O tânără de 17 ani din Constanța, venită la Suceava să se prostitueze, găsită moartă în baia unui apartament

22/04/19 ora:5:01am

Fata avea doar 17 ani și venise la Suceava acum vreo două săptămâni. Impreună cu alte două fete din județul Constanța, închiriase un apartament vizavi de Metro și se pare că practicau prostituția, anunțuri în care își ofereau „serviciile” fiind postate pe mai multe site-uri de acest gen. In urma autopsiei s-a constatat că moartea fetei s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute cu edem pulmonar, instalată pe fondul unei bronho-pneumonii, urmând a se face examene toxicologice și pentru stabilirea alcoolemiei 

Vineri dimineața, la ora 01.58, o tânără a sesizat prin 112 faptul că în jurul orei 01.50, a găsit-o pe P. Gabriela decedată în cada din apartamentul unde locuiește cu chirie, respectiv municipiul Suceava, B-dul 1 Decembrie 1918.

În urma deplasării la fața locului, în baia imobilului menționat, pe pardoseală, a fost identificat cadavrul numitei P. Gabriela, în poziția întins pe spate. Cercetările au fost preluate de polițiști din cadrul SIC, iar în urma activităților desfășurate s-a stabilit că persoana decedată se numește P. Vasilica-Gabriela, de 17 ani, din comuna Albești, județul Constanța. De pe data de 08.04.2019 aceasta locuia în chirie în apartamentul în care a fost găsită. La aceeași  adresă, locuiau alte două persoane de sex feminin din Mangalia (S. Larisa și D. Maria).

Cele două le-au declarat polițiștilor că în seara de 18.04.2019, întrucât P. Gabriela nu le-a mai răspuns la telefon, s-au deplasat la apartament, găsind-o decedată în baia locuinței, motiv pentru care au apelat 112.

Cercetarea la fața locului nu a pus în evidență mijloace materiale de probă care să conducă spre ipoteza ca moartea acesteia să fi survenit ca urmare a unei infracțiuni.

În urma efectuării autopsiei medico-legale, s-a concluzionat preliminar faptul că moartea minorei Paraschiv Gabriela a fost neviolentă, s-a datorat insuficienței cardio-respiratorii acute cu edem pulmonar, instalată pe fondul unei bronho-pneumonii; urmează a fi efectuate examene toxicologice și pentru stabilirea alcoolemiei. Cercetările sunt continuate sub aspectul comiterii infracțiunii de „ucidere din culpă”.

Conform mai multor surse, tanara respectivă, alături de alte două fete găsite în apartament la momentul venirii polițiștilor, închiriaseră apartamentul de vizavi de Metro pentru a practica prostituția, anunțuri în care își ofereau „serviciile” fiind postate pe mai multe site-uri de acest gen.

Trebuie spus că tânăra a fost dată dispărută de părinții ei anul trecut de mai multe ori, ea fugind de acasă diverse perioade de timp. In notele  publice prin care Poliția anunța, în mai și în august anul trecut, dispariția, ea era descrisă astfel: V.-GABRIELA P., în vârstă de 16 ani, din localitatea Albești, județul Constanța. Înălțime 1.65 m, greutate 50 kg, ten deschis, păr lung, blond, față prelungă, ochi verzi, prezintă un tatuaj pe antebraț cu numele „Roxana”. (O.S.)