Friday , April 19 2024

O femeie din Dolhasca a vrut să-şi ia viaţa pentru că soţul o înşeală

Femeia, mamă a trei copii, a înghiţit un pumn de medicamente. Ea a fost găsită în stare de inconştienţă de o vecinăambulanta

O femeie în vârstă de 39 de ani din Dolhasca a ajuns în stare gravă la unitatea spita­licească suceveană după ce a înghiţit un pumn de medicamente. Se pare că femeia nu a mai ţinut cont de faptul că are trei copii de crescut şi în momentul în care a aflat că soţul său o înşeală, a încercat să-şi încheie socotelile cu viaţa. Aşa se face că marţi după-amiază, după o ceartă cu soţul său, în urma căreia bărbatul i-a recunoscut că are pe altcineva şi vrea să divorţeze, femeia a înghiţit medicamentele pe care le avea prin casă. A fost găsită de o ve­cină care auzise ţipete şi, după ce l-a văzut pe stăpânul casei plecând, a venit să vadă ce face femeia. Vecina a găsit-o pe aceasta în pat, în stare de inconştienţă şi a sunat de urgenţă la 112 pentru a solicita ajutor specializat.

Femeia în vârstă de 39 de ani, mamă a trei copii cu vârste cuprinse între patru şi 13 ani, a fost preluată de echipajul medical, mai mult moartă decât vie, şi transportată la spitalul sucevean, unde a fost internată pentru tratament de specialitate, starea ei fiind însă foarte delicată. (C.R.)

 

Vezi si

Lemn confiscat în valoare de 585.000 lei și amenzi de 556.000 lei aplicate luna trecută de Garda Forestieră Suceava

În luna martie 2024 personalul Gărzii Forestiere Suceava a efectuat în total un număr de …