Friday , March 29 2024

Patru accidente rutiere şi şapte răniţi într-o singură zi, în judeţul Suceava

politie accident2

Din fericire, în urma evenimentelor rutiere înregistrate la Stulpicani, Broşteni, Poiana Stampei şi Suceava, victimele au suferit leziuni minore ce vor avea nevoie de maxim 10 zile de îngrijiri medicale

Ziua de duminică, 4 august 2013, a fost una cu ghinion pentru participanţii la trafic din judeţul Suceava. La ora 13.35, pe DJ 176, pe raza comunei Vatra Moldoviţei, Nicolae Salea, de 36 de ani, din comuna Stulpicani, în timp ce conducea autoturismul Dacia Logan, din cauza neatenţiei, a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu automobilul Dacia Logan condus de Nicolae Tufă, de 33 de ani, din localitate. In urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a minorului Andrei T., în vârstă de şase ani, care era pe bancheta din spate a autoturismului condus de Nicolae Tufă, fără a purta centura de siguranţă. Soferul Nicolae Salea a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care i-au fost recoltate probe biologice de sânge.
La ora 17.10, pe DN 17 B, pe raza oraşului Broşteni, Remus A., de 45 de ani, din localitate, in timp ce conducea autoturismul, având intenţia de a vira de pe DN 17 B pe strada Ion Creangă, a depăşit axul şoselei, moment în care a fost acroşat de către motocicleta condusă din sens opus de către Daniel G., de 25 de ani, localnic. În urma coliziunii a rezultat rănirea uşoară a motociclistului, ce va avea nevoie de 5 – 10 zile de îngrijiri medicale. Conducătorul auto purta centura de siguranţă în momentul producerii accidentului, iar motociclistul avea cască de protecţie. Ambii au fost testaţi cu etilotestul, în cazul lui Daniel G., rezultatul fiind de 0,28 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care le-au fost prelevate probe biologice.
In aceeaşi dată de 4 august, la ora 18.46, pe DN 17, în interiorul comunei Poiana Stampei, Petrică Dornescu, de 24 de ani, din comuna Sadova, se afla la volanul unui autoturism Fiat Punto, însă pe fondul vitezei excesive, într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, a pierdut controlul direcţiei de deplasare şi a intrat pe contrasens izbind frontal automobilul Ford Focus condus de Oleg Zanea, de 37 de ani. În urma accidentului a rezultat rănirea uşoară a Mariei R., de 37 de ani, din municipiul Cluj Napoca, pasageră în maşina condusă de Petrică Dornescu şi a Violetei Z., de 37 de ani şi a lui L.Z., de 13 ani, pasagere în vehiculul condus de Oleg Zanea. Cei doi şoferi au fost testaţi cu aparatul etilotest rezultatul fiind negativ, după care li s-au recoltat şi probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Tot duminică, la ora 20.20, Vasile T., de 21 de ani, din municipiul Suceava, în timp ce conducea autoturismul pe strada Ana Ipătescu din direcţia Areni spre Centru, pe raza municipiului Suceava, s-a încadrat pe banda de preselecţie la dreapta spre Ipoteşti, după care intrând în intersecţie a schimbat direcţia de mers spre centru fără a se asigura că pe strada Mitropoliei circula automobilul condus de Marinela G., de 21 de ani, din localitate, în direcţia sat Ipoteşti, fapt ce a dus la coliziunea între cele două maşini. Din impact a rezultat vătămarea corporală uşoară a şoferiţei Marinela G., a lui Mirabela M., de 29 de ani, din localitate, pasageră pe bancheta dreapta faţă în autovehiculul condus de Marinela G. şi a lui Vasile T., care necesită 1 – 2 zile de îngrijiri medicale. Ambii conducători auto au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative după care le-au fost recoltate probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. (C.Z.)

Vezi si

ADU și-a lansat candidații la Primăria Suceava și la Consiliul Județean

Candidații Alianței Dreapta Unită (ADU) la funcția de primar al municipiului Suceava și la cea …