Friday , March 29 2024

Profesorul Arcadie Sfîrnaciuc, omagiat la Universitate, la împlinirea a o sută de ani

profesor sfarnaciuc 1

Distinsul profesor şi-a început activitatea didactică în 1937, a luptat în cel de-al doilea Război Mondial, şi a predat matematica până în 1975 la şcolile din Voevodeasa, Bilca şi Putna, activând o perioadă şi ca director la Scoala din Marginea

Vineri, în Auditoriumul „Joseph Schmith” al Universităţii „Stefan cel Mare” ,a avut loc un eveniment dedicat unui profesor sucevean care a împlinit vârsta de o sută de ani şi căruia oficialităţile judeţene i-au înmânat diplome de excelenţă. Profesorul Arcadie Sfîrnaciuc a primit aceste diplome pentru 100 de ani în slujba comunităţii în prezenţa unui public distins, din care nu au lipsit rectorul Valentin Popa şi predecesorul său Adrian Graur, miniştrii Remus Pricopie şi Mihnea Costoiu, prefectul Florin Sinescu şi preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Suceava, Cătălin Nechifor, numeroşi profesori universitari suceveni şi invitaţi de la alte universităţi din ţară.
Evenimentul a fost organizat în cadrul manifestărilor prilejuite de aniversarea a 50 de ani de învăţământ academic la Suceava. De menţionat că printre cei care au asistat la decernarea diplomelor a fost şi o nepoată a lui Arcadie Sfîrnaciuc care lucrează în cadrul universităţii sucevene. Inainte de înmânarea diplomelor din partea autorităţilor a fost rostită o „laudatio”, în care au fost recapitulate momentele principale din viaţa sa şi principalele calităţi care i-au conferit o autoritate morală care îi întregeşte autoritatea.profesor sfarnaciuc 2
Arcadie Sfîrnaciuc a văzut lumina zilei pe data de 13 octombrie 1913, în comuna Marginea. A absolvit şcoala de la Cernăuţi şi s-a calificat ca profesor de matematică la Institutul Pedagogic din Iaşi, activitatea pedagogică începând-o în anul 1937. Din 1930 şi până în 1937 a fost în Corul Mitropoliei Bucovinei din Cernăuţi, implicându-se apoi şi în activitatea corului din Marginea şi al fanfarei din localitate. Din 1938 şi până în 1945 a fost concentrat în Armata Română, luptând pe Frontul de Răsărit din 1942, iar la terminarea celui de-al doilea Război Mondial s-a eliberat având gradul de căpitan. După întoarcerea sa din război a profesat la şcolile din Voevodeasa, Bilca şi Putna, activând o perioadă ca director la Scoala din Marginea, pensionându-se în anul 1975. A reuşit în toţi aceşti ani să formeze generaţii întregi de elevi, unii activând ca profesori universitari sau medici, ingineri. A primit pentru meritele sale titlul de cetăţean de onoare al comunei Marginea şi al municipiului Dorohoi. „Pentru profesorul Arcadie Sfîrnaciuc, vârsta a treia nu este ca o cunună de spini, ci ca una de lauri”, se menţionează în „laudatio”. Venerabilul dascăl a fost aplaudat la scenă deschisă de publicul select, cum de altfel chiar el a spus, şi a primit diplome din partea ministrului Remus Pricopie, a prefectului Florin Sinescu care i-a oferit un stilou în semn de preţuire şi a preşedintelui CJ Suceava, Cătălin Nechifor care, de asemenea, i-a oferit o carte. Toţi au avut cuvinte de apreciere faţă de profesorul Arcadie Sfîrnaciuc care le-a mulţumit foarte frumos pentru gestul de apreciere făcut. (D.P.)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …