Friday , April 26 2024

Probele de aptitudini și de limbă modernă sunt în plină desfășurare în liceele sucevene

Rezultatele vor fi afișate în perioada 30 – 31 mai

 admitere liceu [800x600]

Intre 25 și 28 mai 2016, conform calendarului de admitere, se desfășoară probele de aptitudini, la profilurile artistic, sportiv, militar, teologic, precum și probele de verificare a cunoștințelor de limbă modernă sau maternă în centrele stabilite de comisia de admitere județeană, în urma cărora candidații declarați admiși pot fi repartizați la orice unitate de învățământ liceal din județ care organizează clase vocaționale la specializarea pentru care au fost susținute aceste probe.
Potrivit datelor obținute de la ISJ, la probele de limba maternă -, limba polonă, susținute ieri la Colegiul Național “Alexandru cel Bun” Gura Humorului, au participat 16 elevi pe 28 de locuri, iar la limba ucraineană, proba a fost susținută la Liceul “Lațcu Vodă” Siret și au participat 54 de elevi pe 28 de locuri. La Colegiul de Artă “Ciprian Porumbescu” se susțin toate probele de verificare a cunoștințelor de limbi moderne, pentru care s-au înscris 531 de elevi, dintre care 504 dau proba la limba engleză, 83 la franceză și 174 la germană (unii elevi optând pentru una sau două limbi străine) și tot în acest centru se susțin probele de profil la Arhitectură, 40 de elevi pe 28 de locuri, Muzică: 50 de elevi înscriși pe 28 de locuri, la Arte Plastice: 43 de elevi înscriși pe 28 de locuri; la secția Restaurare / Conservare: 25 de elevi înscriși pe 28 de locuri.
La Colegiul Militar “Stefan cel Mare” din Câmpulung Moldovenesc s-au prezentat pentru susținerea probelor aptitudinale 409 elevi de clasa a VIII-a, pe 120 de locuri (100 locuri băieți și 20 de locuri pentru fete), dintre care 128 de fete și 281 băieți, iar la Liceul cu Program Sportiv Suceava susțin probe în aceste zile 125 de elevi înscriși pe 112 locuri.
Viitorii învățători, 99 de elevi înscriși pe 56 de locuri, au susținut la rândul lor probele vocaționale ieri, la Colegiul Național “Mihai Eminescu” Suceava, iar la Seminarul Teologic s-au prezentat 30 de elevi înscriși pe 28 de locuri.
Rezultatele vor fi afișate în perioada 30-31 mai, iar listele candidaților declarați admiși la probele de aptitudini se actualizează după încheierea semestrului al doilea (prin eliminarea candidaților corigenți, repetenți, cu situația neîncheiată sau exmatriculați) și se transmit, în termen de trei zile de la încheierea cursurilor, semnate și stampilate de director, precum și în format electronic, comisiei de admitere județene. Pentru unele profiluri, cum ar artistic – arte vizuale, sportiv, se dau note care contează pentru media finală de admitere, iar la profilul pedagogic, aprecierea probelor de aptitudini se face pe bază de calificativ: admis sau respins. Candidații respinși la probele de aptitudini vor participa la repartizarea computerizată, putându-se înscrie la alte filiere și profiluri din cadrul aceleiași unități de învățământ sau la alte unități de învățământ. La proba de verificare a cunoștințelor de limbă modernă, în cazul unei note mai mici de 6 se consideră că elevul  nu a promovat proba respectivă, iar secretariatul unității de învățământ la care s-a desfășurat proba va elibera anexa fișei de înscriere fără a completa rubrica “nota obținută la proba de limbă modernă” și fără a modifica în alt mod fișa. În acest caz, candidatul nu va putea fi înscris la clase cu predare în regim bilingv a limbii moderne respective, se arată în metodologia de desfășurare a admiterii din acest an. (C.S.)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …