vota proiectul în această lună iar cei opt consilieri locali ai PSD nu vor mai putea bloca proiectul așa cum au făcut-o până acum. Viceprimarul Lucian Harșovschi a readus în discuție faptul că de doi ani de zile conducerea PNL a Primăriei Suceava încearcă în Consiliul Local cu un proiect de modernizare a unui număr de 4.364 de locuri de parcare în municipiul Suceava. El a arătat că în ultimii doi ani, din nefericire nu a găsit înțelegere în Consiliul Local pentru a obține votul pentru acest proiect întrucât era necesară o majoritate de două treimi din voturi și s-a stat în votul celor de la PSD. Pe toate aceste locuri de parcare pe care sucevenii și le-au amenajat în vecinătatea blocurilor de locuințe, Primăria Suceava voia să le inventarieze ca atare și să le reabiliteze așa cum s-a făcut în alte zone.

În aceste condiții, în ședința CL Suceava din această lună va fi resupus dezbaterii în vederea aprobării proiectul de hotărâre inițiat în 2017. „Sper eu ca în al 12-lea ceas, simbolic, sper eu, ca cei de la PSD să fie alături de suceveni, chiar dacă nu mai e nevoie de votul lor și să voteze acest proiect, un proiect care a fost blocat de nenumărate ori cu diferite pretexte: fie Registrul Spațiilor Verzi, fie că unele locuri nu sunt bune și se poate reabilita spațiul verde”, a spus viceprimarul municipiului Suceava.

Potrivit celor precizate de Lucian Harșovschi,  după ce acest proiect de hotărâre va fi adoptat, 4.364 de locuri de parcare vor fi trecute în domeniul privat al municipiului Suceava, apoi va fi făcut un proiect de amenajare a lor și vor fi scoasă la licitație execuția lucrării. După finalizarea lucrărilor de amenajare a locurilor de parcare, ce va dura 24 sau 36 de luni, acele parcele vor intra în domeniul public al municipiului astfel încât să nu poată fi retrocedat, vândut sau revendicat. (D.P.)

Vezi si

 Incendiu pornit de la un scurtcircuit într-o gospodărie din Basarabi – Preutești (FOTO)

Pompierii militari ai Detașamentului Fălticeni au intervenit luni seara cu două autospeciale de stingere și …

3 comments

  1. silviu, n-o sa ia nimeni proprietatea nimanui. doar ca suceava trebuie scoasa din glodul parcarilor neamenajate corespunzator. in locurile in care s-au facut amenajari arata elegant si oamenii sunt multumiti.
    prefer sa avem un domeniu public bine administrat, curat si ingrijit si sa ne folosim toti de el.
    si prefer sa avem in functii publice romani care sa tina la tara lor, la orasul lor si nu functionari cocotati pe functii publice care pe sub costum poarta uniforma unor organizatii straine care-si urmaresc interesele antiromanesti si doar sa mulga fonduri si din suceava, de ex.

  2. in sfarsit o prevedere legala care face ca lucrurile sa se aseze pe un parcurs normal. imi place pragmatismul d-lui harsovschi si imi place ca are o viziune larga a ceea ce inseamna dezvoltarea municipiului suceava.
    avem spre comparatie,in g.enescu de ex., parcarile neamenajate si pline de glod din anii trecuti si imaginea acelorasi parcari amenajate de astazi, cu alei de acces modernizate, curatenie, marcaje civilizate.
    ca nu s-au facut mai devreme?! sa stiti ca nu e
    vina tuturor consilierilor psd ci a fost doar razbunarea lui mocanu si cusnir.
    doi indivizi cu talangile de gat, care nu stiu decat sa puna bete in roate peste tot pe unde isi taraie incompetenta.
    chiar credeti ca nu mai putea mocanu de la cadastru de REGISTRUL SPATIILOR VERZI?
    un fariseu si un viclean acest mocanu, peste tot pe unde merge tot canta ca el e mare bufon rotarian, iar cusnir(care n-a avut un serviciu in viata lui) ii tine mofturile. pentru acesti doi COMUNISTI, lolec si bolec ai peisajului sucevean, romania este doar districtul 2241, ca asa le-or spalat altii creierele.
    bravo luciane! nu te lasa! de oameni ca tine avem nevoie pt.ca suceava sa se schimbe in bine. si sa stii ca sunt si psd-isti in CL suceava care te sustin si te admira, chiar daca nu in fata COMUNISTILOR mocanu si cusnir, DEOCAMDATA!

  3. Pai de ce sa intre in domeniu public, depinde ce scrie in actul de proprietate,. de multe ori, proprietarul unui apartament detine o cota parte indiviza din terenul de sub bloc, precum si o anumita suprafata din jurul blocului. deci sunt proprietar, in indiviziune, al unei cote-parte ideale din terenul aflat in jurul blocului. Daca scrie in actul de proprietate cum sa il ia la domeniu public. Contractul notarial prin care s-a cumparat apartamentul, extrasul C.F. Scrie acolo ce suprafata detin poprietarii de apartament.