Saturday , April 20 2024

Primarul Lungu susţine că va ajuta în continuare societatea TPL

sedinta CDS1

Edilul Sucevei a spus că o mare parte din datoria municipalităţii a fost achitată, iar în perioada următoare vor fi făcute eforturi pentru a se plăti şi restul debitelor

 
Vineri, 8 noiembrie, la Prefectura Suceava a fost convocată Comisia de Dialog Social Suceava ca urmare a solicitării venite din partea Sindicatului Autobuzul al SC TPL SA Suceava, sindicat afiliat la Blocul Naţional Sindical (BNS) – Filiala Suceava.
Sedinţa a fost prezidată de prefectul Florin Sinescu iar pe ordinea de zi a fost analiza problemelor care au fost semnalate de către reprezentanţii Sindicatului Autobuzul al SC TPL SA Suceava, respectiv blocajul societăţii de transport public local prin neîncasarea subvenţiei de la Primăria Suceava, concurenţa neloială şi nefiscalizată din partea operatorilor de transport privat, reînnoirea parcului auto al şi creşterea salariilor angajaţilor societăţii la nivelul contractului colectiv înregistrat pe ramura transport.
Referitor la neîncasarea subvenţiei de către societatea de transport public local, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, a precizat că până în prezent Primăria a achitat 2,4 milioane de lei din bugetul pentru acest an, în condiţiile în care anual ar trebui să achite 1,7 milioane de lei de la bugetul local. Primarul a spus că diferenţa reprezintă datoriile de anii trecuţi. De asemenea, Ion Lungu a mai spus că restul de opt sute de mii de lei cât ar mai fi datoria municipalităţii la TPL SA urmează a fi achitate până la sfârşitul anului. Totodată, primarul a ţinut să mai spună că apreciază foarte mult pe salariaţii de la TPL şi pe sindicalişti, adăugând că sunt oameni muncitori, care se lucrează de dimineaţă până seară şi că au avut salarii, totuşi, mai mici decât cei din alte ramuri chiar dacă nici munca lor nu este ua uşoară. De aceea, primarul a spus că va face tot posibilul pentru a ajuta pe cei de la TPL atât în acest an, cât şi în perioada următoare.
Potrivit primarului Ion Lungu, municipiul Suceava va avea un nou parc auto pentru transportul public, fiind demarate acţiuni în acest sens. Este vorba despre realizarea unui stdiu de fezabilitate – finanţarea pentru această documentaţie fiind asigurată din fonduri elveţiene nerambursabile în sumă de 70 de mii de euro. In baza acestui strudiu de fezabilitate, Primăria ar urma să facă mai departe demersuri în pereioada 2014 – 2020 pentru atragerea de fonduri nerambursabile de la Uniunea Europeană cu care să fie achiziţionate mijloace de transport în comun care să aibă fie motoare electrice, fie hibrid.
Reprezentanţii societăţii de transport public au solicitat luarea unor măsuri în ceea ce priveşte concurenţa neloială şi din partea operatorilor de transport privat, care efectuează curse pe rute în afara municipiului, dar preiau călători din staţiile din oraş. „Trebuie să convocăm operatorii de transport şi să trecem în revistă prevederile legale pentru transportul public local şi judeţean, după vom face o acţiune comună de control, împreună cu reprezentanţi ai ITM, ai Poliţiei Locale, ai Serviciului de Poliţie Rutieră Suceava şi ai Inspectoratului de Stat pentru Controlul in Transportul Rutier”, a declarat prefectul Florin Sinescu..
El a subliniat importanţa care trebuie acordată siguranţei în trafic, referindu-se la necesitatea reamenajării unor staţii de autobuz din municipiul Suceava care nu sunt prevăzute cu alveole, iar autovehiculele de transport local staţionează pe banda de transport. Potrivit primarului Ion Lungu, reamenajarea acestor zone este prevăzută într-un proiect pe care Primăria vrea să îl deruleze în perioada ce va urma. (D.P.)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …