Friday , April 26 2024

Primar găsit incompatibil pentru că un an a fost membru neplătit în consiliul de administraţie al unei şcoli

gheorghe cajvan [800x600]


Agenţia Naţională de Integritate (ANI) a constatat, recent, existenţa stării de incompatibilitate în cazul a 21 de foşti sau actuali aleşi locali ca urmare a exercitării simultane de funcţii şi calităţi. Potrivit ANI, este vorba de şapte primari, un fost primar, şase viceprimari, trei consilieri locali, doi foşti consilieri locali şi doi foşti consilieri judeţeni. Printre aceştia se numără şi Gheorghe Cajvan, primarul comunei sucevene Capu Câmpului, care potrivit ANI, în perioada septembrie 2010 – august 2011, întrucât a fost şi administrator – membru în consiliul de administraţie al Scolii gimnaziale „Ion Barbir” Capu Câmpului.
Primarul Gheorghe Cajvan n-a negat că a fost, în perioada respectivă, membru în consiliul de administraţie al şcolii, dar a precizat că din punctul său de vedere legea nu este foarte bine alcătuită şi că nu crede că ar fi în acord cu realităţile din alte state europene. „Timp de 12 luni am făcut parte din consiliul de administraţie al şcolii respective pentru că nu putea ca primar şi om de acţiune să iau informaţii despre ce se întâmplă în şcoală de la femeia de serviciu. Am fost reclamat de secretara şcolii care a candidat contra mea la alegeri din partea PNL, dar am fost membru în consiliul de administraţie fără să fiu remunerat. Nu ştiu dacă mai e în lume aşa ceva sau măcar în Europa civilizată”, ne-a declarat primarul comunei Capu Câmpului, Gheorghe Cajvan. El a precizat că a fost informat despre ceea ce a decis ANI, dar că nu a primit în scris motivarea pe care să o poată ataca ulterior în instanţă. De aceea, el nu a vrut să facă alte precizări cu privire la contestaţia ca atare, însă a atras atenţia celor care l-au reclamat că nu în acest fel pot câştiga alegerile. „Se ştie în comună că am fost reclamat din cadrul şcolii. Este vorba de doamna secretar. Crede poate cineva că dacă vrea să ajungă primar este mai simplu să reclami şi să stai pe şanţ comentând, dar cred eu că nu ţine, mai ales la o doamnă”, a mai spus primarul Gheorghe Cajvan.
In ceea ce priveşte situaţia şcolii, primarul a ţinut să precizeze că sunt probleme care au apărut după ce el nu a mai fost în consiliul de administraţie al unităţii respective de învăţământ. „A fost o investiţie începută în 2008, fără ca să fie şcoala sub tutela Primăriei. Atunci când a început, investiţia era de 14 miliarde de lei vechi pentru ca în 2012, după ce eu nu mai eram membru în consiliul de administraţie, valoarea investiţiei să ajungă la 19 miliarde de lei vechi la care s-au adăugat penalităţi de opt miliarde de lei. Această sumă de 27 de miliarde de lei vechi cred că este o valoare peste toate şcolile din zonă”, a mai spus primarul Gheorghe Cajvan, adăugând că timp de cinci luni în 2013 s-au plătit arierate.
Conform legii, persoana faţă de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcţie sau o demnitate publică pe o perioadă de trei ani de la data eliberării, destituirii sau a încetării de drept a mandatului. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Amenzi de peste 40.000 de lei aplicate de polițiști într-o acțiune BLOCADA organizată în Siret

Marți, 23 aprilie, polițiștii din cadrul Poliției Orașului Siret  au organizat pe raza de competență …

One comment

  1. Lasă băi,nu ti puni pi supărări,cî burta nu-ţi scadi.