Thursday , April 25 2024

Peste 100 de copii au fost diagnosticaţi cu rujeolă de la începutul anului

Vestea bună este că în cursul săptămânii trecute a fost diagnosticat cu această boală un singur copilrujeola

In primele trei luni ale acestui an au fost diagnosticaţi cu rujeolă peste 100 de copii, după cum reiese din datele statistice furnizate de Institutul Naţional de Sănătate Publică. Cifrele nu se pot compara cu cele înregistrate în cursul anului trecut, diferenţele fiind mult prea mari, deoarece în primele trei luni ale anului 2017 nu s-a înregistrat niciun caz de rujeolă, iar pe tot parcursul anului trecut au fost confirmate doar trei cazuri. Din păcate, toţi pacienţii sunt copii nevaccinaţi, cu vârste între şapte luni şi un an şi trei luni, la aceştia adăugându-se şi un băieţel în vârstă de doi ani care a decedat. După cum informează Institutul Naţional de Sănătate Publică, “numărul total de cazuri confirmate cu rujeolă în România raportate până la data de 30.03.2018 este 11.784, din care 45 de decese. Un al 46-lea deces posibil datorat rujeolei se află în curs de confirmare/infirmare în judeţul Constanţa. In săptă­mâ­na 26.03 – 30.03.2018 au fost raportate încă 215 cazuri nou confirmate în 20 de judeţe şi în municipiul Bucureşti”.

Rujeola este o boală respiratorie severă, produsă de un virus, foarte contagioasă şi uneori mortală. Rujeola debutează ca o răceală banală cu febră mare, secreţii nazale, ochi înroşiţi şi erupţie măruntă. Aceasta începe pe pielea feţei şi a capului şi se extinde apoi pe restul corpului.

Campania de vaccinare cu vaccinul ROR se adresează copiilor cu vârste între nouă luni şi nouă ani, care nu s-au îmbolnăvit până acum de rujeolă. In momentul în care copilul ajunge bolnav la medic, vaccinarea nu mai este permisă.

In judeţul Suceava, 12% din nu­mărul total al părinţilor care au copiii înscrişi la medicii de familie au semnat că refuză vaccinarea împotriva rujeolei, iar 30% “au refuzat mascat” imunizarea, după cum reiese din datele statistice ale Direcţiei de Sănătate Publică. Rata de vaccinare împotriva rujeolei, rubeolei şi oreionului a ajuns în cursul anului trecut la un procent de 75,93%, cu aproape 15 procente mai mică decât nivelul recomandat de Organizaţia Mondială a Sănătăţii. (C.R.)

 

Vezi si

Aur sau argint? Suceveanca Lăcrimioara Perijoc s-a calificat în finala Europenelor de Box de la Belgrad

Pugilista suceveană Lăcrimioara Perijoc s-a calificat joi, 25 aprilie, în finala categoriei 54 kg a …