Friday , April 19 2024

Poliţistul de frontieră acuzat de contrabandă susţine că a fost ameninţat chiar în arestul IPJ Suceava că i se va da foc la casă

contrabandisti

 Adrian Parasca, poliţistul de frontieră, acuzat că a protejat o grupare specializată în contrabandă cu ţigări, a declarat că Ionel Gâză, un alt individ aflat în arestul IPJ Suceava l-a ameninţat că îi dă foc la casă. Ofiţerul a precizat că Gâză ar fi recurs la ameninţări, după ce în trecut l-a prins pe acesta cu ţigări de contrabandă şi a refuzat să primească suma de 3.000 de euro pentru a trece cu vederea acest fapt

 
Inspectorul Adrian Ghiţă Parasca, de 34 de ani, din Vicovu de Sus, şef de tură la Poliţia de Frontieră Vicov, a dat ieri o nouă declaraţie în faţa magistraţilor de la Curtea de Apel Suceava. Printre lucrurile noi pe care a vrut să le adauge la declaraţia dată anterior la Tribunalul Suceava, Parasca a ţinut să precizeze că în prezent în arestul IPJ Suceava se mai află Ionel Gâză, un individ din Bilca, pe care l-a prins de două ori în timp ce încerca să introducă în România ţigări de contrabandă. Acesta i-ar fi propus poliţistului cu ocazia unei astfel de „întâlniri” suma de 3.000 de euro pentru a închide ochii însă l-a refuzat, Parasca subliniind faptul că în timp ce era în arestul IPJ Suceava, Gâză l-a ameninţat că îi va da foc la casă.
Poliţistul de frontieră a mai declarat că atribuţiile sale de serviciu nu sunt cele înregistrate în rechizitoriul înaintat instanţei de judecată de DIICOT Suceava. El a spus că erau trei ofiţeri de serviciu, care aveau aceleaşi atribuţii, iar unul dintre ei era desemnat coordonator de şeful de sector. Parasca a precizat că acela era cel ce cunoştea tot, el fiind un simplu executant. In ziua în care este acuzat că a facilitat introducerea în ţară de ţigări de contrabandă, acesta a declarat că nu el era coordonatorul turei care supraveghea frontiera şi nu ştia cum sunt amplasate aparatele de termoviziune şi patrulele. Poliţistul de frontieră a mai spus în faţa judecătorilor că pe Codană şi pe Nistor, alţi doi inculpaţi din dosar, i-a prins în flagrant cu ţigări de contrabandă şi nu se poate spune că îi proteja în vreun fel. El a reamintit un episod petrecut în sediul DIICOT când cu ocazia audierilor Nistor i-a adus aminte că în iulie 2012 l-a prins cu ţigări de contrabandă. Parasca a continuat declaraţia spunând că după ce a fost detaşat la Brodina, nu a mai fost şef de tură ci lucra cu un poliţist de frontieră pe nume Vasile Marocico, al cărui fiu este de asemenea implicat în acelaşi dosar de contrabandă ca şi dânsul.
Adrian Parasca a mai amintit că în august 2013 în timp ce discuta cu un ofiţer silvic despre actele de corupţie din sistem ce urmau să fie puse în cârca sa şi a poliţiştilor de frontieră de la SPF Rădăuţi s-a gândit să meargă la sediul DIICOT şi să declare tot ce ştie. Astfel, acesta a precizat că a mers împreună cu subcomisarul Daniel Adrian Ilisei, care între timp a ajuns şeful IPJ Suceava, la procurorul Marius Cazac, şeful Serviciului Teritorial al DIICOT Suceava, unde acesta i-a dat de înţeles că are pe rol un dosar în care este cercetat pentru contrabandă şi că ar fi bine să dea o declaraţie în acest sens, spunându-i că trebuie să se spovedească. Parasca nu a mai dorit să dea vreo declaraţie, în aceste condiţii, însă a luat legătura cu comisarul şef Liviu Bute, şeful ITPF Sighetu Marmaţiei, care în octombrie 2013 l-a trimis la Suceviţa pe comisarul şef, Tiberiu Giurea, şeful biroului de combatere a infracţionalităţii transfrontaliere din cadrul ITPF Sighetu Marmaţiei, pentru a-i povesti acestuia tot ce dorea să declare la DIICOT Suceava. Seful de tură de la Poliţia Frontieră Vicov a continuat spunând că tot ce i-a declarat lui Giurea a fost înregistrat într-un raport, raport cerut şi de instanţa suceveană. Parasca şi-a încheiat pledoaria declarând că în momentul în care a avut loc percheziţia la el acasă, procurorul Marius Cazac a fost şi el prezent şi i-a spus „vezi dacă nu ai venit tu la mine, am venit eu la tine”. Recursurile celor şapte inculpaţi arestaţi în dosarul de contrabandă în valoare de peste cinci milioane de lei a fost amânat pentru miercuri, 27 noiembrie 2013, dată până la care magistraţii suceveni urmează să primească o copie a raportului întocmit de Tiberiu Giurea, în care au fost înregistrate spusele lui Adrian Parasca. Acesta din urmă este acuzat că a protejat o reţea de contrabandişti care au introdus în România ţigări de contrabandă în valoare de peste cinci milioane de lei. Săptămâna trecută DIICOT Suceava a făcut 43 de percheziţii domiciliare, din care 33 pe raza judeţului Suceava, printre care una la Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi şi alta la Sectorul Poliţiei de Frontieră Rădăuţi – Punctul de Lucru Vicov. In urma acestor percheziţii au fost aduse la audieri 20 de persoane, însă doar şapte inculpaţi au fost arestaţi preventiv, printre aceştia aflându-se şi şeful de tură de la Poliţia Frontieră Vicov, Adrian Ghiţă Parasca.
Cine este individul care l-a ameninţat pe Parasca că îi dă foc la casă
Ionel Gâză, de 27 de ani, din comuna Bilca, individul care l-a ameninţat pe Parasca că îi va incendia casa este cunoscut ca un traficant de ţigări, având mai multe dosare penale pe rol pentru astfel de infracţiuni. Gâză a ajuns în arestul IPJ Suceava după ce săptămâna trecută a fost prins, împreună cu alţi doi indivizi, în timp ce introduceau în ţară 1.500 de pachete de ţigări de contrabandă. Evenimentul a avut loc la primele ore ale dimineţii zilei de 18 noiembrie a.c. când la nivelul Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi s-a declanşat o acţiune specifică pe linia combaterii contrabandei cu ţigări pe frontiera verde, în zona de responsabilitate. Astfel, în jurul orei 02.30, poliţiştii de frontieră au observat, la aproximativ 250 de metri de linia de frontieră, în zona localităţii Bilca, un grup format din trei persoane care nu îşi justifica prezenţa, la acea oră, în apropierea frontierei de stat. Poliţiştii de frontieră au acţionat pentru identificarea persoanelor în cauză, moment în care acestea nu s-au supus somaţiilor legale, unul dintre ei fugind spre teritoriul statului vecin. Ceilalţi doi bărbaţi au devenit agresivi, încercând să lovească poliţiştii de frontieră şi ulterior au fugit în curtea unei case din apropiere, de unde au început să arunce cu pietre şi obiecte contondente în poliţişti. Cu acordul proprietarului gospodăriei, poliţiştii de frontieră au pătruns în curtea acestuia şi au reuşit imobilizarea si reţinerea lui Valentin Negru şi Ionuţ Tîrîială.
Imediat au fost informaţi şi grănicerii ucraineni, care au comunicat faptul că în zona respectivă au reţinut un cetăţean român implicat în activitatea de contrabandă, respectiv pe Ionel Gâză. În urma cercetării zonei respective, poliţiştii de frontieră au descoperit mai multe baxuri care conţineau 1.500 pachete cu ţigări, de diferite mărci, de provenienţă ucraineană. Întreaga cantitate de ţigări, în valoare de 15.000 de lei, a fost ridicată în vederea confiscării de poliţiştii de frontieră suceveni. Cei trei indivizi au fost prezentaţi instaţei de judecată care a dispus arestarea lor preventivă pentru 29 de zile. (Constantin ZUZEAC)
 

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …

6 comments

  1. patrauceanu ar trebui sa fie langa tine chiar in aceiasi celula hapsanule,na asa ai sansa sa mi slabesti si tu .

  2. e mare lista celor cu care ai facut bani grei ar cam trebui sa te stranga intre usi sa spui tot iti cam ajunge !

  3. nu stii cum sa scapi acum esti cam speriat ? povesteste la cati le faceai indemanari asta e o nimica toata e praf in ochi

  4. parasca lasa vrajela ca sti ca esti vinovat.mai sunt si alti ofiteri ca tine