Tuesday , March 19 2024

Prezentarea meşteşugurilor ce ţin de specificul perioadei pascale, luni, la USV

În pragul Sărbătorii Învierii, studenții Facultății de Drept și Științe Administrative din cadrul Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava, reuniți în Grupurile de iniţiativă studenţească Administraţie Publică şi Poliţie Locală, organizează evenimentul Tehnica de încondeiere a ouălor la atelierul de creaţie – USV între artă, tradiţie şi cultură, care va avea loc luni, 22 aprilie 2019, începând cu ora 12:00, în campusul universitar, corp B, sala FIM1.

Evenimentul va include prezentarea meşteşugurilor ce ţin de specificul perioadei pascale, prin încondeiatul ouălor de Paşte şi priceasnă, cu participarea a două tinere talente (surorile Ionela și Marinela PENTELESCU, cea de a doua invitată fiind studentă a USV-FDSA). Cu acest prilej, se va organiza și o expoziție de ouă încondeiate, iar după prezentarea tehnicii de încondeiere a ouălor, la atelierul de creație va fi organizată şi o competiție de încondeiat ouă.

Evenimentul este organizat în contextul implementării proiectului cu titlul DEZVOLTAM IDEI NOI PENTRU VOI ŞI PENTRU NOI – DIVON, în valoare de 20.000 lei, finanțat de către Casa de Cultură a Studenților – CCS din Municipiul Suceava și cofinanțat de către un colectiv de cadre didactice ale Facultății de Drept și Științe Administrative, precum și de către Asociația LUMEN. În implementarea proiectului, pentru care studenții au obținut finanțare în cadrul Competiției de proiecte studențești – Ediția 2019, aceștia sunt consiliați de către echipa de cadre didactice și cercetători a Centrului de Formare și Cercetare în Administrația Publică – CEFCAP.

Echipa de proiect este formată din studenți de la programele de studii Administrație Publică, Poliție Locală, Management și Administrație Europeană: Marinela PENTELESCU, Andrei MALANCIUC, Mihaela-Brîndușa ȘUHAN și Ingrid-Roxana ROOS. Fiind o aplicație cu caracter deschis, la pregătirea și elaborarea proiectului au participat și alți studenți de la programele de studii Administrație Publică și Poliție Locală.

Vezi si

Lemn fără acte în valoare de aproape 80.000 de lei, confiscat de Garda Forestieră de la doi gateriști din Brodina

În perioada 11 – 15 martie 2024, Garda Forestieră Suceava a fost efectuat un control …