Tuesday , April 23 2024

Peste 54% din bugetul municipiului Suceava, dedicat cheltuielilor de dezvoltare

Bugetul consolidat al Sucevei în 2020 se ridică la 597,5 milioane lei. „Această creștere a bugetului în 2020 cu 50% se datorează proiectelor europene angajate, care sunt în valoare de circa 60 de milioane de euro, fiind incluse în acest an sume de circa 45 de milioane de euro”, a explicat primarul Ion Lungu 

image description

Bugetul consolidat al municipiului Suceava pentru anul 2020 se ridică la aproape 597,5 milioane de lei din care bugetul local de circa 535 de milioane de lei în acest an, la care se adaugă bugetul creditelor interne – aproximativ 47 de milioane de lei – și bugetul școlilor din venituri proprii – 15,4 ­mi­lioane de lei. „Această creștere a bugetului în 2020 cu 50% se datorează proiectelor europene angajate care sunt în valoare de circa 60 de milioane de euro, fiind incluse în acest an sume de circa 45 de ­mi­lioane de euro”, a spus primarul Ion Lungu în conferința săptămânală de presă care a avut loc miercuri, 22 ­ia­nuarie. Primarul crede că proiectul de hotărâre cu privire la bugetul Municipiului Suceava pentru anul în curs va fi adoptat, în forma convenită în urma consultărilor, în ședința Consi­liului Local Suceava din data de 30 ianuarie, astfel încât să poată începe licitațiile pentru proiectele de investiții prevăzute.

Din bugetul local 45,76% este pentru funcționare, iar 54,23% pentru secțiunea de dezvoltare iar de aici mai mulți bani vor fi alocați pentru ­mo­dernizarea transportului public și asfaltări. Ion Lungu a subliniat că cea mai mare pondere în buget-38,62 % o au investițiile în domeniul transporturi, aici fiind inclus proiectul  integrat cu fonduri europene de transport public local cu autobuze electrice, dar și lucrările de asfaltare. Primarul a spus că aparatul de funcționare al Primăriei va beneficia de 5,48% din buget, datoria publică este de 1,2%, ordinea publică 2,35%, asistența socială, 5,59%, combustibili și energie 4,77%, iar alte cheltuieli 1,33%. Pe de altă parte, 9,6% din buget va fi îndreptat spre Domeniul public, cultură și religie în vreme ce la locuințe de serviciu și dezvoltare publică procentul este de 8,27%, iar pentru protecția mediului 8, 38%. La învățământ, primarul Ion Lungu a propus conducătorilor de unități de învățământ să ia în calcul promovarea unor proiecte de digitalizare, după modelul pus în practică de alte orașe. În buget, aproape 11 % din sumă este destinată învățământului, a spus primarul care a cerut directorilor să aibă în vedere digitalizarea, respectiv table inteligente, cataloage electronice, singura unitate din municipiu care are început un asemenea proiect fiind Colegiu Național „Stefan cel Mare”. (D.P.)

Vezi si

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană organizează  o delegație de companii internaționale interesate să descopere potențialul de afaceri al orașului Siret și al Bucovinei

Camera de Comerț și Industrie Româno-Germană (AHK România)  organizează în perioada 22-24 mai o delegație …