Thursday , March 28 2024

Patru primari care plecaseră din PSD la alte formaţiuni au revenit în partid

psd

Toate cele patru localităţi cu primari care revin la PSD sunt incluse în colegiul senatorial 3 – zona Fălticenilor, cu excepţia uneia, care a rezultat din desprinderea de o altă comună . Toate aceste comune cu primarii reveniţi la PSD au o populaţie numeroasă

Patru primari de la unele localităţi sucevene care plecaseră de la PSD înainte de alegerile locale din 2012 pentru a putea candida din partea altor partide au venit, la aproape doi ani şi jumătate, din nou la partidul pe care l-au părăsit, în preajma campaniei electorale pentru alegerile prezidenţiale. Acest lucru a fost facilitat prin prevederile unei recente ordonanţe de urgenţă care a suspendat, pe o perioadă de 45 de zile, prevederea conform căreia aleşii locali sau judeţeni care pleacă la alte partide îşi pierd mandatul. Prin urmare, aceşti primari care au revenit la PSD nu îşi vor pierde mandatul.
„Având în vedere Ordonanţa de Urgenţă OUG 55/2014 pentru reglementarea unor măsuri privind administraţia publică locală, publicată în Monitorul Oficial nr. 646/02.09.2014, şi-au exprimat opţiunea cu privire la partidul politic din care doresc să facă parte, primarul oraşului Dolhasca, doamna Maria Cojocariu, primarul comunei Berchişeşti, doamna Violeta Zenovia Tăran, primarul comunei Cornu Luncii, domnul Gheorghe Fron şi primarul comunei Mălini, domnul Petru Nistor, prin semnarea unei adeziuni la Partidul Social Democrat”, se arată într-un comunicat al PSD Suceava.
Menţionăm că Maria Cojocariu este la al patrulea mandat de primar al oraşului Dolhasca, însă la finalul celui de-al treilea mandat a anunţat că trece la PDL, partid pentru care a şi candidat şi a ieşit primar. Totuşi, după cu câştigarea de către USL a conducerii Consiliului Judeţean Suceava, Maria Cojocariu a dat semne destul de clare că vrea să revină la PSD, date fiind şi rezultatele la alegerile parlamentare de la finele lui 2012 şi de la cele europarlamentare din mai 2014.
La fel ca şi Maria Cojocariu, Violeta Zenovia Tăran este primar din 2000, încă de când Berchişeşti şi Drăgoieşti alcătuiau împreună cu alte sate din jur o singură comună, nu două. A candidat apoi cu succes la toate alegerile pentru funcţia de primar al comunei Berchişeşti. Iniţial, în 2000, voia să candideze independent, apoi a optat pentru o candidatură din partea PD-ului, partid pe care l-a părăsit la nici doi ani pentru PSD, într-o vreme când racolarea se făcea fără perdea. In 2012 a mers la alegeri alături de PDL, după ce în mandatul 2008 – 2012, la fel ca şi Maria Cojocariu, a cochetat cu PDL. Ca şi Maria Cojocariu, după ce USL a luat conducerea Consiliului Judeţean Suceava, Violeta Zenovia Tăran a reluat bine colaborarea cu PSD-ul, dovadă fiind rezultatele de la alegerile pentru legislativul naţional şi apoi cel european.
Gheorghe Fron este un om influent în localitatea Cornu Luncii, cu legături în zona politicului şi a administraţiei şi cu o experienţă pe măsură. Nu a câştigat alegerile din 2008 la funcţia de primar al comunei, candidând pentru PSD deşi a fost curtat şi de alte partide. A rămas apoi la conducerea centrului de reabilitare de la Sasca Mică şi a cochetat ani în şir cu PDL-ul, pentru care la un moment dat trebuia să candideze, fie pentru un fotoliu de primar, fie pe un loc eligibil de pe lista PDL la Consiliul Judeţean. Optează în 2012 pentru o candidatură din partea USL, dar nu vine pe filiera PSD, ci pe cea de la PNL. La alegerile europarlamentare, liberalii nu au obţinut în comuna Cornu Luncii nişte rezultate de care să fie mândri.
Petru Nistor este, de asemenea, un primar cu state vechi la PSD, dar care din 2008 şi mai cu seamă din 2009 a început să colaboreze cu PDL, declarându-şi „simpatia” pentru Traian Băsescu, aflat la a doua candidatură pentru funcţia de preşedinte al României. A continuat să „simpatizeze” cu PDL cam tot mandatul, cel puţin în mod oficial, pentru ca în primăvara lui 2012 să anunţe că va candida din partea PDL pentru un nou mandat de primar al comunei Mălini, obţinând cu un scor zdrobitor funcţia dorită. Din vara lui 2012, odată cu câştigarea de către USL a preşedinţiei Consiliului Judeţean, a avut o abordare similară cu a Mariei Cojocariu şi a Violetei Zenovia Tăran în ce priveşte colaborarea cu PSD-ul.
Menţionăm că mai sunt şi alţi primari care, în primăvara lui 2012, au anunţat că nu mai candidează din partea PSD pentru că trec la PDL, dar care nu şi-au anunţat, cel puţin până acum, revenirea la PSD. (Dan PRICOPE)

Vezi si

 Bărbat din Dornișoara, amendat cu 5.000 de lei pentru că a fost prins transportând fără acte lemn de foc de  1.300 de lei

Miercuri, la ora 18:00, lucrătorii de poliție din cadrul SPR 15 Vatra Dornei, împreună cu …