Primarul din Dărmănești demonstrează că se poate – drum finalizat în două luni

21/08/19 ora:8:04am

Atât au durat lucrările de asfaltare la drumul Grumeza din satul Măriței. Zilele acestea se montează indicatoarele și se trasează marcajele

Zilele trecute au fost finalizate lucrările de asfaltare la un drum din comuna Dărmănești, satul Măriței, primarul Dănuț Chidoveț dovedind încă o dată că se poate lucra într-un timp relativ scurt, dacă există o bună organizare. “În decursul a două luni am finalizat de asfaltat un drum nou, strada Grumeza, în satul Măriței, prin Măsura 4-6 B GAL. Urmează ca în două zile să montăm indicatoare și să marcăm drumul”, a precizat primarul Dănuț Chidoveț.

Lucrările de modernizare a drumurilor nu se opresc aici, urmând lucrări de construire și modernizare la drumurile din satele Călinești Enache, Călinești Vasilache și Dărmănești, zona Sub Deal, zona Biserica 1, zona Gării. “Un alt proiect vizează modernizarea altor drumuri comunale din satele Măriței, Dărmănești, Mărițeia Mică și Dănila. Ne-am propus ca în cel mai scurt timp să modernizăm întreaga infrastructură rutieră din comuna Dărmănești. Locuitorii comunei trebuie să înțeleagă că finanțarea pentru aceste proiecte nu se obține chiar foarte ușor, deoarece trebuie îndeplinite anumite condiții. Prioritate la finanțare o au drumurile care deservesc obiective de interes, dar și drumurile de legătură între drumurile județene sau naționale. Pentru a moderniza toate drumurile existente în comună am avea nevoie de circa 35 de milioane de euro. Încet, încet le vom face pe toate, iar pe locuitorii comunei îi asigur că aceste proiectele de dezvoltare a comunei se vor derula în continuare”, a menționat Dănuț Chidoveț, primarul comunei Dărmănești.

Un alt proiect important al comunei este modernizarea iluminatului public stradal cu lămpi cu led în toate satele. “Până în prezent, au fost finalizate aceste lucrări în satele Dănila, Mărițeia Mică, Măriței și în zona centru. Urmează satele Călinești Enache, Călinești Vasilache și întreg satul Dărmănești”, a încheiat Dănuț Chidoveț. (Cristina RUŞTI)