Saturday , May 4 2024

Polițiștii s-au dus să-l salte pe Severin Tcaciuc pentru executarea unui mandat vechi de 13 ani, pe care abia acum l-au descoperit

Vineri, în jurul amiezii, la “castelul lui Severin” de pe strada Armenească au descins patru polițiști, care au prezentat un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani, emis pe numele lui Tcaciuc Severin în 2004. Fapta este prescrisă, însă, din 2011. Interesant este că autoritățile judiciare românești l-au avut în mână pe Severin, l-au ținut închis până în primăvara anului 2011 și abia acum au găsit rătăcit mandatul de executare scris la mașină, aproape ilizibil, în baza căruia au repornit în căutarea lui, prima locație fiind “castelul” de pe Armenească, unde Tcaciuc n-a locuit, de fapt, niciodată. In plus, toată lumea știe că, după ce a fost liberat din Penitenciarul Botoșani, Severin trăiește la Viena

severin (28)

Una dintre cele mai mari gafe judiciare care s-au petrecut pe teritoriul Româ­­niei s-a produs chiar la noi în județ, iar subiectul este unul dintre cei mai “vânați” suceveni din toate timpurile. Este vorba despre omul de­ ­afa­­ceri Severin Tcaciuc, considerat ani în șir, imediat după anul  2000,  “inamicul public numărul 1” al Sucevei în domeniul infracționalității economice, anchetat într-o sumedenie de dosare de evaziune fiscală și altele conexe, dar și în alte spețe prevăzute în legislația penală. Desfășurate pe parcursul a un deceniu, majoritatea proceselor penale în care Tcaciuc a fost implicat s-au soldat cu soluții dintre cele mai diverse, de la achitări la condamnări cu suspendare și până la condamnări cu executare. Prin 2001, când a văzut că se îngroașă gluma, Severin Tcaciuc  a riscat o evadare de pe o fereastră a hotelului Bucovina, pe care tocmai îl cumpărase, și, beneficiind de o întârziere de reacție din partea autorităților judiciare sucevene și chiar a celor de la nivel național, a reușit să părăsească România și să își găsească un loc liniștit pentru continuarea afacerilor sale preferate în domeniul transporturilor, în Viena. A fost dat în urmărire internațională, prin INTERPOL și a fost prins în prima parte a lunii august a anului 2009, fiind arestat în Austria și extrădat în România câteva zile mai târziu. După o scurtă perioadă petrecută în arestul Inspectoratului General al Poliției, la București, pe data de 29 august 2009 Severin Tcaciuc a fost încarcerat în Penitenciarul Botoșani. Aici și-a ispășit pedepsele pentru care au fost luate în considerare mandatele de executare emise. Beneficiind de prevederile legale privind reducerea pedepselor, conform vechiului Cod Penal, Severin Tcaciuc desfășurând activități în cadrul închisorii, luându-se în calcul și handicapul de care suferă, în data de 8 februarie 2011 omul de afaceri sucevean a fost pus în libertate.

casa severin
Castelul” lui Severin Tcaciuc, de pe strada Armenească

Chiar din ziua ieșirii sale din penitenciar se specula că decizia luată de instan­ță la propunerea conducerii în­­chi­­sorii din Botoșani este pripită, pentru că ar mai exista alte pedepse ce nu au fost contopite și pentru care nu au fost puse în executare mandatele emise pe numele său de ispășire a pedepsei cu închisoarea. Până să se lămurească structurile judiciare despre ce este vorba, Severin Tcaciuc le-a lăsat cu ochii în soare și a plecat, liberat fiind, înapoi în Austria, la Viena, unde îl aștepta familia.

Trezirea din amorțire a polițiștilor responsabili cu executarea penală după mai bine de 13 ani, vineri la orele amiezii, pe lapoviță

Vineri, în jurul amie­zii, când Suceava era cu­prinsă de un nou val de frig și lapoviță, la “cas­telul lui Severin” de pe strada Armenească au descins patru polițiști de la serviciul de executări penale din cadrul Inspec­toratului de Poliție al Județului Suceava, ca­re au prezentat celor care locuiesc acolo un mandat de executare a pedepsei cu închisoarea de 2 ani, emis pe numele lui Tcaciuc Severin. Nedumeriți, aceștia au cerut sprijinul unui avocat, ca­re a constatat că execu­­tarea mandatului pentru ca­re au fost trimiși cei patru polițiști să-l ridice pe Severin nu doar că es­te imposibilă, dar și pe lân­gă lege. Prezentăm mai jos punctul de ve­dere al avocatului Dra­goș – Petru Cremene: “Man­­datul de executare a pedepsei închisorii, nr. 1618/02, a fost emis față de Severin Tcaciuc de către Judecătoria Suceava, la data de 06.10.2004, în dosarul cu nr. 5074/2002. El vizează  executarea unei pedepse cu închisoarea, stabilită prin Sentința civilă nr. 1077 din 14.11.2002  a Judecătoriei Har­ghita, rămasă definitivă prin decizia nr. 82 din 09.03.2004  a Tribunalului Harghita, Curtea de Apel Târgu Mures, prin decizia nr. 582/R/22.09.2004, respingând  apelul și menținând senținta instanței de fond prin care s-a dispus condamnarea lui Severin Tcaciuc la pedeapsa închisorii de doi ani. Faptele reținute în hotărârea judecătorescă vizează infracțiunea de evaziune fiscală prevăzută și pedepsită de art. 10 din Legea 87/1994, în forma în vigoare la data săvârșirii faptei, în perioada în care Severin Tcaciuc  deținea funcția de administrator al SC TRANSPORT AUTO CARAVAN SA”.Mandat executare

