Proiecte socio-culturale, sportive şi în învăţământ, la Dumbrăveni

18/02/13 ora:9:48am

Modernizarea parcului comunal, cu alee a personalităţilor şi scenă permanentă u 3.300 de metri pătraţi alocaţi pentru o sală de sport u finalizarea lucrărilor de extindere a clădirii Grupului Scolar Dumbrăveni, până la începutul noului an şcolar uinterviu cu Ioan Pavăl, primarul comunei Dumbrăveni

2013 reprezintă pentru comuna Dumbrăveni şi pentru conducerea primăriei localităţii, un an cu noi provocări. Primarul Ioan Pavăl, aflat la un nou mandat, nu ezită să vorbească despre greutăţile pe care trebuie să le înfrunte conducerea unei primării rurale, chiar dacă nu este una din coada listei, dar şi de speranţe în rezolvarea proiectelor pe care şi le-a propus şi pe care le-a prezentat de altfel alegătorilor din localitate atunci când a cerut să fie reinvestit cu un nou mandat la Primăria Dumbrăveni. Prezentăm mai jos doar câteva dintre ţintele propuse în domeniul social – edilitar, cultural – sportiv şi în învăţământ pentru perioada imediat următoare, aflate pe agenda primarului comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl.

Modernizarea parcului comunal, cu alee a personalităţilor şi scenă permanentă
- Să începem discuţia cu un subiect pe care l-am mai abordat – modernizarea Parcului comunal, obiectiv pe care îl aveţi în vedere de mai mulţi ani. ~n ce fază se află acesta?
-Unul dintre proiectele începute deja şi care se află în derulare în comuna Dumbrăveni, îi constituie modernizarea Parcului comunal. Precum se vede, este unul dintre cele mai frumoase parcuri din judeţ şi trebuie să îi fie acordată grija cuvenită. Mai ales că este în zona aferentă Unităţii de asistenţă medico-socială, care a fost deja modernizată. Am depus în anii trecuţi un proiect mai amplu la Fondul de mediu, dar suma cu care noi trebuia să cofinanţăm a fost mult prea mare şi a trebuit să refacem proiectul. ~n noile condiţii ne dorim să facem o alee a personalităţilor, chiar la stradă, cu un număr de până la opt statui. Am negociat deja realizarea lor de către sculptorul Marcel Mănăstireanu de la Botoşani. Este vorba despre busturi ale lui Grigore Vieru, Nicolae Iorga, Ciprian Porumbescu, {tefan cel Mare, Nicolae Labiş, de regulă pesonalităţi ce aparţin nordului moldovei – judeţelor Suceava şi Botoşani, fiindcă la Dumbrăveni încă se resimte faptul că într-o mai veche împărţire administrativ – teritorial, comuna a aparţinut de judeţul Botoşani. Tot parcul va fi igienizat, o parte dintre arborii în vârstă care au devenit doar baze pentru ciori vor fi tăiaţi, cu toate avizele necesare, în locul acestora vom planta arbori noi, vom construi rondouri cu flori, vom amenaja aleile, vom ridica o scenă pe care se vor desfăşura în viitor spectacole. Precum se ştie, comuna noastră nu duce lipsă de manifestări artistice şi de fiecare dată a trebuit să apelăm la firme ce au astfel de dotări, să le închiriem cu banii Primăriei. ~n perioada următoare vom avea scena noastră, cu instalaţia noastră de sonorizare. Vom avea pază asigurată în parc, iluminat public, astfel încât acesta să fie într-adevăr un loc de recreere.
3.300 de metri pătraţi alocaţi pentru o sală de sport
- Multe localităţi au deja săli de sport, construite cu bani guvernamentali. Dumbrăveniul o comună atât de mare, de ce nu are aşa ceva?
- O sală de sport este o investiţie neapărat necesară, mai ales pentru cei 2.600 de elevi ce învaţă la şcolile din Dumbrăveni şi care nu au loc unde să îşi desfăşoare activităţile de educaţie fizică, cu excepţia unui teren de fotbal care a fost îngrădit, iluminat şi betonat recent, mai există o săliţă de aproximativ şase metri pe 12 la demisolul liceului, care nu asigură nici pe departe condiţiile necesare pentru desfăşurarea unei activităţi sportive corespunzătoare. Avem copii care au jucat în finala cupei Hagi – Danone, alţii care au câştigat acum patru-cinci ani, campionatul naţional de fotbal la categoria lor. Nu sunt puţine realizări ale copiilor care învaţă la Dumbrăveni şi trebuie să le fie oferite condiţii pe măsură. ~n alte locuri există săli de sport construite la distanţe mari de unităţile şcolare. Noi vrem ca sala de sport trebuie să fie la o distanţă de maxim 300 de metri de unitatea şcolară, pentru a se putea desfăşura în această incintă orele de sport. Avem terenul necesar pentru această investiţie, o suprafaţă de 3.300 de