Saturday , April 20 2024

Primăria si Consiliul Județean Suceava anunță că încep în acest an procedurile pentru ridicarea unui spital de copii cu 350 de paturi

“E vorba de o construcție de 3.750 de metri pătrați – subsol, parter și 5 etaje. Spitalul de Copii trebuie să integreze și Maternitatea. Construcția va fi monobloc. Dorim să facem acest lucru din banii noștri, însă căutăm și alte surse de finanțare, dar nu putem să mai așteptăm”, a explicat Gheorghe Flutur, presedintele CJ Suceava.

Demararea procedurilor pentru construirea unui spital pentru copii cu 350 de paturi va avea loc în acest an, din inițiativa Consiliului Județean Suceava și cu susținerea declarată a Primăriei Suceava deși nu a primit, în acest an, sprijin financiar guvernamental. Anunțul a fost făcut, ieri, de către președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, într-o conferință de presă  de la sediul PNL. „Simt că există o rezistență a regiunilor mari care nu par încântate ca și Suceava să aibă un spital de copii. Hegemonia unor orașe și a unor spitale mari pare a fi extrem de vocală și de convingătoare. Noi pornim de la niște realități: unul din trei pacienți de la urgențe este copil. Toată lumea e conștientă că trebuie să avem așa ceva și în zona noastră”, a explicat Gheorghe Flutur, cu referire la reticența de la nivelul Ministerului Sănătății.

Prezent la conferință, primarul Sucevei, Ion Lungu, a anunțat că și municipalitatea va acorda sprijin financiar pentru realizarea spitalului pentru copii.

„Prima dată, dăm drumul la studiul de fezabilitate din sursele noastre. E vorba de o construcție de 3.750 de metri pătrați – subsol, parter și 5 etaje. Spitalul de Copii trebuie să integreze și Maternitatea. Construcția va fi monobloc. Dorim să facem acest lucru din banii noștri, însă căutăm și alte surse de finanțare, dar nu putem să mai așteptăm. Avem experiențe pozitive în domeniul sănătății. De asemenea, Primăria Suceava s-a arătat dispusă să pună umărul, deși nu o duce foarte bine cu bugetul”, a explicat Gheorghe Flutur.

CJ Suceava a făcut demersuri și la nivelul Companiei Naționale de Investiții să finanțeze proiectul noului spital de copii, însă dacă răspunsul nu va fi pozitiv, finanțarea va veni de la bugetul județean, local și probabil și din fonduri proprii ale SJU Suceava. Imobilul va fi ridicat în curtea Spitalului Vechi din Suceava, iar pentru început va fi elaborat studiul de fezabilitate, un anunț în acest sens urmând a fi publicat pe SEAP. Pe proiecția actuală, noul spital de copii nu va avea personalitate juridică, ci va fi integrat unității spitalicești existente, adică Spitalul Județean de Urgență „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Dacă în noul spital se vor integra secțiile Pediatrie și Maternitate, se vor adăuga un număr de aproximativ 80 de paturi. (D.P.)

Vezi si

Bucură-te de „Egg-straordinary Easter”, la Iulius Mall Suceava!

Poți câștiga un voucher de 1.000 de euro la ABAU – metal decor –, un …

3 comments

  1. Buna idee! Cred ca multi ar fi de acord sa doneze cat de putin! Cu implicarea comunitatii s-ar misca mai responsabil lucrurile

  2. Buna idee! Cred ca multi oameni ar dona cat de putin! Si putin cu putin se aduna!

  3. Sustin aceasta investitie! Organizti un Teledon!