Friday , April 19 2024

Președintele Klaus Iohannis a inaugurat noul Ambulatoriu integrat de specialitate de la Spitalul Județean Suceava

Președintele a fost primit de către Gheorghe Flutur, președintele Consiliului Județean Suceava, Ion Lungu, primarul municipiului Suceava, Vasile Rîmbu, managerul Spitalului Județean, alături de întreaga echipă de conducere a SJU. Klaus Iohannis a felicitat administrația locală suceveană, completând că susține reformarea sistemului de sănătate. La finalul inaugurării, președinte Klaus Iohannis, ajutat de managerul Vasile Rîmbu, președintele CJ Gheorghe Flutur și primarul Ion Lungu, au plantat un pom în curtea din fața spitalului

 

Președintele României, Klaus Iohannis a fost prezent ieri dimineață, la orele 10.00, la Spitalul Județean Suceava, unde a inaugurat noul Ambulatoriu integrat de specialitate al unității spita­licești sucevene, unitate ridicată și finalizată în mai puțin de un an. Iohannis a felicitat autoritățile, spunând că are toată aprecierea pentru această inițiativă locală care „demonstrează cum o administrație responsabilă orientată către cetățean a reușit să găsească resursele necesare pentru a finaliza o unitate sanitară modernă”, în care pacientul să fie tratat în condiții pe care le-ar numi „normale”. Președintele României a fost cel care a tăiat panglica inaugurală, împreună cu președintele CJ, Gheorghe Flutur și primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.

Autoritățile sucevene spun că este vorba despre cel mai modern ambulatoriu din spitalele de stat, având toate specialitățile integrate, cu circuit separat pentru copii. Președintele Consiliului Județean Suceava, ­Gheor­ghe Flutur, a explicat că ambulatoriul a costat 7,3 milioane de euro, din care 5,2 milioane de euro a fost construcția, iar restul aparatura.

Din suma totală, 5,3 milioane de euro au venit din fonduri europene, iar restul de la autorități și din banii spitalului. Ambulatoriul se întinde pe 4.100 de metri pătrați și are 23 de cabinete medicale. Noul ambulatoriu este construit într-o clădire separată și are patru etaje, demisol și parter, unde sunt amenajate cabinete de consultații, săli de intervenții, dar și camere cu paturi pentru internări de o zi pentru toate specialitățile din spital, fiind cabinete separate pentru adulți și copii.

Noul ambulatoriu este construit pe latura de sud a spitalului, spre parcarea care deservește Unitatea de Primire Urgențe. Se estimează că noul ambulatoriu va contribui la creșterea gradului de adresabilitate al Spitalului Județean Suceava, iar de construcția lui s-a ocupat o asociere de patru firme, și anume  Antramicons Pojorâta, Loial Impex Suceava, Dacorum Grup Iași și Arhitectura Grafica Design Suceava. La finalul inaugurării, președinte Klaus Iohannis, ajutat de managerul Vasile Rîmbu, președintele CJ Gheorghe Flutur și primarul Ion Lungu, au plantat un pom în curtea din fața spitalului. (Cristina RUŞTI)

 

Iohannis: Ambulatoriul Spitalului de Urgență din Suceava – o realizare frumoasă; PSD a oferit doar fantasmagorii

Președintele Klaus Iohannis a afirmat, miercuri, că Ambulatoriul integrat de specialitate al Spitalului Județean de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava reprezintă “o realizare foarte frumoasă” și a susținut că în domeniul sănătății PSD a oferit doar “fantasmagorii”.

“Am toată aprecierea pentru această inițiativă locală care demonstrează cum o administrație respon­sabilă orientată către cetățean a reușit să găsească resursele necesare pentru a finaliza o unitate sanitară modernă în care pacientul să fie tratat în condiții pe care eu le-aș numi normale. Cu atât mai importantă este această realizare cu cât vine într-un context în care guvernarea PSD ne-a oferit constat doar fantasmagorii. În realitate, nu avem nici spitale regionale, nici examen de rezidențiat reformat, iar eșecul guvernării PSD în ceea ce privește măsurile asumate în programul de guvernare pe sănătate este evident. (…) Este o realizare foarte frumoasă și sunt convins că veți avea foarte mulți pacienți aici! După ce vor vedea și vor auzi oamenii ce realizări aveți aici, în Suceava, fiți convinși că veți avea musafiri din multe alte părți. Vă doresc să-i tratați foarte bine, să aveți numai pacienți mulțumiți!”, a declarat Iohannis la inaugurarea Ambulatoriul integrat de specialitate al Spitalului de Urgență “Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava.

El a subliniat că Ambulatoriul din Suceava este un model de bune practici în sistemul de sănătate.

