Saturday , April 20 2024

Poetul sucevean Doru Mihai Mateiciuc, laureat al prestigioaselor Premii Literare «Naji Naaman» 2018

La ediția din acest an, la care au participat peste 2.000 de scriitori din toată lumea, cu opere în 40 de limbi, Doru Mateiciuc a primit Premiul de Creativitate. Lansate în 2002, Premiile Literare «Naji Naaman» răsplătesc în fiecare an scriitorii din întreaga lume cei mai emancipați din punct de vedere al conținutului și stilului literar Mateiciuc

Poetul Doru Mihai Mateiciuc (foto), cunoscut medic stomatolog sucevean, a primit Premiul de Creativitate în cadrul Premiilor Literare «Naji Naaman», ediția 2018.

Alături de ceilalți scriitori premiați din toată lumea, Doru Mateiciuc își va vedea lucrarea publicată, în luna iulie, într-o culegere anuală a premiilor, tipărită în seria literară a Fundației Naji Naaman petru Cultură Gratuită. In plus, medicul sucevean va deveni membru onorific al Casei Naaman pentru Cultură.

In acest an au concurat în competiție 2.371 de scriitori din 66 de țări, cu lucrări scrise în 40 de limbi și dialecte: albaneză, germană, engleză, arabă (literară și vorbită în mai multe dialecte), armeană, chineză (trei dialecte), azeră, bengali, bosniacă, bulgară, croată, spaniolă, franceză, greacă, hindi (două dialecte), italiană, japoneză, kazahă, macedoneană, penjabi, poloneză, portugheză, română, rusă, sârbă, dialect sicilian, swahili, cehă, turcă, ucraineană, urdu.

A șaisprezecea ediție a Premiilor Literare «Naji Naaman» a desemnat 64 de laureați, grupați în patru mari categorii de premii: Premiul de Merit, Premiul de Creativitate, Premiul de Onoare (pentru opere complete) și Premiul de Geniu, acesta din urmă fiind decernat în acest an doar a doua oară în cele șaisprezece ediții, prima oară acordându-se în 2016. Premiul de Geniu l-a primit în acest an scriitorul, traducătorul și jurnalistul ucrainean Dmytro Chystiak.

Lansate în 2002, Premiile Literare «Naji Naaman» răsplătesc în fiecare an scriitorii din întreaga lume cei mai emancipați din punct de vedere al conținutului și stilului literar.

Naji Naaman (născut în 1954, la Harissa, Liban) este scriitor și editor libanez de limbă arabă și franceză. Cu premiile care-i poartă numele onorează autori umaniști talentați, iar Casa Naaman pentru Cultură – fundația pe care o conduce – dăruiește cărți, traduce autori din întreaga lume și îi ajută să publice. A fost poreclit “The Mad about Gratis Culture” și răspândește conceptul de cultură oferită gratis.

«Rafee», «Iluizia» și «Ploaia pe nisipul arzând» (ultimul o antologie din primele două), sunt trei dintre

volumele semnate de poetul sucevean Doru Mihai Mateiciuc. (C. AGAVRILOAEI)

 

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la fucția de primar al Sucevei și președinte al Consiliului Județean

Alianța Dreapta Unită (ADU) Suceava a lansat oficial, la o ceremonie care a avut loc …