Thursday , March 28 2024

Ponta: “Sunt pentru regiunea Bucovina”

ponta 1

„Dacă tot am copilărit în Bucovina, sunt pentru”, a declarat, ieri, la Suceava, primul ministru, adăugând că ar fi frumos şi un proiect de „microregiune europeană” în care să fie inclus şi nordul Bucovinei, în contextul în care Ucraina va semna un tratat la Vilnius cu Uniunea Europeană. Premierul a ţinut să îi transmită, voalat, primarului PSD de Iaşi, Gheorghe Nechita, un mesaj în care dezavua atitudinea sa faţă de Bucovina, arătând că, din punctul său de vedere, actualele regiuni sunt prea mari. Victor Ponta a precizat că o decizie la nivelul USL cu privire la regionalizare se va lua la finele lunii august, dar că din punctul său de vedere ar fi preferabil ca referendumul să aibă loc în primul tur al alegerilor prezidenţiale

 
Premierul Victor Ponta a declarat, vineri, la Suceava, că susţine înfiinţarea regiunii Bucovina şi a arătat că formula cu cele opt actuale regiuni de dezvoltare nu este cea mai bună, pentru că sunt prea mari pentru standardele europene. Intrebat într-o conferinţă de presă dacă susţine înfiinţarea regiunii Bucovina, Ponta a răspuns afirmativ. „Dacă tot am copilărit în Bucovina, sunt pentru. De fapt, regiunea Bucovina ar fi frumoasă o microregiune europeană Bucovina. Dacă tot se semnează acordul de asociere cu Ucraina, în noiembrie, la Vilnius, poate că facem o microregiune europeană, Bucovina adevărată, Bucovina întreagă. In rest, în momentul în care vom ajunge anul viitor să vorbim de regiuni, vedem care este soluţia cea mai sustenabilă, însă mesajul dat prin Direcţia Regională Antifraudă la Suceava este un mesaj de sprijin pentru judeţ şi pentru această regiune”, a spus Victor Ponta.
Premierul a spus că, în ultima perioadă, s-au analizat mai multe variante privind regionalizarea, arătând că cele opt actuale regiuni de dezvoltare sunt prea mari, dar judeţele sunt prea mici. De asemenea, primul ministru a atras atenţia că există riscul ca, odată trezite orgoliile locale, să rezulte în finalul procesului de regionalizare un număr de regiuni la fel de mare ca şi cel al judeţelor.
„Am tot analizat, pentru că, realmente, trebuie să măsurăm de zece ori înainte să tăiem o dată şi am tot analizat şi cred că formula cu cele opt regiuni de dezvoltare nu este cea mai bună formulă, dar nu ştiu să vă spun în acest moment că trebuie să fie 10, trebuie să fie 12. Intr-adevăr, cele opt actuale (în prezent regiuni de dezvoltare, fără personalitate juridică – n.red.) sunt mult prea mari. Judeţele sunt prea mici, însă cele opt regiuni actuale sunt mult prea mari pentru standardele europene şi probabil că una din variantele posibile e să avem 10 sau 12, dar nu vreau să intru în detalii pentru că imediat apar geloziile locale. Să nu ajungem să facem 41 de regiuni”, a spus Victor Ponta.
Ponta a explicat că regiunile de dezvoltare nu trebuie confundate cu cele administrative şi spune că USL va adopta o strategie unitară în jurul datei de 31 august
Premierul a ţinut să explice că regiunile administrative nu pot fi înfiinţate decât prin modificarea Constituţiei. El a spus că actualele regiuni de dezvoltare pot fi menţinute sau nu pe structura actuală, dar şi dacă s-ar modifica Legea 315/1998, în sensul de a nu mai fi opt regiuni de dezvoltare ci mai multe, acestea tot nu ar putea să aibă rol de regiune administrativă.
Victor Ponta a mai spus că o decizie privind organizarea referendumului pentru revizuirea Constituţiei, în care să fie luată o decizie şi cu privire la regionalizare, urmează să fie luată de USL în 31 august. Premierul a declarat că, deşi nu vrea să fie acuzat ulterior că se antepronunţă, părerea sa personală este că nu trebuie ca referendumul pentru modificarea Constituţiei, incluisv pentru regionalizare, să fie organizat în acest an, ci abia în partea a doua a anului viitor. „La sfârşitul acestei luni şi PSD şi PNL şi PC avem reuniunile noastre după care, în 31 august, ne întâlnim în USL cu grupurile parlamentare şi conducerile politice. Decizia o luăm în 31 august. Nu mă antepronunţ, nu am pretenţia că ceea ce cred eu se va şi întâmpla, dar sincer, eu sunt de părere că cel mai bun moment pentru referendumul pentru modificarea Constituţiei este odată cu primul tur al alegerilor prezidenţiale, moment în care cvorumul este de 30 la sută”, a spus Ponta, care a subliniat că este o opinie personală. El a arătat că în aceste condiţii este mai mult de un an de discuţii asupra modificărilor Constituţiei şi nu va mai putea nimeni să spună că nu au fost dezbateri pentru o perioadă îndelungată.
Pe de altă parte, premierul a ţinut să îi transmită, voalat, primarului PSD de Iaşi, Gheorghe Nechita, un mesaj în care dezavua atitudinea sa faţă de Bucovina, arătând că, din punctul său de vedere, actualele regiuni sunt prea mari. „Nu cred, chiar dacă poate se supără domnul Nechita sau altcineva, că ar trebui să concentrăm totul într-un oraş”, a spus Victor Ponta cu privire la proiectele actuale de comasare la nivelul regiunilor de dezvoltare a mai multor instituţii.
Pontra între „regionalizarea ANAF ca prim test” şi riscul concentrării instituţiilor regionale într-un singur oraş
Potrivit lui Victor Ponta, concentrarea mai multor instituţii cu atribuţii la nivel regional doar într-unul din oraşele celor opt regiuni de dezvoltare este riscantă, pentru că s-ar ajunge să se facă „opt Bucureştiuri mai mici”.
Intrebat dacă, în eventualitatea în care în 2014 nu vor fi înfiinţate doar opt regiuni administrative pe structura celor de dezvoltare, vor fi din nou reorganizate cele opt Direcţii Regionale Antifraudă şi cele opt Direcţii Regionale de Finanţe, Victor Ponta a răspuns că „regionalizarea ANAF a fost un prim test”.
El consideră că, după modelul ANAF, la regiuni vor trebui să fie transferate cât mai multe atribuţii care acum sunt la nivelul ministerelor. „Tot ce ţine de Ministerul Muncii, de exemplu, şomajul, pensiile, tot ce ţine de educaţie, sănătatea, toate celelalte trebuie să meargă spre regiuni”, a spus Victor Ponta.
El a evitat să spună unde – la nivelul regiunii de dezvoltare Nord – Est – vor fi comasate instituţiile ce ţin de Ministerul Muncii. De menţionat că surse din mediul politic sucevean acreditează ideea că structurile regionale vor fi la Botoşani.
Pe de altă parte, Victor Ponta a spus că este un prim-ministru care nu mizează pe centralizare şi consideră că la Bucureşti trebuie să rămână cât mai puţin – politica externă, armata, justiţia, reglementarea şi controlul. „Restul activităţilor, cât mai puţin
la Bucureşti şi cât mai mult în teritoriu”, a adăugat premierul. (Dan PRICOPE)

Vezi si

Sediul Filialei Surzilor Suceava riscă să rămână fără acoperiș după ce vijeliile au afectat serios clădirea, care se afla deja într-o stare precară

Vijelia de miercuri a stârnit mari probleme pentru unele structuri din municipiul Suceava, printre care …