Friday , March 29 2024

Peste 30 de cazuri noi de hepatită A înregistrate în judeţ în luna februarie

focar hepatita [800x600]


Aşa cum reiese din datele furnizate de către Direcţia de Sănătate Publică Suceava, de la începutul acestui an s-au înregistrat 89 de cazuri noi de hepatita acută virală de tip A, 32 dintre acestea fiind înregistrate în cursul lunii trecute. Cu toate că la nivel de judeţ, este un trend descrescător al îmbolnăvirilor, în luna ianuarie fiind diagnosticate 57 de cazuri noi, se pare că hepatita continuă să se răspândească în judeţ, apărând pacienţi infectaţi cu acest microb şi în localităţi care nu au fost afectate până acum. In localitatea Cornu Luncii au fost diagnosticate cinci persoane, iar în Volovăţ, unde continuă un focar mai vechi, au mai apărut trei cazuri noi. Se pare că singura zonă neafectată până în prezent de hepatita acută virală de tip A este zona Vatra Dornei.
O creştere pronunţată a numărului de cazuri de îmbolnăvire, la nivelul judeţului, s-a înregistrat începând cu a doua jumătate a anului 2014, astfel încât, dacă în primele şase luni au fost raportate un număr de 17 cazuri,  începând cu luna iulie s-a observat o creştere majoră a  numărului de îmbolnăviri, astfel în trimestrul trei s-au înregistrat 94 de cazuri, iar în prima lună din trimestru patru au fost 139 de cazuri de hepatită acută virală de tip A. La nivel de judeţ, trendul este descrescător, dacă menţionăm că în luna octombrie 2014 au fost diagnosticate 139 de persoane, pentru ca în noiembrie să apară 100 de cazuri noi iar în decembrie, 80 de persoane au contactat această boală. In cursul anului trecut, la nivelul judeţului Suceava s-au înregistrat 450 de cazuri de îmbolnăviri de hepatită acută virală de tip A, majoritatea în rândul copiilor cu vârste cuprinse între cinci şi nouă ani. 85% dintre cazuri sunt din mediul rural şi doar 15% sunt pacienţi din mediul urban. “Direcţia de Sănătate Publică Suceava a mai procurat 500 de doze de vaccin antihepatic A, doze pe care le vom administra acolo unde situaţia o va impune”, ne-a declarat doctorul Cătălina Zorescu, director adjunct în cadrul DSP Suceava. (Cristina RUSTI)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …