Thursday , March 28 2024

Patru contrabandiști din zona Brodina au fost arestați. La începutul lunii, unul dintre ei a lovit cu Jaguarul un polițist de frontieră

Patru contrabandiști au fost arestați preventiv în urma perchezițiilor de săptă­mâna trecută care au vizat inclusiv Poliția de Frontieră Brodina. Printre inculpați se numără și individul care în urmă cu trei săptămâni a dat cu mașina peste un polițist de frontieră care încerca să-l oprească, a fugit și apoi a încercat să-și incendieze Jaguarul în care au fost descoperite doar 24 de pachete cu țigări  arestati-min

Curtea de Apel Suceava a admis pro­punerea de arestare preventivă formulată de DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava cu privire la inculpații Gheorghe Polec, Tiberiu Olexiuc, George – Mihai Balan și Iosif Mironescu pentru săvârșirea infracțiunilor de contrabandă și constituire a unui grup infracțional organizat.

Amintim că la data de 23 iulie 2018, polițiștii specializați în investigarea cri­mi­nalității economice din Suceava au făcut 38 de percheziții, 37 în județul Su­ceava și una în București, la domiciliile unor persoane bănuite de contrabandă cu țigări de proveniență extracomunitară

Perchezițiile au vizat atât persoane implicate în contrabanda cu țigări, cât și trei polițiști de frontieră care au sprijinit activitatea grupării infracționale, una dintre percheziții fiind făcută la sediul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina.

În urma perchezițiilor au fost ridicate, în vederea continuării cercetărilor, aproa­pe 13.400 de pachete cu țigări de contrabandă, 19 autoturisme, 63.660 de lei, pes­te 10.000 de euro, peste 200 de telefoa­ne mobile și cartele SIM utilizate în activitatea infracțională. Valoarea totală a bunurilor ridicate de polițiști este de peste 683.000 de lei.

În baza mandatelor de aducere emise, 11 suspecți au fost duși la sediul DIICOT Suceava pentru audieri. Ovidiu – Alexandru Cazac, de 22 de ani, din orașul Milișăuți, Petru C., de 16 ani, din comuna Ulma, Iosif Mironescu, de 31 de ani, din orașul Vicovu de Sus, Cornel Olexiuc, de 23 de ani, din comuna Ulma, Tiberiu Olexiuc, de 25 de ani,din comuna Ulma, Romeo Pascal, de 20 de ani, din comuna Ulma, Gheorghe Polec, de 33 de ani, din comuna Ulma, Traian Torac, de 40 de ani, din comuna Ulma, Vasile Breabăn, de 21 de ani, din orașul Vicovu de Sus și Gheorghe Costil, de 30 de ani, din comuna Ulma au fost reținuți pentru 24 de ore, iar ulterior au fost prezentați instanței de judecată cu ­propu­nere de arestare preventivă. Magistrații au stabilit că pot fi cercetați în stare de libertate, sub control judiciar.

Cercetările sunt continuate de polițiști din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalității Economice Suceava sub coordonarea procurorilor din cadrul DIICOT – Serviciul Teritorial Suceava, în vederea documentării întregii activități infracționale, identificării și tragerii la răspundere penală a tuturor participan­ților.

George – Mihai Balan a lovit cu mașina un polițist de frontieră

La data de 6 iulie 2018, la ora 19.52, polițiștii din Vicovu de Sus au fost anunțați prin 112 despre  faptul că pe ra­za satului Sadău, comuna Brodina a avut loc un accident rutier soldat cu rănirea unui polițist de frontieră, iar șoferul vinovat a părăsit locul producerii acestuia.jaguar-min

A fost constituită o echipă operativă formată din polițiști specializați din ca­drul Serviciului Investigații Criminale și Serviciului Criminalistic din cadrul IPJ Suceava, polițiști din cadrul Biroului Investigații Criminale și Formațiunea Rutieră Rădăuți, polițiști din cadrul Poliției orașului Vicovu de Sus și un tehnician criminalist din cadrul Poliției Municipiului Rădăuți, care s-a deplasat la fața locului.

Aceștia au stabilit că în seara de 6 iulie 2018, în jurul orei 19.45, în timp ce se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pe raza satului Sadău, comuna Bro­di­na, agentul șef adjunct Andrei Va­sile Țibulea, de 32 de ani, din comuna Dărmănești și agentul principal Adrian Floriștean, ambii din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Brodina, au făcut semn de oprire unui autoturism suspect, marca Jaguar, înmatriculat în Marea Britanie, care se deplasa dinspre direcția comunei Ulma către comuna Straja. Şoferul mașinii a ignorat semnalele făcute de polițiștii de frontieră și a întors autovehiculul înspre direcția comunei Ulma. După efectuarea virajului de întoarcere, individul de la volan l-a surprins și accidentat pe agentul șef adjunct Andrei Vasile Țibulea. Şoferul autoturismului Jaguar S-Type a fost recunoscut de către cei doi polițiști de frontieră ca fiind George Mihai Balan, de 23 de ani, din comuna Straja. De asemenea, polițiștii de frontieră au observat că în interiorul mașinii se mai afla un pasager, în persoana lui Ionuț Romeo Pascal, din comuna Ulma.

După ce a fost acroșat, agentul șef adjunct Andrei Vasile Țibulea a pornit îm­preună cu agentul principal Adrian Floriștean în urmărirea mașinii cu autospeciala din dotare, aceasta fiind găsită pe drumul forestier „Tinosu” de pe raza satului Nisipitu, comuna Ulma. La sosirea polițiștilor de frontieră autoturismul Jaguar S-Type era incendiat, focul fiind stins de primii polițiști de frontieră sosiți la fața locului.

In interiorul portbagajului mașinii se aflau 24 de pachete de proveniență extracomunitară marca „Marble” ce au fost ridicate în vederea continuării cercetă­rilor.

Agentul șef adjunct Andrei Vasile Țibulea a fost transportat de un echipaj SMURD la Spitalul Municipal Rădăuți, unde a fost diagnosticat cu „contuzie gambă stânga și hematom gambă stânga”, având nevoie de 7 – 10 zile de îngrijiri medicale, după care a fost transferat la Spitalul Județean Suceava pentru investigații medicale amănunțite.

In urma verificărilor făcute de po­li­țiști, George – Mihai Balan a fost găsit și transportat la Spitalul Municipal Rădăuți în vederea recoltării de probe biologice de sânge. Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, rezultatul fiind negativ.

In acest caz a fost întocmit un dosar penal pentru infracțiunile de „vătămare corporală din culpă” și „părăsirea locului accidentului ori modificarea sau șter­gerea urmelor acestora”. De asemenea, polițiștii din cadrul SPF Brodina fac cer­cetări cu privire la săvârșirea infracțiunii de „contrabandă”, iar materialul de verificare a fost înaintat către Parchetul de pe lângă Judecătoria Rădăuți pentru a se pronunța cu privire la continuarea cerce­tărilor și sub aspectul săvârșirii infrac­țiunii de ultraj. George – Mihai Balan a fost reținut pentru 24 de ore și introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al IPJ Suceava. Ulterior, el a fost prezentat în fața magistraților de la Judecătoria Rădăuți, care au dispus arestarea sa preventivă pentru 30 de zile. (D.Z.)

 

Vezi si

Un bărbat de 28 de ani și tatăl său au terorizat luni în șir o familie din Vama pentru o bucată de pământ. Tânărul a fost reținut

Polițiștii din Vama au în lucru un dosar dosarul penal privind comiterea infracțiunilor de tulburare …