Saturday , April 20 2024

Participanții la bursa locurilor de muncă vor avea de ales din peste 300 de locuri de muncă

Cifra locurilor de muncă vacante nu a fost încă definitivată, iar oferta ce va fi disponibilă vineri, la Iulius Mall se anunță a fi foarte variată

bursa locurilor de munca

 Bursa locurilor de muncă pentru absolvenți oferă și în acest an posibilitatea angajatorilor suceveni să angajeze tineri absolvenți din promoția anului 2017 și nu numai, AJOFM Suceava invitând vineri, 20 octombrie 2017, la Iulius Mall Suceava, parter, zona liftului panoramic, începând cu ora 10, candidați cu diverse calificări și experiențe profesionale diferite.

Evenimentul are loc simultan și în localitățile Fălticeni, Rădăuți și Câmpulung Moldovenesc, la sediile Punctelor de lucru din localitățile Fălticeni și Câmpulung, precum și la casa Germană din Rădăuți.

“Din cifrele pe care le deținem până în prezent, bursa a înregistrat un număr de 349 de locuri vacante la nivelul județului, din care: 111  posturi sunt scoase la concurs în Suceava, 52 la Fălticeni, 125 la Rădăuți și 61 la Câmpulung Moldovenesc. Vor fi prezenți peste 70 de angajatori, 17 confirmând deja prezența la bursa din Suceava, 16 la bursa din Fălticeni, 18 la bursa din Rădăuți și 20 la bursa din Câmpulung Moldovenesc. La nivelul acestei etape de monitorizare a bursei, sectoarele de activitate care au oferit cele mai multe locuri vacante sunt construcțiile, comerțul, prelucrarea lemnului, industria alimentară și fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, iar printre domeniile nou apărute în acest cadru de mediere  menționăm intermedieri financiare, cercetare- dezvoltare și activități de management și consultanță. Meseriile cele mai solicitate, până în prezent, la nivelul județului sunt cele specifice construcțiilor (sudor, electrician, instalator, lăcătuș mecanic, etc.), comerțului (lucrător comercial, vânzător, decorator vitrine), prelucrării lemnului (ope­rator prelucrare lemn, tâmplar, muncitor necalificat, etc.) și fabricării îmbrăcămintei (confecționer), iar un număr important de posturi vacante se adresează persoanelor cu  calificări specifice domeniilor, hotelier, turism și industrie alimentară (ospatar, bucatar, brutar, patiser, lucrător bucătărie,etc.). Printre cele mai căutate specializări cu studii superioare sunt programatorii IT, agenții de servicii cunoscători de limbi străine,  inginerii și economiștii, la nivelul județului oferta pentru nivelul superior de studii ajungând la 32 de posturi, până în prezent. Candidații pentru locurile vacante oferite la bursă vor primi suport și orientare pentru a se prezenta la interviu, precum și inițiere în instrumente și tehnici aplicate de căutare a unui loc de muncă”, a declarat ieri purtătorul de cuvânt al AJOFM Suceava.

Alături de oferte de locuri vacante pe plan local, persoanele interesate vor putea consulta și solicita consiliere pentru a ocupa locuri vacante în străinătate, mediate prin rețeaua EURES a serviciilor publice din Europa, iar oferta angajatorilor europeni este diversificată atât pe niveluri de studii si calificări, cât și  ca domenii de activitate. Reamintim că Bursa este deschisă pentru toate persoanele interesate de un loc de muncă, indiferent de nivelul de educație și anul absolvirii studiilor. (A.I.)

Vezi si

21 de elevi de la ”Hurmuzachi”, calificați la etapele naționale ale olimpiadelor școlare, de la aproape toate disciplinele din planurile-cadru

”Lotul olimpicilor naționali de la CNEH cuprinde, astfel, 21 de elevi calificați la 13 discipline …