Mandat executare1
Mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea în baza căruia polițiștii încercau acum trei zile să-l salte pe Tcaciuc

Ceea ce este inexplicabil, apreciază avocatul Cremene, este că două aspecte juridice indică nelegalitatea operațiunii de punere în executare a mandatului:

Primul este faptul că împlinirea termenului de prescriere a executării pedepsei în conformitate cu prevederile articolelor 126 si 127 Cod Penal din 1968 stabilesc, pentru pedeapsa aplicată, de doi ani, un termen al prescrierii executării acesteia în cuantum de 7 ani ( 5 ani termenul fix plus 2 ani, întinderea pedepsei), termenul curgând de la data rămânerii definitive a hotărârii de condamnare, 22.09.2004, fiind împlinit la 22.09.2011. Al doilea motiv pentru care cineva responsabil trebuie să ofere un răspuns este  explicarea faptului că, fiind în executarea unei alte pe­depse privative de liberate, în perioada 20 august 2009 –  08 februarie 2011, lui Severin Tcaciuc nu i-a fost pus în executare și acest mandat de executare a pe­depsei emis în anul 2004. Un prim răspuns, venit din partea ofițerilor de poliție însărcinați cu punerea în executare a acestui nou mandat pe numele lui Severin Tcaciuc, ar fi acela că este vorba despre un nou mandat, emis în octombrie 2016, ca urmare a unei cereri de contopire formulată de Severin Tca­ciuc. “Urmează  să dezlegăm aceste aspecte într-o eventuală contestație în anulare” a transmis avocatul lui Severin Tcaciuc, Dragoș Cremene.

Condamnarea uitată a lui Severin în dosarul CARAVAN Fălticeni, anunțată de “Obiectiv de Suceava” încă din anul 2004

Cel puțin în spațiul public, condam­narea la încă doi ani de închisoare cu ­exe­cutare în dosarul CARAVAN SA Făl­ticeni a lui Severin Tcaciuc nu constituia un secret nici măcar în 2004. “Obiectiv de Suceava” scria, negru pe alb, în toamna anului 2004, înainte de pronunțarea deciziei de la Curtea de Apel Târgu Mureș :

«Judecătoria Harghita, unde a fost strămutat dosarul de la Judecătoria Suceava, l-a condamnat pe Severin Tca­ciuc  în calitatea sa de administrator la SC “CARAVAN” SA Fălticeni pentru instigare la infracțiunea de evaziune  fiscală la pedeapsa de 1 an închisoare. De asemenea, prin aceeași sentință, Se­verin Tcaciuc a mai fost condamnat pentru săvîrșirea infrac­țiunii de ­eva­ziune fiscală la încă 1 an închisoare. In plus, Severin Tcaciuc a fost condamnat, în același dosar, pentru utilizarea bunu­rilor societății în interes propriu, la pe­deapsa de 2 ani închisoare.

Instanța a decis însă contopirea pe­depselor aplicate în acest dosar, ­Se­verin Tcaciuc urmând să execute pe­­deapsa cea mai grea. Prin afacerile de la TA CARAVAN SA, statul a fost fentat cu sume totalizînd peste 50 de miliarde de lei. Tribunalul Harghita, unde a fost stră­mutat acest dosar, a confirmat sentința Judecătoriei, Tca­ciuc a făcut recurs la Curtea de Apel Târgu Mureș».

Pentru că la acea vreme nu funcționa portalul instanțelor de judecată, presa locală a pierdut pe drum finalizarea dosarului, aflând abia acum că sentințele date de instanțele inferioare au fost confirmate la Curtea de Apel Târgu Mureș la sfârșitul anului 2004. Dar cum se poate explica faptul că, după ce instanțele de fond – Judecătoria Suceava și Judecătoria Harghita -, apoi Curtea de Apel Miercurea Ciuc s-au pronunțat, iar IPJ Suceava a primit spre executare acest mandat, avizat chiar (dacă am reușit să distingem corect ștampila dreptunghiulară de pe vechiul document) de Administrația Penitenciarelor, l-au scăpat printre degete la vremea aceea pe Severin Tcaciuc, iar acum, după 13 ani, când au descoperit prăfuitul mandat, să descindă la o adresă la care polițiștii știau sigur că nu o să-l găsească fiindcă, așa cum se știe, ultima adresă publică a afaceristului sucevean pe teritoriul României este undeva la fostul Nordic, pe strada Universității, colț cu bulevardul George Enescu, iar adresa binecunoscută de toți cei care au avut nevoie de el chiar și în perioada în care era cel mai căutat român este în Viena, acolo unde nu a fost căutat, de fapt, niciodată. O provocare nouă pentru IGPR – pe când o nouă postare a lui Se­verin Tcaciuc pe lista urmăriților general pe site-ul instituției? (Neculai ROSCA

Vezi si

Accident între două mașini în fața Centrului de Transfuzii Suceava. O persoană a fost rănită (FOTO)

Joi seara, în jurul orei 19.15, un accident rutier în care au fost implicate două …

4 comments

  1. se precizeaza in articol de handicapul d ecare sufera..se refera la cel fizic sau cel psihic? nu de alta, dar urmasii sai arata bine de tot ca au probleme la mansarda 🙂

  2. Vine Politia !!! Nu chiar acum, in 13 ani sa ai si tu timp sa-ti faci treburile

  3. Cu vile din astea vrea sa ajungă neoprotestantul Tcaciuc in Rai?

  4. Articol concret si la obiect.