Alte stiri
Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret
acum 26 mins
Zborurile din toată Europa, perturbate joi de greva controlorilor de trafic aerian din Franța
acum 2 hours
În această dimineaţă, poliţiştii suceveni fac 28 de percheziţii în judeţele Suceava, Maramureș, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara. Acţiunea vizează o grupare cu preocupări infracţionale în sfera contrabandei cu ţigări.
Polițiștii Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice – Biroul Fraude Vamale din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Suceava și procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Suceava desfășoară 28 de percheziții în județele Suceava, Maramureș, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara.
20 de persoane bănuite de introducerea, transportul, depozitarea sau comercializarea ţigărilor de contrabandă vor fi aduse la sediul DIICOT Suceava pentru audieri. Anchetatorii au stabilit că activitatea infracţională ar fi fost desfăşurată, de către membrii grupării, în perioada 2014 – 2015, iar prejudiciul creat bugetului de stat este estimat la 1.000.000 de euro.
Acțiunea beneficiază de sprijinul de specialitate al Direcției Operațiuni Speciale – Inspectoratul General al Poliției Române, al SRI și al Departamentului de Informații și Protecție Internă. La activități participă și poliţişti din cadrul structurilor de investigare a criminalităţii economice din judeţele Maramureș, Timiș, Caraș-Severin și Hunedoara, luptători de acțiuni speciale, lucrători DGA și jandarmi.
Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …