Thursday , April 25 2024

Program prelungit la Pașapoarte, până la sfârșitul lunii august

La Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple Suceava, programul se prelungește până la ora 18.30. La punctul mobil de lucru de la Rădăuți, deschis miercurea, programul va fi  cuprins între orele 8-16, în loc de 9-15pasapoarte sv_6

Incepând cu data de 31 iulie 2018 și până la  31 august 2018, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașapoartelor Simple, programul de lucru se prelungește până la ora 18,30, față de 16.30 cât este în prezent. La punctul mo­bil de lucru de la  Rădăuți, deschis miercurea, programul va fi  cuprins între orele 8-16, în loc de 9-15.

Decizia prelungirii programului de lucru la acest serviciu public comunitar a fost luată  prin Ordin de prefect, emis astăzi, 26 iulie 2018, având în vedere că numărul cetățenilor care solicită pașapoarte în perioada menționată este  mai ridicat comparativ cu restul anului.

Prefectura Suceava mai informează că, începând din data de 20 iulie 2018, de la intrarea în vigoare a modificărilor aduse Legii nr. 248/ 2005 privind regi­mul liberei circulații a cetă­țe­nilor români în străinătate, la Serviciul Public Comunitar pentru Eliberarea și Evidența Pașa­poartelor Simple Suceava ponderea pașapoartelor simple  tem­­­porare eliberate este de ­maxi­mum 18%, fiind preferată eliberarea pașaportului electronic, dată fiind mărirea  termenului de va­labilitate, de la 5 la 10 ani.

Reamintim că, potrivit noi­lor   modificări legislative, pașa­poar­tele simple temporare sunt  ­eli­be­­rate doar în cazul unor si­tuații de urgență, justificate cu documente, atunci când, din motive de sănătate, familiale sau profesionale este necesară și urgentă prezența persoanei pe teritoriul altui stat și nu există timpul ne­cesar pentru emiterea unui pa­șaport simplu electronic, în termen de cel mult 3 zile.

O altă noutate  este obligativitatea purtării uniformei  la ghi­șeele de relații cu publicul, ale  serviciilor publice comuni­tare pentru eliberarea și evidența pașapoartelor simple. (O.S.)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …