Thursday , March 28 2024

Pomul de Crăciun din centrul Sucevei, împodobit şi pregătit pentru sărbătorile de iarnă

pom_tn


Ieri, lucrătorii de la Direcţia Domeniului Public  din Primăria municipiului Suceava au finalizat lucrările de împodobire a bradului de Crăciun ce a fost amplasat zilele trecute pe esplanada din faţa Casei de Cultură din municipiul reşedinţă de judeţ.
Până când becurile vor fi aprinse, pe 1 Decembrie, primele constatări ale trecătorilor au fost că anul acesta, “bradul este mai drept”. Primarul Ion Lungu nu a comentat această afirmaţie care i-a făcut însă plăcere, declarând că brazii sunt toţi la fel, “numai trebuie să vedem din ce parte ne uităm la ei”.
Precum se ştie, ca în fiecare an, până acum, pe data de 1 decembrie, primarul Ion Lungu a fost cel care a aprins, ajutat de copii, luminile de Crăciun, în municipiul Suceava. Deocamdată, bradul drept este aşezat cum se cuvine, în faţa Casei de Cultură, podoabele şi instalaţiile sunt pregătite, dar se aşteaptă o decizie în şedinţa Consiliului Local de joi, 26 decembrie, în urma căreia se va şti cine va apăsa butonul de aprindere a instalaţiilor de pe bradul de Crăciun. Ar putea fi ceva probleme de orgoliu fiindcă pe esplanada din faţa Casei de Cultură va fi un concert Smokie, trupă legendară,invitată de ziua naţională a României să concerteze la Suceava de Consiliul Judeţean, prin preşedintele CJ Ioan Cătălin Nechifor. (N.R.)

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …