Friday , April 19 2024

Patroana unei crâşme din Vatra Moldoviţei, trimisă în judecată pentru că a păgubit statul cu un milion de lei cu un aparat de pacanele

Liliana Larisa Niga, administratotul unei societăţi comerciale din Vatra Moldoviţei, a fost trimisă în judecată pentru ca a folosit ilegal un aparat de păcănele, producând statului o pagubă de 1.081.895 de lei

pacanele_tn

Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Câmpulung Moldovenesc au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpatei Liliana Larisa Niga, din comuna Vatra Moldoviţei, pentru săvârşirea infracţiunii de desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc. Aceasta este acuzată că, în calitate de administrator al SC R.N. SRL Vatra Moldoviţei, a deţinut în incinta spaţiului comercial pe care îl administra, situat localitatea de domiciliu, un mijloc de joc de tip slot – machine dotat cu acceptoare de bancnote, care la momentul constatării săvârşirii infracţiunii era funcţional şi conectat la sursa de curent, şi a desfăşurat fără licenţă sau autorizaţie activităţi din domeniul jocurilor de noroc.

În acest caz a fost stabilit un prejudiciu în valoare totală de 1.081.895 de lei reprezentând prejudiciul total adus bugetului general consolidat al statului, sumă ce se compune din contravaloarea taxei anuale aferentă licenţei de organizare a jocurilor de noroc tip slot-machine, cuantumul taxelor anuale de autorizare aferente exploatării numărului minim obligatoriu de jocuri (75 mijloace de joc) şi taxele anuale speciale de viciu pentru jocurile de noroc caracteristice slot-machine, pentru un număr minim de 75 mijloace de joc), taxe nedeclarate şi neachitate. (D.Z.)

 

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …