Thursday , April 18 2024

Peste 300 de cadre didactice vor susține miercuri  examenul de Definitivat

Fiecare candidat a beneficiat de câte 24 de ore de meditație. Este primul an când au avut loc astfel de meditații, pentru a se evita rezultatele de­zas­truoase din anii trecuți  

Peste 300 de cadre didactice sucevene vor susține săptămâna aceasta, examenul de Definitivare în învățământ. Numărul cadrelor didactice care vor susține în acest an examenul de Definitivat este mai mic decât cel de anul trecut, când 385 de candidați s-au înscris pentru acest examen, la 39 de discipline. Anul acesta numărul candidaților înscriși este de 310, pentru același număr de discipline. Ca și în anii trecuți, cei mai mulți candidați s-au înscris pentru a susține examenul pentru educatori, și anume 58 de candidați, iar 56 s-au înscris pentru a susține exame­nul pentru învățători. Alte 30 de persoane vor susține examenul de definitivat la Educație fizică, 27 la Limba și literatura română, 30 la Engleză, 16 la Matematică. Alți nouă profesori vor să se titulari­zeze la Geo­grafie și Psihopedagogie specială, iar la Istorie numărul dosarelor depuse este șapte. Pentru Transporturi și mai­ștri instructori și Asistență medi­cală generală sunt depuse tot câte șapte dosare, în timp ce la disciplinele Educație muzicală și Alimentație publică s-au înscris câte șase candidați. Cinci preoți profesori vor să se titularizeze în învă­țământ și vor susține examenul de Definitivat. Fiecare candidat a beneficiat de câte 24 de ore de pregătire. Este primul an când au avut loc astfel de meditații, pentru a se evita rezultatele dezastruoase din anii precedenți.

 

Conform calendarului de desfă­șurare a examenului din acest an, până pe data de 1 iunie 2019 au fost efectuate inspecțiile de specialitate fiind completate dosarele și validate datele de înscriere existente în aplicația electronică. Pe lângă cele două inspecții la ore, candidații au trebuit să pregătească un portofoliu perpă din cadrul concursului, proba scrisă, va avea loc pe data de 24 iulie, iar rezultatele acesteia vor fi afișate pe data de 31 iulie, candidații nemulțumiți pu­tând depune contestații. Acestea vor fi soluționate în perioada 1-4 august 2019. Rezultatele finale vor fi afișate pe 5 august, iar în perioada următoare va avea loc transmiterea către Ministerul Educației Naționale a tabelelor nominale cu candidații admiși și validarea re­zultatelor examenului prin ordin al ministrului Educației. (Cristina RUŞTI)

 

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …