Saturday , April 20 2024

Programul Rosal de modernizare a ţarcurilor de deşeuri este contestat, pe motiv că prelungirea contractului de salubrizare menajeră este ilegală

Pe data de 19 februarie, firma Diasil a depus o adresă la Consiliul Local, prin care atrage atenţia că modernizarea doar a jumătate din buncărele de gunoi din oraş contra prelungirii contractului pe 17 ani ar duce la un monopol al Rosal. Cei de la Diasil susţin că Rosal a încheiat un contract în baza unei legi care permite prelungirea contractului doar cu patru ani şi chiar dacă legea s-a schimbat între timp, noua lege este valabilă doar pentru contractele încheiate după intrarea ei în vigoare, nu şi a celor care erau încheiate până la acea dată

ROSAL [800x600]
Rosal propune înlocuirea actualelor buncăre de gunoi cu unele subterane
Programul de modernizare a jumătate din ţarcurile de depozitare a gunoiului din municipiul Suceava, pe care firma de salubrizare Rosal a anunţat că vrea să îl demareze din acest an după aprobarea în şedinţa Consiliului Local, este deja contestat de o firmă concurentă – Diasil – care susţine că se încearcă de fapt prelungirea mascată a contractului de salubrizare menajeră. 
Pe de o parte, firma Rosal vrea să facă o investiţie de aproximativ 750.000 de euro, de modernizare a sistemului de colectare a deşeurilor menajere, prin implementarea unui sistem de buncăre îngropate. Astfel, vor fi alese 60 de locaţii din municipiul Suceava din cele aproximativ 120 existente. Cei de la Rosal susţin că este avantajos acest sistem de colectare pentru că ar fi mai estetic şi previne deranjul pe care îl provoacă persoanele fără adăpost sau câinii comunitari.
Pe de altă parte, firma Diasil a depus pe data de 19 februarie o adresă către Consiliul Local Suceava arătând că nu este de acord cu această modalitate din cauză că, sub pretextul unei investiţii făcute fără a se apela la bani publici, este prelungit contractul de salubrizare menajeră al celor de la Rosal pentru un timp de 17,5 ani, ceea ce ar crea o poziţie de monopol. Cei de la Diasil solicită să fie discutată adresa lor în paralel cu cea a firmei Rosal şi subliniază că „prelungirea contractului Rosal pe o perioadă de 17,5 ani este ilegală şi discriminatorie”.
Ei au spus că aprobarea în Consiliul Local a propunerii celor de la Rosal va fi atacată în contencios administrativ. Diasil consideră ilegală prelungirea contractului cu Rosal pe 17,5 ani, deoarece acesta a fost întocmit pe o lege care permite prelungirea sa pe maxim patru ani. Si cererea celor de la Rosal este fundamentată pe un act normativ, doar că acesta a apărut ulterior încheierii contractului de salubrizare menajară în aprilie 2007. Contractul de la Târgu Jiu, pe care Rosal îl dă ca exemplu, care a fost încheiat în septembrie 2007, nu este făcut pe prevederile Legii 139/2002, ci pe baza unei legi adoptată în 2006, dar care a intrat în vigoare în mai 2007.
Cei de la Diasil susţin că investiţia propusă de Rosal poate fi realizată de orice operator de salubrizare, cu condiţia să fie impusă de către autoritatea locală în documentaţia de atribuire a acestui serviciu. Ei sunt de părere că prelungirea cu 17,5 ani a contractului de salubrizare menajeră este prea mare în condiţiile în care nici jumătate din ţarcurile din oraş vor fi modernizate. De asemenea, s-a pus în discuţie şi faptul că în intervalul de 17,5 ani este posibilă majorarea taxei de salubrizare, ceea ce ar însemna că Rosal şi-ar putea amortiza mult mai rapid cheltuiala şi, în mod indirect, tot din bani publici.
In plus, există şi o diferenţă de calcul sensibilă cu privire la numărul de puncte de colectare a deşeurilor menajere din municipiul Suceava, Rosal susţinând că sunt în jur de 120 de ţarcuri, pe când Diasil susţine că ar fi 250 de puncte de colectare în zona blocurilor şi 450 de containere de gunoi menajer, la care se mai adaugă şi peste 5.000 de case. (D.P.)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …