Friday , March 29 2024

Primăria Suceava va stabili stații speciale pentru maxi-taxi

Cu 12 voturi din 15 valabil exprimate, proiectul inițiat de primarul Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi a fost votat în Consiliul Local Suceava, iar maxi-taximetrele care fac curse inter- și intrajudețene vor avea dreptul să staționeze doar la intrarea/ieșirea din oraș. Este însă de menționat că mingea se află în curtea Consiliului Județean, care va trebui să modifice o hotărâre în acest sens

Consiliului Local Suceava a adoptat, în ședința de ieri, proiectul inițiat de primarul Ion Lungu și viceprimarul Lucian Harșovschi potrivit căruia nu vor mai fi permise microbuzelor care fac curse inter- și intrajudețene să staționeze decât la intrarea și ieșirea din oraș. 12 din cei 15 consilieri locali suceveni prezenți la dezbateri – social-democrații au părăsit ședința pentru a participa la cea de partid de la Dumbrăveni – au votat în favoarea acestui proiect și doar cei de la ALDE nu au fost de acord. Obiecția principală a acestora, expusă de consilierul Ovidiu Milici, sunt că o astfel de măsură ar veni în contradicție cu interesele cetățenilor din oraș și din împrejurimi.

Planul de stabilire a unor stații pentru microbuzele care vor transporta călători veniți din alte localități a început, totuși, să dea roade prin votul CL Suceava de ieri și, astfel, încercarea municipalității sucevene de a combate pirateria în transportul de călători și a proteja interesele propriei societăți de transport public local prinde contur.

Conform proiectului, stațiile în care vor avea voie să staționeze microbuzele operatorilor de transport public de călători inter- și intrajudețean sunt situate în relativa apropiere de intrările/ieșirile din oraș. Potrivit proiectului de hotărâre adoptat de majoritatea PNL și PMP din Consiliul Local, stațiile de îmbarcare/debarcare a călătorilor de către operatorii de transport rutier public de persoane prin curse regulate în trafic județean și interjudețean sunt: stația de la Policlinică și cea de la Spitalul Județean pentru cursele din și spre Fălticeni; stațiile de pe Calea Obcinilor pentru cursele din și spre Gura Humorului; stațiile din zona pasarelei Ițcani pentru cursele din și spre Rădăuți; stațiile de lângă „Amo-Brândușa” și Colegiul Tehnic „Alexandru Ioan Cuza” pentru cursele din și spre Dorohoi; stațiile „Torino” și de lângă biserica Sf. Andrei pentru cursele din și spre Botoșani; stația de la biserica Domnițelor și cea de pe strada Mitropoliei pentru cursele din și spre Ipotești.

Propunerea lui Ovidiu Milici era de a mai fi adăugată ca stație de oprire cea din centrul orașului și/sau cea de la Spitalul Județean. Câteva contre, totuși într-o manieră sau pe un ton colegial – poate cu o mică excepție, în care viceprimarul Lucian Harșovschi i-a dat o replică lui Ovidiu Milici cu referire la niște declarații mai vechi ale acestuia – au fost elocvente pentru a se vedea destul de clar că nu sunt șanse ca proiectul primarului și al viceprimarului să fie oprit sau amânat.

Astfel, operatorii de transport rutier public de persoane prin curse regulate în trafic județean și interjudețean vor putea opri doar în stațiile de mai sus, iar utilizarea se va face în baza avizului emis de primar pentru fiecare stație în parte. Lipsa avizului este contravenție și se sancționează cu amendă de la 1000 la 2.500 lei. Operatorii de transport rutier ­pu­blic de persoane prin curse regulate în trafic județean și interjudețean au obligația de a obține câte un aviz pentru fiecare mijloc de transport în comun, obligativitatea fiind de 12 luni. Oficial, motivul acestui proiect de hotărâre era legat de o mai veche hotărâre a CL Suceava în care una din stațiile prevăzute era la Spitalul Vechi. Întrucât aceasta a fost desființată, hotărârea trebuia „actualizată”.

Este de precizat că, potrivit celor spuse în plenul ședinței de către Lucian Harșovschi, va trebui ca și Consiliul Județean Suceava, într-o ședință viitoare, să facă o modificare la o hotărâre dată cu peste zece ani în urmă, în acord cu prevederile acestei hotărâri de Consiliu Local. Ei bine, având în vedere evoluția sinuoasă de la nivelul administrației județene cu privire la trans­portul județean și interju­de­țean, nu este exclus să apară un sprijin (ne)așteptat pentru pirații din maxi-taxi. Chiar și așa, Lucian Harșovschi a ținut să men­țio­neze că noile modificări le­gis­lative preconizate a se introduce în câteva luni ar fi chiar mai drasti­ce decât prevederile proiectului de hotărâre adoptat de CL Suceava în ședința de ieri. (D.P.)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …

One comment

  1. FAC NAVETA ZILNIC...

    NU VĂ MAI VOTAM!!!!!!! O SĂ EVIT AUTOBUZELE TPL!!!!