Friday , April 19 2024

Pedepse de câte 20 de ani de închisoare pentru cei doi frați suceveni care au omorât un afacerist spaniol în vârstă de 90 de ani

Frații Ion și Vasile Lupu au fost condamnați la câte 20 de ani de închisoare pentru omor și jaf armat. Aceștia au fost trimiși în judecată pentru că, în luna februarie 2013, împreună cu alte trei persoane au intrat peste un afacerist spaniol în vârstă de 90 de ani, pe care l-au jefuit. In urma acestui atac bătrânul a decedat, iar soția sa a ajuns în stare gravă la spital

ion lupu [800x600]
Ion Lupu

Judecătorii spanioli de la Curtea Provincială din Castellon au dat o primă pronunțare în cazul fraților Lupu, din orașul Dolhasca, cei care l-au jefuit și omorât, în luna februarie 2013, pe afaceristul Vicente Almela din Vall d’Uixo. Astfel, Ion și Vasile Lupu s-au ales fiecare cu câte 20 de ani de închisoare pentru omor și jaf. Alături de aceștia au fost condamnată și menajera familiei Almela, respectiv Cristina Alina Mărgoi la 18 ani de închisoare, precum și iubitul acesteia, Gheorghe Oprea, la 20 de ani de detenție.

Juriul i-a găsit vinovați pe cei patru de moartea lui Vicente Almela, în vârstă de 90 de ani, precum și de jaful dat la locuința acestuia. Anchetatorii au stabilit că menajera Mărgoi a deschis ușa, din interior, complicilor săi, care au fost infromați despre bunurile de valoare deținute de soții Almela. Bătrânul și nevasta sa, de 87 de ani, au fost legați și loviți cu sălbăticie. Vicente Almela a murit asfixiat de banda pe care atacatorii i-au pus-o peste gură și nas. Agresorii i-au pus de asemenea pe față bătrânului, sutienul soțieie sale, care l-a împiedicat de asemenea să respire, provocându-i moartea. Bătrâna a fost și ea bătută, ea ajungând la spital cu contuzii și leziuni la nivelul nasului, a gleznelor și încheieturilor.
Legistul, care a efectuat autopsia victimei, a declarat că bătrânul a fost lovit cu putere, având umărut deplasat în totalitate. Acesta a mai subliniat, de asemenea, că atacatorii au folosit forță excesivă, deși victimele nu au putut să opună rezistență, din cauza vârstei înaintate.

Vasile Lupu [800x600]
Vasile Lupu

După producerea jafului, agresorii au legat-o pe Mărgoi, pentru a simula că și ea ar fi fost victimă a atactului. Indivizii au furat din casa familiei Almela bijuterii și suma de 9.000 de euro, iar înainte de a fugi cu mașini, ei au forțat o fereastră pentru a da impresia că s-a intrat în locuință pe acolo.

Pedepse mult mai mari cerute de procurorii spanioli
Procurorii spanioli au finalizat, în toamna anului trecut, urmărirea penală în cazul omorârii omului de afaceri Vicente Almela stabilind că autorii faptei au fost frații Ion, Vasile și Petru Lupu, din orașul Dolhasca, care au acționat împreună cu Alina Cristina Mărgoi și Gheorghe Oprea. Dacă frații Ion și Vasile Lupu au fost deja arestați, cel de-al treilea frate, Petru Lupu, nu a fost găsit deocamdată de anchetatorii spanioli. La început doar Ion și Vasile au fost acuzați de moartea afaceristului spaniol, însă ulterior procurorii au descoperit că și Petru Lupu a avut legătură cu jaful nereușit comis asupra lui Vicente Almela. Procurorii spanioli au cerut pentru cei cinci români acuzați de uciderea afaceristului spanioli pedepse cu închisoare de 108 ani.
In primăvara anului trecut, Vasile Lupu, de 37 de ani, din Dolhasca, a fost arestat în Marea Britanie după ce a fost trecut pe lista Most Wanted a infractorilor din Spania. In martie 2014, polițiștii britanici au primit un pont cum că Lupu s-ar aflat la o adresă din Bedfordshire, astfel că au făcut o percheziție la această adresă reușind să-l captureze pe Vasile Lupu. Suceveanul a fost extrădat înapoi în Spania, unde este acuzat de uciderea lui Vicente Almela, ca urmare a unui jaf armat dat acasă la acesta.
Purtătorul de cuvânt al National Crime Agency din Marea Britanie a confirmat arestarea sa, dar nu a dat alte detalii. In prezent Lupu este încarcerat într-o închisoare de maximă siguranță din Madrid. Fratele său, Ion Lupu, de 33 de ani, din Dolhasca, este de asemenea aflat într-o închisoare din Spania, după ce a fost extrădat din România pentru că ar fi fost și el părtaș la omorârea lui Vicente Almela. Pensionarul a fost găsit mort alături de soția sa care era rănită în casa lor din satul Vall d’Uixo de lângă Castellon – Spania. Anchetatorii presupun că acesta a murit în urma unui atac de cord după ce a fost legat de o bandă de hoți înarmați. Menajera bătrânilor și iubitul acesteia au fost arestați la puțin timp după comiterea faptei. Polițiștii îi anchetează pe cei doi că i-au angajat pe frații Lupu să comită jaful asupra familiei Almela.
Oscar Clavell, primarul din Vall d’Uixo, a declarat că Vicente Alemla a murit “de angoasă sau de frică” și a declarat trei zile de doliu după ce a participat la funeraliile acestuia. Garda Civilă din Spania l-a numit pe Vasile Lupu, la sfârșitul lunii martie 2015, unul dintre cei mai periculoși infractori. In ziarele spaniole era descris ca un criminal plătit, el fiind acuzat de omucidere, sechestrare, jaf cu violenț și de moartea pesionarului Vicente Alemela.
Fratele lui Vasile Lupu a fost  extrădat în Spania la sfârșitul lunii ianuarie 2014
Curtea de Apel Suceava a dispus, la sfârșitul lunii ianuarie 2014, arestarea preventivă pentru 14 zile a lui Ion Lupu, de 32 de ani, din Dolhasca, pe numele căruia Prima Instanță și Curtea Magistraților din Nules (Catellon), a emis la data de 18 octombrie 2013 un mandat european de arestare, fiind acuzat de furt prin violență dintr-o casă locuită, lipsire de libertate în mod ilegal și omucidere. Lupu a fost prins de polițiștii Serviciului Investigații Criminale din cadrul IPJ Suceava care au fost sprijiniți de Poliția orașului Dolhasca, suspectul fiind găsit la data de 21 ianuarie 2014, în jurul orei 10.30, în Dolhasca. Acesta a fost reținut pentru 24 de ore, iar Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat Curții de Apel Suceava propunerea de luare a măsurii arestării inculpatului Ion Lupu, pe baza mandatului european emis de către autoritățile judiciare din Spania, respectiv Prima Instanță și Curtea Magistraților din Nules (Castellon), în vederea predării către autoritățile judiciare spaniole. Ion Lupu a spus în fața magistraților suceveni că este de acord să fie extrădat în Spania deoarece nu este vinovat, el vrând să se clarifice dacă a avut vreo implicare în faptele de care este acuzat.
In semnalarea Biroului SIRENE Național s-a reținut că “la primele ore ale dimineții de 23/24 februarie 2013, persoana căutată, împreună cu alte persoane, a intrat într-o casă locuită din Vall d’Uixo (Castellon), timp în care cei doi proprietari foarte vârstnici ai imobilului dormeau. Persoanele acuzate le-au legat mâinile bătrânilor și i-au bătut, unul dintre aceștia fiind ucis ca urmare a acestui fapt. După ce au scotocit prin casă, au luat diferite bunuri din seifuri, părăsind în grabă locul infracțiunii”.
Victima lui Ion Lupu a fost Vicente Almela, în vârstă de 90 de ani, un cunoscut om de afaceri din Vall d’Uixo (Castellon). In noaptea de 23 spre 24 februarie 2013, în jurul orei 02.00, un vecin de-al bătrânului a altertat Garda Civilă spunând că a auzit țipete în locuința acestuia. Când ofițerii au intrat în casă, Vicente Almela zăcea mort pe podea. Soția sa, în vârstă de 87 de ani, a fost dusă la spitalul La Pana de Villareal, după ce a suferit mai multe leziuni. Garda Civilă a deschis o anchetă pentru a clarifica acest jaf. Aceștia au stabilit că hoții au intrat peste ei în casă în timp ce dormeau, i-au legat și bătut, iar în urma loviturilor primite, Vicente Almela a făcut un infarct miocardic și a decedat. (Dănuț ZUZEAC)

Vezi si

Adăpost de animale incendiat intenționat la Marginea (FOTO, VIDEO)

Pompierii militari ai Detașamentului Rădăuți, împreună cu lucrătorii Serviciilor voluntare pentru situații de urgență Marginea …