Wednesday , April 24 2024

„Pădurea de Mâine” – un milion de puieți urmează să fie plantați pe terenuri forestiere cu dificultăți de regenerare

Un proiect multianual dezvoltat de Asociația Administratorilor de Păduri și Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul Holzindustrie Schweighofer care presupune 7 ani de plantări și lucrări de îngrijire (2017 -2024), un milion de puieți de plantat și  investiții de peste un milion de euro. Prima operațiune de reîmpădurire are loc în noiembrie 2017 . „Pădurea de mâine” este o inițiativă deschisă proprietarilor privați de păduri, administrației locale și publicului larg

 Padurea de Maine 01

Asociația Administratorilor de Păduri (AAP) și Universitatea „Stefan cel Mare” din Suceava, cu sprijinul Holzindustrie Schweighofer, vor ajuta proprietarii privați și administrațiile locale să regenereze suprafețe de pădure degradate din România, în următorii 7 ani. Proiectul „Pădurea de Mâine” va avea un puternic impact pozitiv asupra comunităților locale, implicându-le activ și contribuind în mod substanțial la conservarea resurselor forestiere, la prevenirea eroziunii, alunecărilor de teren și inundațiilor din zonele reîmpădurite, informeaz un comunicat al inițiatorilor acestei acțiuni.

Proiectul răspunde unei nevoi urgente de reîmpădurire a suprafețelor de fond forestier aflate în proprietate privată sau a administrațiilor locale. Pădurile au fost retrocedate în mai multe etape, iar diferite situații au dus, în unele cazuri, la degradarea acestora. Există subvenții pentru împădurirea terenurilor cu destinație agricolă, dar nu și mecanisme financiare care să susțină acțiunile de reîmpădurire.

AAP va gestiona lucrările de plantare și de îngrijire, iar Universitatea din Suceava va sprijini procesul de selecție și eșalonare a lucrărilor de regenerare folosind o metodologie științifică. Holzindustrie Schweighofer va contribui cu managementul proiectului, finanțarea, voluntari pentru acțiuni, relaționarea cu comunitățile și o componentă educațională a proiectului.

Campania de reîmpădurire este deschisă oricărui proprietar privat de pădure și oricărei administrații locale. Propunerile de suprafețe de plantare pot fi transmise prin www.padureademaine.ro, o platformă online în care potențialii solicitanți și orice parte interesată pot găsi informații despre proiect, metodologia și progresul acestuia.

„În pădurile administrate de ocoale silvice private se derulează anual lucrări de regenerare artificială pe suprafețe ce însumează circa patru mii de hectare. Lansăm proiectul Pădurea de Mâine pentru a ne adresa situațiilor speciale întâmpinate în activitatea noastră, în care proprietarii nu au, din diverse cauze, capacitatea să realizeze lucrările de refacere a pădurilor deținute”, decvlară Dorel Fechete, Director ­E­xecutiv al AAP.

„Cred că dacă dorim să schimbăm ceva și stă în puterea noastră, nu doar că ar trebui să o facem, ci suntem obligați să o facem. Asta înseamnă responsabilitate și de undeva trebuie să pornim. și ce început poate fi mai bun decât plantarea unor puieți, noi vieți ce vor forma viitoarele păduri. Este datoria noastră față de pădurea de azi și generația de mâine”, spune Ciprian Palaghianu, director de proiect din partea Universității „ștefan cel Mare” din Suceava, Facultatea de Silvicultură.

Ionuț Apostol, managerul de proiect din partea Holzindustrie Schweighofer România, a declarat că „Trebuie să plantăm acum, astfel încât generațiile viitoare să aibă beneficiile ecologice, sociale și economice ale acestor păduri ce vor avea nevoie de zeci de ani să ajungă la maturitate. Pădurea de Mâine va fi implementat în toate regiunile României iar plantarea va urmări restabilirea tipului natural de vegetație forestieră în zonele selectate”.

De asemenea, Dan Bănacu, directorul general al Holzindustrie Schweighofer România, a spus că „Ne-am angajat să sprijinim o silvicultură sustenabilă în România și, prin urmare, susținem în mod activ Pădurea de Mâine, proiect care va face ca multe suprafețe degradate să devină din nou păduri”.

Plantările vor avea loc anual, în fiecare primăvară și/sau toamnă, în funcție de locații, specii și condițiile meteorologice, iar lucrările de îngrijire vor continua timp de mai mulți ani după plantare în toate locațiile selectate.

AAP este o organizație non-guvernamentală, apolitică, non-profit, asociația profesională a admi­nistratorilor de păduri. Asociația a fost înființată în anul 2004 și are statut de utilitate publică din anul 2015. Membrii asociației sunt 104 ocoale silvice private. Ocoalele din asociație administrează 1,5 ­mi­lioane hectare de fond forestier, din proprietatea unităților administrativ teritoriale (64%), persoanelor juridice (30%) și fizice (6%).

Vezi si

Grav accident pe E85, la Pătrăuți. Două persoane au fost rănite

Marți seara, în jurul orei 21.00, pe E 85, în localitatea Pătrăuți, a avut loc …