metri pătraţi pe care i-am pus la dispoziţia Companiei Naţionale de Investiţii, pentrun înfiinţarea unei săli de sport. Proiectul a fost considerat eligibil, a trecut şi aşteptăm cât mai repede finanţarea pentru a ne putea apuca de treabă. Chiar dacă subiectul sălilor de sport a devenit între timp contorversat, cum că s-ar arunca bani nejustificat de mulţi, nu cred că aceşti 2.600 de copii, care învaţă la Dumbrăveni şi care, trebuie reţinut, nu sunt numai din localitaţe ci şi din alte localităţi ale judeţului, ar merita să fie trecuţi cu vederea din punct de vedere al asigurării cadrului necesar pentru asigurarea pregătirii fizice. Mai ales că, acum se vorbeşte despre creşterea până la patru a numărului orelor de educaţie fizică săptămânal. Eu cred că, odată proiectul aprobat, numărul mare de locuitori ai comunei, dar şi faptul că elevi din localităţile limitrofe învaţă la unităţile de învăţământ de la noi din comună constituie raţiuni îndeajuns de convingătoare pentru a primi finanţarea pentru această investiţie. Mai ales că, aşa cum am spus, Dumbrăveniul constituie un bazin în care au fost, sunt şi vor fi descoperite talente în ramura sportivă. Asta nu înseamnă că nu avem rezultate bune şi la alte discipline, cu elevii din şcolile noastre. Mai aşteptăm finanţare şi pentur modernizarea bazei sportive, deja existente. S-au mai făcut lucrări, dar pentru o modernizare adevărată mai avem nevoie de ceva sume pentru care am depus un proiect care a fost aprobat şi aşteptăm banii solicitaţi pentru a da drumul la investiţie. Ne-am dori să existe susţinători – finanţatori şi dintre oamenii de afaceri din localitate pentru susţinerea activităţii sportive din comună, dar nefiindu-ne în caracter să ne milogim pentru mici sposorizări, după care să ne aşteptăm la solicitări la mari concesii, spunem că, până acum am reuşit să ne descurcăm pentru întreţinerea activităţii sportive cu banii Primăriei. Nu va fi refuzat însă niciun sponsor care să îşi manifeste sprijinul dezinteresat pentru sportul din Dumbrăveni.
Finalizarea lucrărilor de extindere a clădirii Grupului {colar Dumbrăveni, până la începutul noului an şcolar
- La Grupul {colar din Dumbrăveni a început o investiţie de extindere a clădirii. Când va fi terminată?
- Odată cu introducerea clasei “zero”, se impune în acest an în mod pregnant extinderea spaţiilor de învăţământ la Grupul {colar din Dumbrăveni. Avem nevoie de mai multe săli de clasă. Elevii încep programul la ora 7.00, cei din clasele mari. Alţii termină seara la ore târziu. Iarna, cum este acum, este şi periculos, şi dificil. Mulţi elevi de la liceu de la Dumbrăveni trebuie să ajungă după sfârşitul programului, acasă în Vereşti, în Corocăieşti, în Zvoriştea, la distanţe destul de mari, nu le ajunge timp de dormit, darmite de învăţat. Cu toate acestea, avem de exemplu o fetiţă extraordinară din Zvoriştea care face naveta şi are numai note de 10 şi provine dintr-o familie necăjită. Nu ştiu când are timp această fetiţă să îşi pregătească lecţiile. De aceea am început să facem o extindere a clădirii Grupului {colar pentru că să fie numai două schimburi, unul dimineaţă şi unul după-amiază. Numai la Grupul Scolar, din cei 2.600 de elevi din Dumbrăveni, învaţă 1.400. Mai mulţi poate, sau la fel ca la unul dintre cele mai mari licee din Suceava. Rezultatele la învăţătură sunt suficient de bune, în raport cu media pe ţară ori cu media pe judeţ. De aceea extinderea clădirii, care a început în anii anteriori, fiind acum la roşu, trebuie finalizată. Este nevoie de realizarea tencuielii, a finisajelor, a încălzirii cu o centrală termică cu lemne, amenajare de grupuri sanitare, realizarea celorlalte dotări, lucrări care trebuie realizate în timpul cel mai scurt. Am făcut diligenţele necesare, avem aprobări pentru finanţare, trebuie doar să vină banii pentru a face lucrările. Eu cred că această investiţie se va finaliza până la începutul anului şcolar 2013 – 2014. (N.R.)

 

1 Comentariu pe acest subiect. Spune-ti parerea!

  1. sorin 18/02/2013 la ora 18:57 -

    ok.Eu sunt foarte de acord cu ideile primarului,dar propun sa plantam si panselute in gropile din drumul principal ,inainte sa ajungem in parc,poate vom avea o viata mai minunata.
    Dar ceva investitii in domeniul privat cand vor ajunge la Dumbraveni? Nu de alta dar ar trebui sa vina bani din impozite la primarie ca sa putem cumpara panselute.