“Îmi doresc să avem astfel de exemple peste tot în țară”, a spus Iohannis, care a subliniat că extinderea și moderni­zarea ambulatoriului de la Suceava s-au făcut cu fonduri de la Consiliul Județean și cu fonduri europene.

Președintele Iohannis a menționat că “inversarea piramidei serviciilor de sănătate” este o prioritate în vederea îmbunătățirii performanței, dar și a sustenabilității.

“Asistența medicală spitalicească predominantă în țara noastră dovedește o structură a sistemului sanitar perimată și generatoare de costuri pe care nu ni le permitem. Este concluzia ­ge­nerală a experților și a rapoartelor asupra sistemului de sănătate românesc. Regândirea structurii asistenței medicale prin prioritizarea medicinei primare, preventive și de ambulatoriu, inclusiv prin alocări financiare mai mari acestor domenii, reprezintă soluția pentru a aduce sistemul de sănătate din România în parametrii normali. (…) Din nefericire, guvernarea PSD nu a făcut altceva decât să pună din condei măsuri într-un program de guvernare cu care i-a amăgit pe români, însă a rămas repetentă la implementare”, a arătat Iohannis.

El a menționat că susține o reformă reală a sistemului de sănătate.

“Medicina primară și cea de ambulatoriu constituie piatra de temelie a oricărui proiect de modernizare a sistemului de sănătate în direcția sustenabilității, a performanței și, în definitiv, a traiectoriei europene. A trata pacienții în ambulatoriu conduce la degrevarea spitalului de anumite sarcini, la reducerea costurilor, cu beneficii pentru pacient, comunitatea medicală și sistemul de sănătate”, a afirmat Iohannis.

Şeful statului a afirmat că ambulatoriul de la Suceava aduce “respect pentru pacient și pentru întregul personal medical”.

Gheorghe Flutur: Descentralizarea spitalelor – o poveste de succes la Suceava

O relație foarte bună între administrație și spital a făcut posibilă realizarea unui ambulatoriu de specialitate la standarde europene, dar și investiții de zeci de milioane de euro în Spitalul Județean de Urgență Suceava, a declarat, miercuri, președintele Consi­liului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, la inaugurarea investiției, în prezența lui Klaus Iohannis.

”Secretul a fost simplu. Am pus un leu și am cerut de la minister încă un leu și așa au văzut că noi am pus. Şi așa, dintr-o schemă de 67 de milioane de euro alocați în zece ani, 56% am alocat noi, Spitalul, CJ și Primăria, 25% fonduri europene și diferența ne-a mai dat Guvernul. A fost o poveste de succes și de aceea spus să nu se teamă nimeni de descentralizare”, a spus Flutur.

El a precizat că Ambulatoriul inaugurat în prezența președintelui Iohannis a costat peste 7 milioane de euro și a fost realizat în timp record.

”În zece luni o construcție de 7,3 milioane de euro din care 5,2 ­mi­lioane de euro sunt bani pentru construcții montaj. Am început din banii noștri (…) Două milioane de euro au fost dotările. Am avut norocul, pe proiecte retrospective, că nu se cheltuiau bani europeni în România, să ne prindă pe POR și ne-au decontat banii, 5,3 milioane de euro. Ne-am bucurat și sigur că i-am alocat în altceva imediat, în laboratorul de medicină nucleară, pentru PET, CT-uri și alte dotări pentru bolnavii de cancer”, a spus Flutur.

Totodată, el a anunțat, de asemenea, că la intrarea în SJU Suceava se va înființa, în perioada imediat următoare, un Centru de permanență, care să preia o serie de cazuri, pentru a nu ajunge la UPU și a degreva din activitatea acestei unități.

”Ne-am hotărât să mai facem un pas (…) Vrem să venim și cu un Centru de permanență la intrarea în SJU într-o clădire pe care acum o amenajăm și care o oferim medicilor de familie, dotată, funcțională 24 de ore din 24, pentru a prelua micile cazuri care nu trebuie să ajungă la Urgență, care are, la Suceava 350 de cazuri în medie pe zi”, a anunțat Flutur.

Rîmbu: Schimbarea mentalităților și respectul pentru personalul medical și pacient fac funcțional și performant sistemul de sănătate

Managerul Spitalului Județean de Urgență (SJU) Suceava, Vasile Rîmbu, a declarat, miercuri, la inaugurarea Ambulatoriului Integrat de Specialitate din cadrul unității ­me­dicale că, pe lângă clădiri și echipamente, cea ai importantă investiție în sănătate o reprezintă resursa umană, care poate schimba percepția privind îngrijirea medicală în spitalele ­pu­blice.

”În sănătate, investițiile nu înseamnă doar clădiri și echipamente. Poate cea mai importantă investiție o reprezintă resursa umană, iar aici, la Spitalul Județean de Urgență, am investit și vom dezvolta încontinuu resursa umană. Avem medici, oameni tineri, unii dintre ei șefi de secții, oameni care doresc să schimbe percepția asupra îngrijirii oferite în spitalele publice. Avem asistenți medicali dedicați (…) Res­pectul nostru este atât pentru pacienții noștri, cât și pentru personalul nostru (…) Le-am oferit condiții astfel încât să lucreze și să facă performanță aici”, a spus Rîmbu.

El a subliniat că un sistem funcțional presupune ca personalul medical și pacientul să fie în centrul sistemului de sănătate, iar asta presupune schimbarea unor mentalități, ceea ce la la SJU Suceava s-a reușit.

”Drumul nu a fost ușor. (…) Am încercat și cu mândrie spun că am reușit în mare măsură să schimbăm mentalități. Respectul meu pentru personalul medical și pentru pacienți a însemnat să asigur infrastructură, echipamente, dar și un cadru de muncă competitiv pentru a asigura servicii de sănătate de înaltă calitate (…) Îmi asum că aici, SJU Suceava, avem și multe proceduri și regulamente. Filozofia mea, tot timpul, a fost că spitalul trebuie să fie un loc sigur și în care fiecare trebuie să știe exact ce are de făcut, iar noi, ca management, să putem evalua pentru a progresa. Atât pacientul, cât și personalul medical trebuie să fie în centrul sistemului de sănătate, iar pentru aceasta trebuie să existe un sistem funcțional. Aici la Suceava sper că am reușit să oferim o normalitate, nimic mai mult”, a spus Rîmbu. t

Pintea, invidioasă foc: Nu am știut că se inaugurează Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență de la Suceava; nu am fost invitată. Poți să faci multe lucruri atunci câând ai foarte mulți bani

Ministrul Sănătății, Sorina Pintea, a declarat miercuri, în cadrul unei conferințe de presă susținută la sediul PSD Iași, că nu a fost invitată la inaugurarea ambulatoriului Spitalului Județean de Urgență Sf Ioan cel Nou de la Suceava și nici nu a știut despre acest eveniment la care a participat președintele Klaus Iohannis, relatează Agerpres.

“Nu, nu știu că se inaugurează. Probabil că au omis să mă treacă pe listă”, a răspuns ministrul Sănătății Sorina Pintea atunci când unul dintre jurnaliștii ieșeni a întrebat-o dacă a fost invitată la ­i­naugurarea Ambulatoriul Spitalului Județean de Urgență Sf Ioan cel Nou de la Suceava. Ea a spus că a fost la Suceava și a văzut spitalul și dotările care s-au făcut. “Este un spital foarte frumos, bine pus la punct, care a beneficiat de investiții foarte mari. Consiliul Județean a sprijinit mult, Guvernul a sprijinit mult, și desigur, poți să faci multe lucruri atunci când ai foarte mulți bani. Am înțeles că acolo s-au investit aproximativ 50 de milioane de euro. Mă gândesc la Baia Mare, care n-a beneficiat de multe finanțări, dar tot e un spital frumos și bine dotat și are toți medicii de care are nevoie. Da, este un spital foarte bun. (…) Nu mi-au trimis invitație. Probabil au considerat că ministrul Sănătății nu a contribuit”, a spus Sorina Pintea.

Întrebată în ceea ce privește intenția liberalilor de a-l numi pe managerul Spitalului Județean Suceava, Vasile Râmbu, în funcția de ministru al Sănătății, precum și care ar fi calitățile acestuia pentru preluarea funcției, Sorina Pintea a spus că rămâne de văzut dacă Vasile Râmbu va fi sau nu un bun ministru, menționând că “a fi un bun manager nu înseamnă a fi un bun ministru”.

“Încă nu pot să vă spun dacă este un bun mi­nistru al Sănătății. Eu știu că este un manager bun. Îl cunosc încă dinainte de a prelua portofoliul Sănătății. Noi am avut discuții, sunt ­ma­nageri din țară cu care am vorbit de dinainte de a fi ministru. Vom vedea dacă va fi un bun ­mi­nistru sau nu. A fi un bun manager nu înseamnă a fi un bun ministru. Eu nu știu dacă am fost un ministru foarte bun, asta veți spune dumnea­voastră”, a răspuns jurnaliștilor ministrul Sorina Pintea. (AGERPRES)

Vezi si

UPDATE: Puternicul incendiu de la Marginea s-ar fi produs din cauza unui scurtcircuit (FOTO, VIDEO)

În noaptea de miercuri spre joi, un incendiu violent a cuprins un adăpost de animale …

One comment

  1. Acuma ca e campanie electorala vine pe aici ca in rest….e in vacanta