Monday , May 6 2024

Post de director administrativ, scos la concurs la Spitalul Judeţean

Ca urmare a unei modificări de organigramă, la unitatea spitalicească suceveană a mai apărut un post de conducere 
Spitalul judetean Sueava, 17 nov 2011 (26) [800x600]

Conducerea Spitalului Judeţean Suceava a înfiinţat, printr-o modificare de organigramă, un nou post de conducere. Este vorba despre postul de director administrativ, până acum la unitatea spitalicească suceveană fiind doar un şef de Serviciu Administrativ. Concursul pentru ocuparea acestui post va avea loc pe data de 24 septembrie, când se va susţine proba scrisă, interviul şi susţinerea proiectului de management fiind programate în maxim patru zile de la această dată. Candidaţii trebuie să aibă o vechime de cel puţin cinci ani în specialitate, să fie cetăţeni români şi să nu fi fost condamnaţi definitiv pentru săvârşirea unor infracţiuni contra umanităţii, contra statului sau contra autorităţilor, de fals sau de corupţie. Candidaţii trebuie să achite o taxă de participare în valoare de 100 de lei la casieria spitalului.
Dosarele de concurs se vor depune la sediul Spitalului Judeţean de Urgenţă Suceava până pe data de 17 septembrie. (Cristina RUSTI)

Vezi si

”Argumentele tăcute” ale Învierii lui Hristos – Pastorala ÎPS Părinte Calinic la Praznicul Învierii Domnului – 2024

PREACUVIOSULUI CIN MONAHAL, PREACUCERNICULUI CLER, ȘI DREPTMĂRITORILOR CREȘTINI DIN ARHIEPISCOPIA SUCEVEI ȘI RĂDĂUȚILOR Har, pace și …