Thursday , April 25 2024

Premii în bani pentru toți elevii suceveni cu media generală 10

Vor fi premiați astfel un număr de 338 de elevi suceveni care au obținut media generală 10, dar și cei care au obținut premiile 1, 2 și 3. Cei cu premiul 1 și media 10 vor primi 500 de lei, cei care au obținut premiul al doilea vor primi 300 de lei, iar cei care au obținut premiul al treilea-200 de lei 

Primarul Ion Lungu a a­nun­­țat, în conferința de presă de miercuri, 18 septembrie, că toți elevii de la unitățile de învățământ sucevene care au obținut media generală „10” vor primi premii în bani. Este o noutate față de cele specificate, inițial, în proiectul de hotărâre al Consiliului Local Suceava care va fi supus aprobării în ședința de azi.

În varianta inițială au fost nominalizați 66 de elevi „decariști”, dar primarul a considerat, ulterior, că nu se pot face dife­rențe între cei care au luat nota 10 pe linie. Varianta ini­țială prevedea că vor fi premiați doar elevii care au obț­i­nut premiile 1, 2 și 3 și că cei din școli au fost nevoiți să aleagă doar câte unul dintre cei care au obținut media 10 și că au fost decizii subiective, ba­zate pe alte acti­­vități ale ele­­vilor pentru a fi stabilit un clasament.

Astfel, conform noii variante prezentate de primarul Ion Lungu în conferința de miercuri, 18 septembrie, vor fi premiați astfel un nu­măr de 338 de elevi suce­veni care au obținut media ge­nerală 10, dar și cei care au obținut premiile 1, 2 și 3. Cei cu premiul 1 și media 10 vor primi 500 de lei, cei care au obținut premiul al doilea vor primi 300 de lei, iar cei care au obținut premiul al treilea-200 de lei.

În total, vor fi 138.000 de lei alocați pentru această premiere. Pentru elevii premianți la olimpiadele naționale vor fi alocați 73.500 de lei, iar pentru profesorii coordonatori vor fi 63.500 de lei.

Totodată, primarul a anun­țat că olimpicul internațional David Turtureanu va fi recompensat cu 10.000 de lei. „David Turtureanu ne deze­chi­librează bugetul Primăriei cu premiile pe care le ia”, a spus în glumă Ion Lungu care a subliniat că prin aceste premieri municipalitatea sucevea­nă vrea să stimuleze per­for­manța. (D.P.)

Vezi si

O nouă sesiune de admitere la Şcoala Militară de Subofițeri Jandarmi ”Petru Rareș” Fălticeni, care a scos la concurs 350 de locuri

Data limită de înscriere a candidaților este 14 mai a.c., iar dosarele pot fi depuse …