Friday , March 29 2024

Parastas la 80 de ani de la Masacrul de la Lunca Prutului

Duminică, 7 februarie, a avut loc parastasul în cimitirul din comuna Mahala pentru românii uciși de grănicerii sovietici în 1941, când se îndreptau spre frontiera cu România. Parastasul a fost oficiat de un sobor de preoți, în prezența consătenilor, reprezentanților Primăriei, Consulatului General al României la Cernăuți, Societății panucrainene „Golgota”, precum și a mediilor de expresie românească din regiune, după cum precizează publicația cernăuțeană Libertatea cuvântului.

Slujbă la mormintele celor 107 români găsiți în una din gropile comune de la Lunca și duși în 1942 în cimitirul comunei Mahala

A luat cuvânt și Petru Grior – primul președinte al Societății „Golgota”, actualmente directorul Centrului de Cercetări Istorice și Culturale din Cernăuți – autor al lucrării „Golgota Neamului Românesc”. El a explicat, între altele, că au fost două încercări de a trece frontiera în România – în ianuarie și februarie 1941. Despre nereușita și tragedia primului grup de oameni (27 spre 28 ianuarie) s-a aflat, însă aceasta nu i-a oprit pe sătenii – majoritatea lor din Mahala – hotărâți să treacă peste sârma ghimpată și să scape de regimul totalitar.

Fapta creștină de a-i pomeni în data de 7 februarie (cel de-al doilea masacru de la Lunca având loc în noaptea de 6 spre 7 februarie 1941) și de a aprinde lumânări la mormintele lor va fi continuată la 14 februarie, în Lunca Prutului, la crucea ridicată de Primăria satului Mahala în locul tragediei. (D.P.)

Vezi si

Puștan de 12 ani, filmat conducând un BMW prin Verești (VIDEO)

Miercuri dimineață, pe rețeaua  Facebook, pe pagina ”Suceava Fail”, a fost postată o înregistrare video …